Cand moartea are crize existentiale

Ce se intampla cand moartea decide sa-si ia concediu

„A doua zi n-a mai murit nimeni”. Asa incepe si se sfarseste cartea lui Saramago, despre intermitentele mortii. Practic moartea se decide sa-si ia concediu timp de sapte luni, intr-o tara europeana catolica, punand astfel la incercare spiritul uman si organizarea sociala. Daca intr-o prima faza oamenii s-au bucurat – nemurirea este pana la urma un vis imposibil de atins – lucrurile au degenerat in tarisoara cu 10 milioane de suflete, in care toate se incapatanau sa nu moara. Guvernul, casa regala, biserica, toti s-au gasit in impasul creat de nemaipomenita situatie. Inchipuiti-va ca insusi capul bisericii a fost nevoit sa admita ca „fara moarte nu exista inviere, fara invinere nu exista dumnezeu, iar fara dumnezeu nu exista biserica”. Criza in cel mai grav sens al cuvantului!

Pana la urma moartea decide sa-si anunte revenirea din concediu, printr-o scrisoare de culoare mov (!), trimisa directorului televiziunii publice. Apoi se intra intr-o noua etapa: aceea in care moartea decide ca fiecare cetatean care trebuie sa moara sa fie anuntat cu 8 zile inainte, tot printr-o scrisorica mov. Ea, moartea, isi imagina ca in cele opt zile oamenii au timpul necesar sa-si puna lucrurile lumesti in ordine, ca sa nu lase probleme nerezolvate in urma. Aiurea!

Paginile ce descriu biroul in care-si desfasoara moartea activitatea, dialogurile mortii cu coasa, si in general parerile ei despre viata si lume sunt o masura a geniului ironic al lui Saramago. Niciodata n-am citit ceva la fel de bun. Iar finalul, ei bine, va las sa-l descoperiti, pentru ca banuiesc ca veti da buzna la librarie ca sa cumparati cartea. Nu costa mai multe de zece lei, dar merita fiecare banut.

Etichete: , , ,

Trackbacks/Pingbacks

  1. Intermitentele mortii nu l-au sarit pe Saramago | Dollo News - 18/06/2010

    […] Jose Saramago a murit! Dar cartile lui raman. Ma gandeam sa completez ca si personajele lui sunt nemuritoare, dar cine a citit ceva scris de Saramago isi da seama ca el nu are personaje, ci „arhetipuri”, cum invatam pe vremuri la orele de literatura. Faptele si personajele lui Saramago sunt fictive, dar atat de vii incat te recunosti in atat de multe dintre ele. Prin urmare, pentru ca toti suntem datori cu o moarte, nu putem decat sa-l citam, inca o data pe Saramago, si sa spunem ca „A muri este, la urma urmelor, cel mai obişnuit şi normal lucru din viaţă, un fapt de pură rutină, episod al interminabilei moşteniri din tată-n fiu, cel puţin de la Adam şi Eva”, citat din “Intermitenţele morţii“. […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