Ce face luxembourghezu’ cand n-are ce face

Ce poti sa faci cand vizitezi Luxembourg si cum aduna bani nemtoaicele cand se marita

Luxembourgezu’ locuieste intr-o tarisoara mica. A fost candva mare, dar a avut vecini iubitori (Belgia, Germania si Franta), care i-au luat teritoriile cu blandete, pe rand, timp de cateva sute de ani, asa ca acuma, cum zice Des, sotul prieteni mele, daca apesi mai tare pe acceleratie nu stii cand iesi din Luxembourg. Pentru ca are nivelul de trai mai bun decat media europeana, evident luxembourghezu’ se plictiseste mai repede decat noi astia in curs de dezvoltare. Asa am invatat noi la scoala, despre bogati. Prin urmare, in week-end luxembourghezu’ se suie in masina – sunt 500.000 de luxembourghezi si peste 550.000 de autoturisme inregistrate in tarisoara – si merge la cumparaturi la vecinii nemti, respectiv in oraselul numit Trier, la care se ajunge mergand pe valea Mosel-ului (un raulet pe malurile caruia creste vita de vie si produce un vin celebru). Aici parcheaza masina cu cel putin 1,5 euro pe ora si colinda prin magazinele nemtesti, care sunt mai bine aprovizionate si ceva mai ieftine decat alea din micul ducat de lux.

Daca se intampla pentru prima data in Trier, luxembourghezu’ poate sa viziteze ruinele romane Porta Negra (adica portile vechi ale orasului, conservate sub forma de ziduri negre de pe vremea romanilor). Daca nu e pentru prima data si nici nu e luxembourghez, ei bine atunci in calitate de roman neaos se poate minuna de cat de diferita e civilizatia de la Trier fata de aia din Romania, desi ambele au fost candva calcate de romani.

Trier e un orasel cochet, mai degraba turistic si de shopping, insa respira aer nemtesc, de curatenie, ordine si bunastare, pe care in Romania nu-l vom vedea pesemne niciodata in timpul vietii noastre. De aer vorbeam.

Ce mi-a placut mie aici? Pai faptul ca simteam nevoia sa ma opresc la fiecare usa/terasa/poarta/spatiu verde ornate cu flori de sezon – adica narcise, primule, lalele, zambile, viorele – reale si care nu se fura. Desi nu le pazeste niciun politist comunitar. Faptul ca orasul are atatea cladiri istorice bine conservate incat m-am bucurat ca am cardul de 8 giga la aparat si nu un film cu 36 de pozitii. Faptul ca nemtii stiu sa faca covrigi calzi si gustosi, cu sare, pe care-i poti manca langa o halba cu bere. Faptul ca oamenii sunt civilizati,  si ca unicul cersetor pe care l-am vazut statea invelit cu o patura impreuna cu un caine lup superb, pe care trecatorii il hraneau si-l mangaiau, fara sa le fie sila. Pe caine, nu pe cersetor. Faptul ca magazinele mi-au retrezit acel sentiment de „shopping freak” pe care-l am numai cand ies din tara.

Si nu in ultimul rand mi-au placut fetele care faceau cheta pentru ca una dintre ele sa se marite. Cica e un obicei la ei, cand se marita una ies toate prietenele in oras si fac cheta. Fetele erau imbracate in tricouri cu poza miresei, pe spate scria „Let’s get married” si in schimbul celor 1-2 euro pe care-i puneai in cutia milei iti ofereau ocazia sa alegi un cadou din partea miresei: un prezervativ, niste nimicuri din plastic, pliculete cu seminte de flori etc. Nu stiu cat o fi strans in final mireasa de pe urma chetei, dar fetele pareau ca se distreaza.

Lux de Luxembourg

Despre Luxembourg, totusi, trebuie sa spun ca, desi mica, e o tarisoara in care pare tentant sa traiesti. Orasul cu acelasi nume (capitala tarii) a fost capitala culturala europeana in acelasi an cu Sibiul, si pastreaza de atunci un centru vechi foarte bine intretinut, precum si un cartier cu cladiri moderne destinate sporturilor sau evenimentelor culturale. In Luxembourg inotul e disciplina scolara, de exemplu.  Daca va nimeriti pe acolo – drumul cu trenul de la Bruxelles pana la Luxembourg costa cam 40 de euro dus intors – merita sa va plimbati macar o jumatate de zi prin oras. Vedeti fortificatiile construite de francezi in perioada de ocupatie, de jur imprejurul centrului vechi, casa in care s-a nascut Schuman – unul dintre parintii Europei unite  – palatul ducal, lipit de parlamentul luxembourghez (ambele mici, pe masura ducatului) si o catedrala gotica cu vitralii frumoase. Nu ratati gelateria italiana din apropierea guvernului, unde o portie de clatite calde cu inghetata si fructe de padure costa cam 4 euro si dau pe spate orice sceptic.

Maine va povestesc despre Atomul din Bruxelles si despre cum fac occidentalii educatie la neamurile proaste in mijloacele de transport in comun.

Etichete: , , , , ,

3 comentarii la “Ce face luxembourghezu’ cand n-are ce face” Subscribe

  1. VICTORIA 30/03/2010 at 19:08 #

    Poate ne povestesti ceva de sistemul de invatamant-educatie de pe acolo…ca tot vrem sa ajungem "europeni".

    Daca tu te "lafa"-wuau, ce urat suna, dar "nu am gasit alta rima"-scuze!…..i in capitale europene, ajuta-ne cu informatii "de bun simt", ca , asa cum prea bine stii, la noi………………

    Diperare, disperare, disperare….

    • Dollo 31/03/2010 at 02:26 #

      @aristocle – de cand m-am intors acasa si eu ma cam invidiez 🙂
      @victoria – ma, n-am fost in vizita la nicio scoala acolo, m-am lafait doar ca turizda 🙂 dar am aflat ca, de exemplu, in Luxembourg tinerii nu dau buzna sa ia diplome de facultati, ci prefera sa se specializeze intr-o meserie la liceu, pe care o completeaza pe masura ce avanseaza in cariera cu diverse cursuri si specializari complementare. Asta face din ei niste specialisti de care piata lor are nevoie, pe segmentul de studii medii, si niste oameni multumiti cu viata lor: castiga decent sume care le permit sa-si faca rate la casa si masina. Si stiu si 4 limbi straine: flamanda o vorbesc acasa, franceza, germana si engleza la scoala.

  2. Aristocle 30/03/2010 at 22:57 #

    Ah, cât te invidiez…

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma