Rolul magarului intre oi

Sa aiba tzatze mari, sa fie blanda si sa mearga inainte. Asta cere un cioban de o oaie de prasila

Cand am plecat la stana nu stiam nici macar ca si oile pot avea coarne ca berbecii, nici care e diferenta dintre o tigaie si o turcana. Nu vreti sa stiti ce intrebari am pus ciobanilor 😉 Insa, de la momentul constatarii-repros: „dar tu esti cam paralela cu oieritul, asa…!”, oamenii m-au acceptat cu bunavointa. Mi s-a explicat apoi, ca la oraseni, care sunt atuurile unei oi bune, care e rolul magarului intre mioare sau cum procedeaza ursul si lupul cand au pofta de niste „pastrama de oaie”. Dincolo de amanuntele organizatorice ale stanii, insa, am aflat mai multe chiar decat as fi vrut sa stiu, despre ce se mai poate gasi in laptele muls din ugerele mioarelor. Chestii accidentale precum cacareze, urina etc.

In timp ce ma chinuiam sa-mi adun mintile de pe pasunile pe care zburdau libere de trei zile, ca sa reintru in „blana” blogger-ului, m-a abordat pe msg un prieten vechi. Cand a auzit unde sunt si despre ce scriu m-a intrebat daca ciobanii mei au stadion. N-am inteles care e legatura, dupa aia mi-a explicat. El se gandea la Becali. Ei bine, nu, ciobanii mei sunt de fapt oieri. Astia nu au nici stadion, nici palat, nu sunt nici europarlamentari. Sunt doar o categorie sociala subtiata de vremuri, greutati si prejudecati. Pana azi m-am invartit printre cei din zona Bran-Moieciu-Brasov.

Ma asteptam sa-l gasesc pe baciul muntean cu blana de oaie pe el, cu bata infipta in barbie, cusma pe cap si fluierul sub mustata. L-am gasit, dar numai in pozele alb negru sau ingalbenite de vreme pe care mi le-au aratat copiii lui, in albumele de familie. Asa era tata, bunicul sau strabunicul. Unii dintre ei au facut puscarie ca chiaburi, pentru miile de oi pe care le purtau vara-iarna in transhumanta. Altii au murit la casele lor, cu oile imputinate, cu nimeni din familie care sa le duca turma mai departe. „Copiii au zis ca vor sa-si traiasca viata, nu sa stea la coada oii. Viata la animale e viata vitrega!”, mi-a zis o fiica de oier din zona Brasovului, care avea totusi, „de hobby” 16 oi si 11 miei abia fatati in hambarul din spatele casei. Lenuta, caci asa o cheama, ne-a facut si un bulz la repezeala, prezentat de fiul ei drept „pizza bulz” intr-un castron de Jena. Ceva intre savoarea traditionala a mamaligii cu branza de burduf si normele europene moderne de igiena si bucatareala.

Sergiu, sotul Lenutei, el insusi cioban de nevoie, ori de cate ori a devenit somer, povesteste cu umor cum a lesinat o turista cand a vazut pe viu o mulgere de oi la o stana. Cica ar fi cazut niste cacareze in hardaul in care se mulgea oaia, iar femeia, sensibila, de la oras, a lesinat gratios. „Ca s-o scuze, sotul a zis ca a lesinat ca a vazut atata lapte”, spune Sergiu hohotind la amintirea turistei cu fitze. Tot el mi-a explicat care sunt principalele calitati pe care trebuie sa le aiba o oaie: sa aiba lapte mult, tzatze mari, sa fie blanda si sa mearga inainte. Observati similitudini cu ceea ce se cere de la o femeie? Mersul inainte al oii e de fapt strans legat de capacitatea ciobanului de a o face sa-l urmeze. O fi oaia blanda, dar nici ciobanul nu trebuie sa fie orice tantalau. Cica oier adevarat e ala care stie sa-si fluiere oile si ele sa-l urmeze, nu sa le mane de la spate. Evident, acum sunt rari acesti adevarati oieri lideri, majoritatea sunt niste ciobani – observati folosirea peiorativa a termenului – care fac treaba cainelui, adica mana oile de la spate.

