Alunițele care omoară bărbații

Nu e vorba de alunițele femeilor după care se omoară bărbații, ci de acele pete maronii de pe piele pe care le expuneți la soare, le ignorați dimensiunile și în final ajung să vă omoare. Pe voi, bărbații, mai mult decât pe femei. Așa zic cercetătorii britanici, firește

Nu e vorba de alunițele femeilor după care se omoară bărbații, ci de acele pete maronii de pe piele pe care le expuneți la soare, le ignorați dimensiunile și în final ajung să vă omoare. Pe voi, bărbații, mai mult decât pe femei. Așa zic cercetătorii britanici, firește.

Rata mortalității în cancerul de piele aproape s-a triplat la bărbați în ultimii 30 de ani. Cifrele date publicității de Cancer Research UK , preluate de BBC News, arată o creștere a numărului de decese cauzate de melanom (alunițe), în special la bărbații în vârstă. În anii 70, mai puțin de 400 de bărbați (1,5 la 100.000) mureau din cauza melanomului. Acum aceste cifre au ajuns la peste 1.100 de morți (3,1 la 100.000). Asta în ciuda faptului că acest gen de cancer poate fi prevenit și tratat, dacă se evită expunerea la soare, iar alunițele sunt ținute sub supraveghere de medicul dermatolog. La femei rata mortalității a crescut, în aceeași perioadă de la 1,5 la 2,2 la 100.000 de cazuri.

Studiul britanicilor mai arată că deși în general sunt diagnosticate mai multe femei cu cancer de piele, bărbații sunt cei care mor mai des. La bărbații de peste 65 de ani mortalitatea cauzată de cancerul de piele a crescut în ultimii 30 de ani de la 4,5 la 15,2 la 100.000 de cazuri. Caroline Cerny, de la Cancer Research UK, spune că bărbații trebuie să fie mai atenți cu pielea lor: „Prea des ei se lasă în seama partenerelor sau a mamelor să le amintească să-și dea cu o cremă de protecție solară la plajă sau să se acopere cu ceva când soarele e prea puternic. Acelasi lucru se întâmplă și cu vizita la doctor pentru analiza unor alunițe îngrijorătoare”. Cerny spune că cifrele arată fie că  bărbații sunt mai inconștienți în privința simptomelor cancerului de piele, fie că pur și simplu le ignoră.

Dacă aveți o aluniță care-și mărește dimensiunile în timp mergeți să vă consulte un dermatolog. Acum există și în România aparatură specială pentru analiza alunițelor. Și oricum nu vă mai desconsiderați iubita care se năclăiește cu cremă de protecție la plajă, că iată, zic și cercetătorii britanici că știe ea ce știe.

Tags: , ,

No comments yet.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Când gardul te dă de gol că ești nababul satului (III)

gardul

Proba șanțului și a zidului drept la sate; Viață de turnător de beton la mână; Azi ești tânăr și mâine îți cumperi gard jaluzea

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Minune, în decembrie în sectorul 3 au răsărit părăluțele

flori-negoita

În triunghiurile decupate în gazonul din sectorul 3 astă vară, s-au ofilit begoniile și au răsărit părăluțele. O afacere horticolă de 49 de euro/mp fără TVA.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!