Cum sa vinzi gogosi din Mercedes

E prezentabil, unii ar zice chiar impunator, dar superficial. Se imbraca cu haine de firma, are grija ca marca sa fie neglijent la vedere, si conduce un Mercedes, cu ochelari de soare. Locuieste intr-un cartier vechi, dar de fitze, si ii place sa se  descrie ca fiind „din acelasi aluat” cu oameni mai celebri ca el, dar la fel de parveniti. I se pare ca asemanarea asta il legitimeaza, nu il discrediteaza.  Mai „conduce” niste firme cu www si .ro in coada, doar pe cartile de vizita distribuite generos. Sub numele lui nu scrie nimic, dar atitudinea nu-l poate recomanda ceva mai jos de patron, intemeietor, guru. In realitate site-urile alea nu exista si foarte posibil ca si firmele sa fie la fel de fantomatice.  Omul iti vorbeste, insa, de la inaltimea unui patron umblat prin lume, cu idei culese din Europa Occidentala, liberale, pe care se straduieste cu determinare si optimism ostentativ afisat sa le implementeze si la noi. Are incredere in oameni si chiar in autoritati, pe care incearca sa le convinga sa-i adopte solutiile intru binele natiunii. 

Solutiile vin sub forma unor brosuri originale, pe care daca mergi la un targ de profil le capeti gratis. Totusi el le are de la firma care le produce, pentru ca se recomanda si unicul, si adevaratul aducator al respectivelor utilaje in tarisoasa noastra greu incercata. Dar n-are bani ca sa-si faca lobby, nici publicitate. Si atunci uzeaza de cunostinte. Le invita la restaurante relativ scumpe unde seductia continua. Are grija sa ajunga inaintea invitatului, ca sa-i explice chelnerului ca doreste sa i se aduca – la semnul lui – un platou cu de toate, ca sa aiba ce ciuguli cu invitatul la discutia importanta de afaceri. Semnul intarize sa apara, chiar si dupa sosirea invitatului, iar chelnerul, rezervat si bine pregatit, nu inoportuneaza clientii. Intre timp vine alt chelner care intreaba invitatul daca bea ceva. Invitatul nu are preferinte, chelnerul ii propune ceva si cand aduce bautura are grija sa-l intrebe pe patron daca doreste si ceva de mancare. Patronul ii spune ca stie colegul lui (celalalt chelner) ce sa faca, asa ca lucrurile reintra in asteptare.

Discutia dureaza mai bine de o ora, timp in care patronul nu se sesizeaza ca plange masa, cum s-ar zice pe la noi . E destul de haotic si jongleaza cu cifre care-i tradeaza superficialitatea. Desi se pretinde cunoscator al bransei, in realitate e varza.  In fapt nu spune concret nimic din ceea ce s-ar putea constitui intr-un CV. Ca sa vezi cu cine ai de-a face, pe unde a mai lucrat si ce performante a avut omul. E genul de individ aparut brusc intr-un domeniu, care-si da aere ca e atat de bun si de performant, dar esti tu prost ca n-ai auzit de el. Uzeaza aceleasi expresii deja consacrate cu care i-a dat pe spate pe primarii de la tara, desi are in fata un ziarist care i-a dovedit de cateva ori ca stie ce vorbeste. Tot ce vrea e de fapt sa-i apara numele intr-o publicatie, care sa-i legitimeze accesul la alte primarii unde ar putea sa vanda utilajele din brosuri. Desi utilajele alea sunt aparent mult mai bune decat ce se gaseste la noi pe piata, omul nu le stie toate atuurile, si nici nu poate sa explice de ce ar fi preferabile. Superficialitatea care-l caracterizeaza il tine departe chiar de dedesubturile produselor pe care incearca sa le vanda, ca sa castige bani.

Zice ca poate oricand sa apara la OTV, fara bani, dar nu spune si de ce n-o face. In final promite o recompensa pentru aparitia unei declaratii si a numelui sau intr-un articol. Brusc il vede pe chelnerul nr. 1, cel cu platoul in asteptare, caruia ii cere nota, cu o unda de indignare ca totusi nu i-a fost adus si platoul. Chelnerul, pierdut in conversatie, sustine ca a asteptat tot timpul asta semnul promis, ca platoul asteapta si acuma, gata sa fie servit, in frigider. Patronul e deja scarbit de servirea deficitara, ii reproseaza chelnerului ca i-a transmis semnul secret prin chelnerul nr.2, si in final ofteaza si cere nota, ca „acuma trebuie sa plec, e prea tarziu, nu mai am timp…”. Nota nu-l pune la grea incercare, o apa, o cafea si un suc de portocale, probabil cele mai mici tarife pe care le are carciuma pe meniu.

Sa nu se inteleaga gresit, nu e vorba de suma, ci de punerea in scena a „piesei” din care el trebuie sa iasa si cu aparentele intacte si cu castigul scontat. La final se urca in Mercedes, isi pune ochelarii de soare si pleaca vorbind la telefon, punand la cale noi si noi afaceri de succes(uri)!

V-am povestit toate astea pentru ca mie mi s-a parut de rasu-plansu. Nu-l numesc pe patron pentru ca e un nimeni pe lume, cum spune cineva, numele lui nu e celebru, dar e foarte probabil sa devina, deoarece are toate atuurile necesare accesului si succesului in politica. E plina tara de oameni ca patronul asta, care cred ca oamenii pot fi cumparati, cu un suc, niste promisiuni  si cateva fitze. Culmea e ca de multe ori chiar reusesc.

Tags: fitze, Mercedes, patron