„Tovarăşul Mazilu”, inginerul care a făcut Casa Scânteii

Inginerul Panaite Mazilu a proiectat în premieră structuri antiseismice în România – la Casa Scânteii – apoi a încercat să-i înveţe şi pe alţii. O poveste despre cum au tratat românii construcţiile şi pe ingineri în ultima sută de ani

S-a născut pe vremea când pe drumurile României se mergea cu trăsura, iar cutremurele erau „de la Dumnezeu”. Între timp au trecut 95 de ani şi chiar dacă n-a reuşit să influenţeze cum ar fi vrut starea drumurilor, a reuşit măcar să introducă în construcţiile româneşti normele antiseismice. Inginerul Panaite Mazilu împlineşte mâine 95 de ani şi e supranumit „profesorul de rezistenţă al României”. Viaţa lui e o carte de istorie scrisă la persoana întâi. A luat România de la 1915 şi a trăit-o cu plăcere chiar dacă i-a văzut multe defecte.

Îl admiră pe Petre Carp – pe care-l consideră actual cu butada „România are atâta noroc încât nu mai are nevoie de politicieni”; a învăţat matematică de la Gheorghe Ţiţeica, a făcut armata, dar nu şi războiul; a muncit sub directivele PCR; a încercat să-i explice, fără succes, lui Ceauşescu care e rostul acoperişului unei case şi mai ales a învăţat mii de ingineri din ţara asta cum se construieşte o clădire rezistentă, fiind până la 70 de ani profesor la Politehnică. După 95 de ani, acum membru de onoare al Academiei Române, Mazilu spune că toată viaţa a făcut ce i-a plăcut, a construit şi i-a învăţat şi pe alţii s-o facă, iar în viaţa de zi cu zi a fost un comod căruia i-a plăcut să trăiască în confort – un cuvânt pe care ştie că Ceauşescu îl ura – şi niciodată nu i-a trecut prin cap să emigreze, chiar dacă statul român i-a furat proprietăţile familiei şi, după 70 de ani îl fură şi la pensie:

Ce vrei, tăran, aici mă simt bine, sunt acasă la mine, aici e familia. Ce dacă poporul are defecte ce, eu trăiesc cu poporul?”

 

Pe vremea când construcţiile „erau elita”

Elevul Panaite din Broşteni, judeţul Vrancea, a  studiat cu bursă la liceul din Iaşi şi se mândreşte cu diploma de BAC semnată de insuşi ministrul educaţiei de atunci. Tata era un gospodar cu cinci hectare de vie, ambiţios şi muncitor, care avea să stea mai târziu pe locul chiaburului, în închisorile comuniste, din pricina unui alambic. Via nu mai există azi, a fost tăiată de comunişti.

Revelaţia matematică a lui Panaite s-a produs încă din liceu, când încerca să demonstreze postulatul lui Euclid, neştiind că asta nu se demonstrează: „M-am abonat atunci la reviste franţuzeşti de matematică. Cu ocazia asta am văzut că există multe reviste de matematică, şi că tot ce era acolo era deasupra a ce ştiam eu, şi că ce ni se preda nouă nu era suficient”.

Obiceiul ăsta autodidact l-a ajutat pe Mazilu şi la facultate. A ales construcţiile pentru că: „pe vremea aia asta era elita. Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele a devenit Politehnică imediat după primul război mondial. Construcţiile erau elita, nu prea era industrie atunci, nici cadre didactice nu prea erau. Iar Şcoala de Poduri şi Şosele era de fapt de construcţii. Am dat concurs şi am intrat primul pe toată Politehnica”. Tot de bursă s-a bucurat Mazilu şi la facultate, ba încă de una croită parcă pentru el.

Am primit bursa Adamache. Era dată cu condiţia să fii student la construcţii şi să fii din Moldova (ca să vezi în ce hal era Moldova şi atunci).  Am fost singurul calificat, am obţinut 2.000 de lei pe lună. În 1933 erau bani nu glumă!”

Aşa a făcut Panaite cunoştinţă prima dată în viaţă cu Academia Română: „Pentru mine Academia era locul de unde-mi ridicam banii lunar”, glumeşte azi, când e membru de onoare al Academiei. După facultate, în 1939 a făcut armata şi a fost cât pe ce să fie înrolat pe frontul proaspăt deschis al celui de-al doilea război mondial. A scăpat datorită unei derogări date pentru proaspeţii absolvenţi, de ministrul Ionescu Siseşti, care a ţinut astel să-şi ferească şi fiul de război. Mazilu are şi o altă explicaţie pentru asta: „Au învăţat din primul război mondial, n-au mai băgat inginerii la arme, că ştiau că ţara trebuie construită cu ingineri, nu cu avocaţi. Ne-au pus să contruim”.

