In the fucking Brugge

Cum au transformat belgienii puscaria din Brugge in cea mai frumoasa primarie si cate ceva despre cum se face ciocolata

Doi criminali primesc ordin de la seful lor sa se „dea la fund” in Brugge. Un oras unde, din punctul lor de vedere n-aveau ce sa faca – un fel de Slobozia mafiotilor plictisiti – unde pana la urma ajung sa se lichideze reciproc. Nu stiu cati ati vazut filmul cu titlul (+-) asta, dar eu dupa ce l-am vazut am zis ca vreau la Brugges. Si mai ales in turnul Belfort din care se vede tot orasul si se arunca cremenalul la final. Si uite ca am ajuns.

Cica e un oras care traieste exclusiv din tursim si arata asta prin toti porii. Strazi inguste, pietruite, piete largi, inconjurate de case tipic flamande din secole in care Romania nici macar nu exista ca stat. Catedrale gotice impunatoare, pe langa care monstruoasele noastre constructii bisericesti de dupa 1989 par palate de manelisti. Oameni relaxati, nestresati de job, de poluare, de trafic – se circula cu bicicleta . Hoarde de turisti manevrati prin labirintul de obiective turistice din Brugge de ghizi cu stegulete colorate. Terase pline de degustatori de bere. Magazine si fabrici de ciocolata.

Turnul cu 366 de trepte

Nu numai ca l-am urcat, dar am dat si 11 euro pentru asta. Bine, daca stiam ca sunt 366 de trepte si ca pe masura ce urcai se ingustau de ramanea loc pe treapta doar pentru jumatate de talpa si un sfert de om, poate m-as mai fi gandit. Cum spunea o englezoaica cu care m-am intersectat la coborare, trebuie sa fii “very friendly” pe scarile alea, pentru ca fie ii luai in brate pe aia care veneau din sens opus, fie te lipeai de ziduri ca sa le faci loc sa treaca.

In plus realitatea n-a depasit filmul, fie pentru ca asa e viata intotdeauna, nu bate filmul decat in Romania, fie pentru ca turnul era in reparatii, si turistii nu aveau voie decat pana deasupra ceasului. Nici pomeneala sa incerci sa te arunci de acolo, abia am reusit sa strecor obiectivul printre ochiurile gratiilor de la ferestrele mititele prin care puteai sa vezi panorama.  Iar panorama n-a fost cine stie ce. Era cam inorat.

Teoria boabei de cacao

Ce mi-a placut a fost muzeul ciocolatei. Mai ales ca nu sunt mancatoare de cacao (cel putin asa-mi place sa cred 😀 ). 5 euro intrarea si primesti si o pralina-doua moca. Am aflat acolo cum arata fructul in care stau boabele de cacao, si  ca din numeroasele flori ale arborelui de cacao numai alea polenizate de o mica musca fac fructe. Ca intr-o vreme boabele astea erau valuta forte, valorau cat un sclav sau alte chestii importante – deci cine avea drum prin America de sud si culegea niste boabe, om se facea. Apoi am vazut istoria boabei de cacao, de la descoperire, cand nimeni nu stia ce se poate face din ea, trecand prin perioada in care lumea s-a organizat in cluburi exclusiviste in care promovau bautura de cacao (cluburile erau in special masculine, fireste), pana in ziua de azi, cand Belgia isi atribuie sprematia in ciocolaterie, si te ademeneste cu  miile de magazine de profil din toata tarisoara lor.  Unul dintre cei mai mari si celebri producatori de ciocolata din Belgia, insa, Leonidas, a fost grec. El s-ar fi indragostit de o belgianca si s-a stabilit aici, unde a si intemeiat compania care-i poarta si azi numele. Ma rog, chestie de gust. Asa cum le-am vazut eu, belgiencele nu exceleaza nici la frumusete, nici la silueta. Dar sunt fericite. O fi de la ciocolata.

Si la final, vizita la muzeul ciocolatei m-a convins sa mananc ciocolata neagra, daca vreau sa mananc de-adevaratelea continut de cacao. Pentru ca sortimentul ala de ciocolata e singurul care contine 67% cacao, si restul zahar, unt de cacao si alte adaosuri. Ciocolatele cu lapte sau albe au procente atat de mici de cacao, incat mananci de fapt zahar, lapte, unt de cacao si alte amestecuri care n-au a face cu boaba aia pretioasa.

Brugge are mai multe muzee. N-ai timp sa le vizitezi pe toate intr-o zi, chiar daca te-ar tine picioarele. E bine sa te opresti sa-ti mai tragi sufletul la o bere nefiltrata – cel putin 2 euro – sau sa degusti o trufa intr-o ciocolaterie. Se mai poate si o plimbare cu barca pe canelele din sau de jur imprejurul oraselului, dar in perioada asta a anului e cam frig pe apa. Pana si lebedele din cele cateva parculete imprastiate prin Brugges iesisera pe mal ca sa se incalzeasca. Foarte curajoase lebedele, s-au lasat fotografiate de aproape.