Viorel, un alt fiu de oieri de la poalele Pietrei Craiului, ajuns om important pe la oras, dar retras acum din nou la matca, mi-a povestit si care e rolul magarului printre oi. Chiar daca nici el nu-si mai gaseste acum rostul stravechi, cum nici blana de oaie, toiagul sau fluierul nu mai exista, magarul a ramas, insa, la stana, in virtutea inertiei. „Magarul era demult ceea ce e acum un ATV din asta cu roti mari cu care se dau pe camp smecherii. Magarul era bagajul ciobanului. Acolo, in samar, ciobanul isi punea hainele, merindele – branza, pastrama, palinca – tot ce avea nevoie cand pleca cu oile”. Magarul nu ramanea fara samar niciodata. Nici macar cand se golea nu era lasat sa huzureasca urecheatul, ci ii erau umplute desagile cu pietre, ca sa simta greutatea si sa nu-i treaca prin cap sa zburde printre oi, sa le omoare cu copitele.

Ar mai fi multe de povestit, dar ma incearca somnul. De trei zile tind spre o apropiere de program cu oierii: ma trezesc devreme, deci adorm mult inainte sa bata Mircea Badea de ora 11.00. De maine facem cunostinta cu oierii din Hateg, care s-au apucat sa salveze oaia turcana de la pieire.  Pana atunci va arat cateva poze din cele cateva zeci  facute zilele astea:

Tags: , , , , ,

4 Responses to “Rolul magarului intre oi” Subscribe

  1. Mekone 18/03/2010 at 02:36 #

    Vezi, de-aia te citesc, că ești tare simpatică și nu te pretinzi ce nu ești!

    Adică, am crescut la țară cu părinți școliți și cu bunici care creșteau câteva animale, în zona Muscel, paralelă fizic cu cea despre care vorbești ….adică știu un pic din experiență și de la vecini că ce spui tu e adevărat!

    Nu te cunosc atât de bine să știu dacă ai înțeles ceva de la puținul rămas în munții noștri – bunicii mei s-au stins cu durerea că n-au fost lăsați de comunism să urmeze ce știau de la părinți …. Adică, apropo de vasul de Jena, dacă tradiția s-a rupt undeva nefiresc, e greu de pretins continuitate și normalitate …

    De câte ori vin în România mă bucur că încă mai trăiește sora mamei care știe să facă un cașcaval afumat pe bune, nu cu e-uri ….

    • Dollo 18/03/2010 at 13:21 #

      @mekone – hei, te pierdusem pe undeva pe la Craciun 🙂 Da, am fost si in zona Podul Dambovitei, adica la Muscelul de care zici, si m-as fi dus si la Corbii de Piatra, inspre Curtea de Arges, daca oierul cu care stabilisem sa vorbim nu mi-ar fi tras clapa. Adica am vorbit sa ne vedem intr-o zi, am venit de la Bucuresti si el… avea treaba. Cam la fel fu si cu unul din Brasov. Nu zic, oieritul e munca la foc continuu, iar vizita unui ziarist de la oras e ultimul lucru de care ai nevoie cand iti fata oile, dar parca nu strica si un pic de parolism 🙂 In fine, sunt in plin proces de intelegere a fenomenului, si sper ca la final sa iasa un articol din care sa inteleaga si altii cum sta treaba. Cat despre bulz a fost excelent chiar si asa, modern 🙂

  2. eugenie 18/03/2010 at 11:54 #

    deci oierii nu's chiar ciobani 🙂 sa ai drum si vreme buna si sa te intorci sa ne povestesti

  3. reactoru' 09/04/2010 at 23:40 #

    🙂 si eu care credeam ca tigaia are mai mult teflon fata de turcana…

Leave a Reply

Oldies but goldies

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

Construcția unei case în România, când nu ai bani, dar ai pretenții (I)

trasare

Arhitectul și proiectul – România geme de Gaudi nedescoperiți; 12 arhitecți în doi ani și al 13-lea care ne-a pus capac; Care e treaba cu proiectul casei – diferența dintre DTAC și PTh

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.