Cand moartea are crize existentiale

Ce se intampla cand moartea decide sa-si ia concediu

„A doua zi n-a mai murit nimeni”. Asa incepe si se sfarseste cartea lui Saramago, despre intermitentele mortii. Practic moartea se decide sa-si ia concediu timp de sapte luni, intr-o tara europeana catolica, punand astfel la incercare spiritul uman si organizarea sociala. Daca intr-o prima faza oamenii s-au bucurat – nemurirea este pana la urma un vis imposibil de atins – lucrurile au degenerat in tarisoara cu 10 milioane de suflete, in care toate se incapatanau sa nu moara. Guvernul, casa regala, biserica, toti s-au gasit in impasul creat de nemaipomenita situatie. Inchipuiti-va ca insusi capul bisericii a fost nevoit sa admita ca „fara moarte nu exista inviere, fara invinere nu exista dumnezeu, iar fara dumnezeu nu exista biserica”. Criza in cel mai grav sens al cuvantului!

Pana la urma moartea decide sa-si anunte revenirea din concediu, printr-o scrisoare de culoare mov (!), trimisa directorului televiziunii publice. Apoi se intra intr-o noua etapa: aceea in care moartea decide ca fiecare cetatean care trebuie sa moara sa fie anuntat cu 8 zile inainte, tot printr-o scrisorica mov. Ea, moartea, isi imagina ca in cele opt zile oamenii au timpul necesar sa-si puna lucrurile lumesti in ordine, ca sa nu lase probleme nerezolvate in urma. Aiurea!

Paginile ce descriu biroul in care-si desfasoara moartea activitatea, dialogurile mortii cu coasa, si in general parerile ei despre viata si lume sunt o masura a geniului ironic al lui Saramago. Niciodata n-am citit ceva la fel de bun. Iar finalul, ei bine, va las sa-l descoperiti, pentru ca banuiesc ca veti da buzna la librarie ca sa cumparati cartea. Nu costa mai multe de zece lei, dar merita fiecare banut.

Etichete: , , ,

Trackbacks/Pingbacks

  1. Intermitentele mortii nu l-au sarit pe Saramago | Dollo News - 18/06/2010

    […] Jose Saramago a murit! Dar cartile lui raman. Ma gandeam sa completez ca si personajele lui sunt nemuritoare, dar cine a citit ceva scris de Saramago isi da seama ca el nu are personaje, ci „arhetipuri”, cum invatam pe vremuri la orele de literatura. Faptele si personajele lui Saramago sunt fictive, dar atat de vii incat te recunosti in atat de multe dintre ele. Prin urmare, pentru ca toti suntem datori cu o moarte, nu putem decat sa-l citam, inca o data pe Saramago, si sa spunem ca „A muri este, la urma urmelor, cel mai obişnuit şi normal lucru din viaţă, un fapt de pură rutină, episod al interminabilei moşteniri din tată-n fiu, cel puţin de la Adam şi Eva”, citat din “Intermitenţele morţii“. […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

Când un gard pe mijlocul drumului e cel mai smart lucru din oraș

bucuresti

Gabriela Firea are mai multe atuuri decât au avut predecesorii ei: un buget mare, un consiliu obedient, guvernul de aceeași culoare politică și marele talent de a vorbi ca la televizor. Este un mister de ce nu reușește mai mult decât niște paranghelii jenante.

Plasturii lui Negoiță – cât au costat și de ce s-au dezlipit

lipire-plasturi

50.000 de bucățele de „not so safety walk” cumpărate de la 3M au fost lipite bucată cu bucată de oamenii ADPB, pare-se la fel de prost cum a fost gândită toată lucrarea de pe Bulevardul Unirii

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

A venit toamna, acoperă-mi gresia cu niște antiderapant

placi

Robert Negoiță, iubitorul primar al sectorului 3, a lipit bucățele de material antiderapant pe plăcile de gresie de pe Bulevardul Unirii – pe care a dat 10 milioane de euro – ca să nu-și rupă trecătorii picioarele când merg să-și plătească impozitele.

În așteptarea telefonului de la Angela Merkel

tausance-bun

Ce mai face echipa care l-a ajutat pe Iohannis să strângă un milion de like-uri pe Facebook și să ajungă președinte