Cum ajungi acolo

De la Bruxelles, unde avem cartierul general de cateva zile, am zis sa vizitam cat se poate de jur imprejur. Daca mergeti cu masina pana la Brugge faceti cam o ora pe autostrada (de la Bruxelles), dar va fi o problema sa gasiti un loc de parcare fara plata. Parcari sunt garla, dar costa de la 1 euro pe ora in sus. Asa ca o varianta ar fi sa ajungeti cu trenul, din acelasi Bruxelles. Costa cam 20 de euro dus intors, dar n-aveti nici grija parcarii, nici pofta pusa in cui dupa bere. Iar trenuri intre orasele astea sunt destul de dese, din jumatate in jumatate de ora sau chiar mai dese. La Bruxelles garile sunt in  legatura cu statiile de metrou, deci foarte accesibile, iar la Brugge gara centrala e fix in locul din care trebuie s-o luati la picior spre restul orasului.

Puscaria transformata in primarie

Inainte de plecare nu ratati Primaria Brugge. O bijuterie arhitecturala si pe dinafara si in interior. Se viziteaza, costa 15 euro, dar exista un program in care, daca ai vizitat unul din numeroasele muzee, primesti gratuit inca un bilet pentru alt muzeu, la alegere. Noi cum platisem cei 11 euro pentru turnul cu 366 de trepte, am zis sa folosim biletul gratuit pentru vizitarea primariei. M-as fi zgariat pe ochi sa dau 15 euro doar pentru sala de consiliu a primariei, pentru ca numai aia e de vazut. Restul cladiri e ocupat de functionarii care lucreaza pentru bunastarea orasului, deci nu se viziteaza. Ca doar nu poti sa dai buzna in biroul primarului, chiar daca ai platit 15 euro. Probabil si la ei trebuie sa platesti mai mult ca sa intri acolo.

De culoare ar fi informatia ca acea cladire minunata, a primariei, a fost pe la 1180 puscarie locala. Iar transformarea ei in primarie, prin reconstruire si modelare cu ajutorul celor mai priceputi mesteri zonali, s-a facut dupa un mare incendiu care a distrus primaria Brugge la vremea respectiva. Deci, de prin anul 1200 primarul a schimbat locul cu detinutii. La noi abia acum se intampla asta, dar in sens invers, si numai in anumite localitati din tara.

Daca nu dati iama prin magazine, la ciocolate, dantele sau alte suveniruri, cheltuiala la Brugge e suportabila. Altfel, preturile sunt destul de piperate, iar cazarea la un hotel din zona istorica a orasului sare binisor de 100 de euro. Daca va da mana, merita sa stati macar cateva zile. Una nu e suficient.

Maine va povestesc despre Anvers.

Etichete: , , , , ,

6 comentarii la “In the fucking Brugge” Subscribe

  1. Adrian 27/03/2010 at 19:33 #

    la sfarsitul lui aprilie sunt acolo, pe malul canalului 🙂 am fost si anul trecut, tot in perioada asta. si da, tot dupa ce am vazut in bruges. se pare ca nu ne-am saturat.

    p.s. n-am urcat in turn.

    • Dollo 28/03/2010 at 04:56 #

      Ar trebui sa facem acolo un summit al fanilor (filmului si orasului) 🙂 Vara cred ca e un anotimp prielnic

  2. Raluca 29/03/2010 at 21:01 #

    nu am fost, dar e pe lista. filmul mi-a deschis apetitul, tu m-ai convins. dar am si eu o sugestie: se numeste colmar si este locul in care as vrea sa mor, dar numai dupa ce mai mananc o data melci in sos de usturoi si mai beau un pahar de vin alb intr-o piateta inconjurata de platani. aici nu prea sunt muzee.dar orasul e un muzeu in sine, cu zeci de exponate locuite. cand am fost, vara trecuta, am cumparat un ziar cu anunturi imobiliare. ei bine, o garsoniera intr-o vila cocheta nu era cu mult mai scumpa decat una din titan.bine de stiut.

    • Dollo 30/03/2010 at 00:15 #

      La melcii cu usturoi m-ai prins 🙂 Sunt atatea locuri in care poti savura peisaj+melci/scoici cu usturoi incat colmar devine cu siguranta un substantiv comun 😉 Dupa Belgia – si ale ei scoici cu vin alb – eu am ramas cu inima tot la Portugalia. Diferenta o da soarele si vinul verde

  3. vasile 04/06/2010 at 15:00 #

    si eu am fost. nu am urcat in turn. dar am vazut capodopera lui michelangelo "fecioara cu pruncul", am vazut lebedele, si multa multa ciocolata. dupa o plimbare cu trasura am ramas cu imaginea lui mos craciun care trece cu daruri printr-o noapte misterioasa si copii iea la geam sa-l vada trecand (ca in andersen).

    vizita la brugge pentru mine a fost unitatea de masura a fericirii.

  4. vasile 04/06/2010 at 15:02 #

    si eu am fost. nu am urcat in turn. dar am vazut capodopera lui michelangelo "fecioara cu pruncul", am vazut lebedele, si multa multa ciocolata. dupa o plimbare cu trasura am ramas cu imaginea lui mos craciun care trece cu daruri printr-o noapte misterioasa si copii iea la geam sa-l vada trecand (ca in andersen).

    vizita la brugge pentru mine a fost unitatea de masura a fericirii.

    am fost chiar pe 27 martie 2010

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Cât ne-a costat înflorirea sectorului 3, în campania electorală 2016

begonia1

Primarul Negoiță a cumpărat gazon la preț dublu față de piață, apoi l-a tăiat și aruncat ca să planteze în loc begonii. Cât au costat ele și de ce primarul refuză să spună?

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.