O premiera in viata mea, o rutina la stana: cateva zeci de miei au fost eliberati din saivanul in care erau adapostiti si au navalit in tarcul oilor mame, care-i asteptau la alaptat. Se intampla de doua ori pe zi in perioada de cateva luni din an cand oile isi alapteaza mieii, dar pentru mine a fost scena pe care as alege-o dintr-o mie daca cineva, vreodata, m-ar pune sa ilustrez ideea de maternitate. Daca as fi lucrat la o televiziune de stiri as fi pus o banda rosie sau galbena pe ecran cu mesajul din titlu. Si ar fi fost poate mult mai interesant pentru telespectatori decat orice jaf, crima, navalire de hoarde de romani disperati in mall-uri noi sau alt gen de intamplari care azi constituie o stire. Stirea mea de azi e asta si credeti-ma, ar face rating.
Cand Pavel, oierul de la Hateg la care am venit in vizita, le-a dat drumul din saivan, au luat-o la fuga behaind subtirel pe zeci de voci catre tarcul mamelor. L-ar fi gasit si cu ochii inchisi. Nici ele, mamele, nu se lasau. Behaiau pe tonalitati mai calde, mai ample, si se inghesuiau la gard, cu boturile printre scanduri. Cand turma de miei albi, patati ca niste dalmatieni, a patruns in turma de oi s-au amestecat precum laptele in cafea. Behaiturile s-au unit, intr-un cor al disperarii si cautarii. Fiecare miel isi cauta mama, fiecare oaie isi cauta puiul. Majoritatea s-au gasit singuri. Cativa mai ghinionisti alergau disperati printre picioarele lungi si subtiri ale oilor, incercand sa-si bage boticurile direct la ugere. Oile ii respingeau cu botul, impingandu-i bland spre alte mame. Nu erau ai lor. Pavel si sotia lui Violeta au luat in brate cativa miei mai neajutorati si i-au dus direct la oile lor. Erau cazurile de gemeni ai caror frati au murit, iar mamele refuzau sa-si mai alapteze mielul ramas. Stateau doar tinute de stapani ca sa le suga mieii. In cateva minute s-a lasat pacea peste toti. Nu s-a mai auzit nici musca. A fost ca un joc din ala de societate in care dansatorii se opresc si incearca sa ocupe rapid un scaun. Aici fiecare isi gasise „scaunul”, si era fericit. Oile se lasau supte si isi cautau mieii sub coada, parca incercand sa-i mangaie, sa-i linga, iar ei, piticii, sugeau stand in genunchi pe picioarele din fata, dand bucurosi din cozile lungi si carliontate. Un moment de respiro pentru Pavel si Violeta, care alergasera pana atunci sa potriveasca fiecare miel pierdut la ugerul mamei lui. Imi place sa raman in minte cu momentul asta de fericire materna in minte, si sa nu ma gandesc la cum vor astepta la acelasi gard, peste cateva saptamani, oile ai caror miei vor ajunge beliti pe tarabe, in piete.
Articolele aparute in EVZ despre oierii de munte se pot citi aici:
De ce nu-i prieste Mioritei iarba de UE
Am avut aici un comentariu.Pot sa stiu unde a disparut?Pe cineva l a apucat pofta de cadavre(deocandata fara viermi si mirosind a cadavru…) "sadu gustul sadic de la tara",si nu suporta adevarul ca :bietii mieluti sufera din cauza atrocitatilor care nici macar nu au de a face cu Isus?Peste tot carne carne si iar carne,pai lasa-i si pe vegetarieni sa isi spuna parerea ca nu mai suntem pe timpul lui ceausescu sa facem tot ce zice doar partidul,mai sunt si altii pe lumea asta.Veganismul,vegetarianismul este o alegere proprie INFORMAM NU CONVERTIM SI NOI HOTARAM CINE SA DEVINA VEGAN .www.svr.ro