Tovarăşii de la Casa Scânteii şi industria „de cooperativă”

Construcţiile pe care şi le-a trecut în CV imediat după facultate – clădirea Aeroportului Băneasa, trei blocuri în Bucureşti, teatrul din Braşov – n-au atras atenţia cum a făcut lucrarea care le stă şi azi în gât multora: Casa Scânteii. Mazilu era deja conferenţiar universitar în 1949, poziţie deloc privilegiată în ochii partidului: „Tovarăşu’ Mazilu, partidul face o mare investiţie într-un palat al presei. Eram patru numiţi s-o proiectăm: eu, ministrul Ştefan Bălan, Gheorghe Călin şi Alois Fierlinger. Eu eram cel mai tânăr. Am zis că nu pot. Nu se poate tovarăşe, sarcină de partid. Zic, nu sunt membru de partid, deci…. La care ministrul Bălan zice că dacă refuzăm ne duc ăştia undeva, cât suntem noi de profesori, de nu mai aude nimeni de noi. Proiectarea mi-a revenit mie până la urmă. Bălan n-a venit deloc”.

Şi a făcut-o „de capul lui”, de asta e şi mândru de ea:

Am început construcţia cu partea din spate, cu careul pe care l-am unit apoi cu partea asta înaltă din faţă. Casa e un întreg, trebuie văzută ca un complex. Neisprăvitului îi sare în ochi doar partea din faţă. Vor să pună nu ştiu ce statuie în faţă, aripi, ca să mascheze Casa Scânteii. O prostie. Aşa cum au făcut şi cele două blocuri mari din faţa pavilionului Romexpo, maschează clădirea aia frumoasă a expoziţiei. Bună, rea, e o epocă, nu va dispărea din istorie”

Mazilu admite că un punct forte al comuniştilor a fost tocmai capacitatea de a pune la muncă multe minţi, unele briliante, altele mediocre, rezultatul fiind o medie excelentă. Dar i-a simţit şi amăgirile: „Comunismul se bazează pe industrializare. Noi am luat modelul sovietic, cu industrie grea, în loc să facem industre uşoară. Nu făceam nimic pentru nevoile noastre. Era totul iluzoriu. Casa Scânteii de exemplu era de inspiraţie sovietică. Avea uşi masive de stejar, însă balamalele şi cheile erau făcute din tablă, la cooperativă. Se rupeau repede. Şeful de proiectare de la Casa Scanteii, arhitectul Horia Maicu, era un evreu care se îmbrăca mereu elegant, de la pachet. Noi ne îmbrăcam ca vai de noi, pe puncte. Şi i-am zis lui Maicu să facem ceva domnule să luăm balamalele din altă parte. Şi el mi-a zis că n-avem ce face, asta e industria grea a patriei. Tocmai el, domnule, care până şi şireturile le avea din pachet…”.

Profesorul de rezistenţă al României stă într-un bloc cu bulină roşie

Introducerea normelor antiseismice în România comunistă a prilejuit fala regimului, chiar dacă nu erau decât nişte forme fără fond. La cei 95 de ani, împliniţi astăzi, Panainte Mazilu, cel care a proiectat în premieră structura antiseismice în România povesteşte cum România credea că a intrat în rândul lumii în ceea ce priveşte metodele anti-cutremur implementate.

În 40 când a fost cutremur la noi, a fost şi în California. Pe baza înregistrărilor de acolo, ei au introdus noţiunea de spectru. Au zis că nu e corect să luăm cutremurele numai după gradele seismice. Dar estimările americanilor erau valabile pentru terenul stâncos de acolo. Şi forţele lor erau valabile pentru construcţii rigide, joase. La noi toate construcţiile făcute după normele din 63 au fost aşa. Şi se lăudau că eram a patra ţară din lume care introdusesem metoda spectrului. Americanii, ruşii, Mexicul şi noi. Intrasem în rândul lumii”

Trei blocuri noi au căzut în 1977, iar inginerul Mazilu dă vina pentru asta pe magazinele de la parter: „În 1977 au căzut blocurile vechi şi foarte multe s-au degradat. Numai trei noi s-au prăbusit: la Gara de Nord, la Lizeanu şi OD16 din Militari. Pentru că la parter magazinele au desfiinţat pereţii de beton. Oamenii trebuie să ştie că la cutremur totul lucrează într-o clădire, şi pereţii şi ferestrele. Abia atunci s-a constatat nevoia acestor norme serioase, adaptate cutremurelor de la noi.

„Frecvenţa oscilaţiilor pământului la noi e de o secundă, 1,5, faţă de America unde e 0,2 secunde. Normele lor nu se potrivesc la noi. În 1978 şi 1980 s-au făcut alte norme. Acuma şi aici e o tendinţă exagerată. Fiecare normă devine mai severă. Nu-i normal, cutremurul e tot ăla. Ajungem să fim nebuni. Poţi să consolidezi din nou toate blocurile?

Ceauşescu către Dincă, în 77: „ai lăsat Bucureştiul pe mâna profesorilor?”

Inginerul Panaite Mazilu povesteşte cu detaşare despre marile cutremure ce au zguduit ţara, dintr-un apartament de bloc vechi de 80 de ani, pricopsit în ultimul deceniu cu bulină roşie. Locuieşte aici de vreo 60 de ani, după ce a reuşit să-şi cumpere apartamentul, la mâna a doua, cu banii primiţi de pe primele sale două cărţi de specialitate.

Sufrageria „profesorului de rezistenţă al României” e brăzdată de ditamai crăpătura, dar nu i se pare o ironie: „nu ştii cum se spune, croitorul n-are pantaloni!”. Blocul a supravieţuit cutremurelor din 40 şi din 77, iar acum are scuza locatarilor bătrâni, zice Mazilu, care n-au nici bani, nici chef să consolideze blocul. Detaşarea îi e dată de vârstă, iar încrederea de experienţă. Spune că s-a însurat abia la 40 de ani pentru că atunci a reuşit să-şi cumpere o casă.

Plata noastră era infimă. Omul nu înţelege ce face inginerul. El ştie că o casă e cărămidă, ciment, de ce să-l plătească pe ăla care face hârtiile? Munca noastră era şi este şi acum minimalizată. Niciun proiectant nu şi-a luat o casă din lucrările pe care le-a proiectat. Stăteam cu chirie. Nici o sută de salarii nu ajungeau ca să faci o garsonieră. Nu era ca acum, cu credite, şi cu reclama asta deşănţată care se face consumului, de au ajuns oamenii să trăiască pe datorie, pentru că consumă mai mult decât produc”

Dispreţ faţă de inginerii constructori a avut şi Ceauşescu, despre care Mazilu crede că nu înţelegea meseriaşii pentru că nu avusese niciodată o meserie: „După cutremurul din 4 martie 77 Ceauşescu a dat ordin să fie consolidate toate blocurile până în mai. Era imposibil. Apoi a zis că până la 23 august. Până la urmă, în iunie a mai fost un „cutremur”. Ceauşescu ne-a chemat pe toţi inginerii la sala Omnia. Era Dincă primar. De ce, bă, nu terminaţi mai repede de consolidat blocurile? Ce, pentru o fisură trebuie consolidat tot blocul? întreba Ceauşescu. Dincă, ce fel de om politic eşti tu, ai lăsat Bucureştiul pe mâna profesorilor? Noi partidul trebuie să le spunem ce trebuie să facă. A dat apoi un decret că nicio construcţie nu va fi consolidată mai mult decât era înainte de cutremur. Păi cum să ştim cum era înainte? Aşa că după aceea s-a făcut o spoială de consolidare. E adevărat, construcţiile înghit bani, dar dacă vrei să faci casă, trebuie să cheltuieşti. El voia să fie ieftin şi repede. Nu a avut niciodată simţul realităţii”.

P.S. Acest text a apărut și în EVZ în 2010. Profesorul Panaite a murit la 21 mai 2015. Am avut onoarea să-l cunosc într-o zi.

Etichete: , , , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

Hai păpușă sexoasă, bagă!

primaria

Primele victime ale poziționării USR împotriva modificării Constituției sunt propriii consilieri generali din București, hărțuiți grobian de consilierii PSD pe tema „cuplurilor de același gen”. Famiglia tradițională PSD de la Primăria Capitalei îi hărțuiește pe copiii adoptați ai cuplului bisexual USR

Din câte încercări reușește un nevăzător să intre la metrou

florin georgescu metrou2

Din cel puțin două, la fel ca noi ăștia care nu nimerim să băgăm cartela cum trebuie în noii turnicheți. Asta de când s-a lansat aplicația gratuită Tandem acces, care le permite nevăzătorilor să folosească metroul ca toată lumea

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată