Care-i treaba cu curbele de sacrificiu

Acum, dupa 20 de ani in care abia ma obisnuisem sa judec lucrurile liberal si capitalist, aflu ca traversam iar o curba de sacrificiu si ca pana la urma calea de urmat ar fi tot aia comunista, dar cu fata umana, cum e in China, care iata, nu e afectata de criza, ba dimpotriva.

Cand invatam la scoala despre curbele de sacrificiu (prin anii ‘80, pentru cine se intreaba) nu intelegeam doua lucruri:

–      De ce exista supraproductie? Adica oamenilor nu le spunea nimeni cat sa produca si unde sa se opreasca?

–      De ce nu se intamplau supraproductiile si in vremurile noastre, cand toate organizatiile muncitoresti anuntau triumfalist depasirile de plan?

Apoi imi inchipuiam curba asta de sacrificiu desenata intr-un grafic vectorial si nu pricepeam deloc cum poate o simpla linie care coboara brusc din munte in prapastie (sau vice versa) sa fie asa rea pentru milioane de oameni? Adica mai multe marfuri nu inseamna mai bine pentru toata lumea? Cum ar zice prietenul Mihnea: “sa fie, sa se gaseasca!”

La varsta aia mi se mai parea o chestie foarte interesanta sa te duci la piata cu sacosa plina cu bani si sa te intorci de acolo doar cu un ou. Citisem asta pe undeva si mi s-a intiparit in minte, tot la capitolul ala cu curbele de sacrificiu.

De curba de sacrificiu se faceau vinovati atunci aia din clasa exploatatoare, burghezo-mosierimea careia nu-i mai ajungeau banii. Iar in manuale, ea, curba, se rezolva cu greve si manifestatii muncitoresti, cu Vasile Roaita care tragea sirena de coada si asa cadea regimul cel rau si veneau comunistii si le indreptau pe toate. Muncitorii erau fericiti pentru ca produceau pentru ei, nu mai exista nicio nedreptate sociala, niciun sacrificat. Curbele se intorceau acolo unde le era locul, pe drumurile patriei. Totusi, in vremea aia parca duceam dorul unei supraproductii, macar de portocale si ciocolata…

Dupa aia, din presa libera, am inteles ca nici economia aia planificata si centralizata n-ar fi asa buna cum invatasem la scoala. Ca raportarile triumfaliste ar fi fost mincinoase, si ca in general depasirile de plan erau doar pe hartie si oricum tot nu ne erau noua, muncitorilor, de folos. Ulterior am aflat pe propria „sacosa” ca inflatia nu e deloc sexi precum sacosa aia de bani cu care cumparai un ou in anii ’30…

Acum, dupa 20 de ani in care abia ma obisnuisem sa judec lucrurile liberal si capitalist, aflu ca traversam iar o curba de sacrificiu si ca pana la urma calea de urmat ar fi tot aia comunista, dar cu fata umana, cum e in China, care iata, nu e afectata de criza, ba dimpotriva. Aflu asta dintr-un reportaj interesant difuzat duminica de ProTV la „Romania, te iubesc!”

Stau si ma intreb acuma, o sti pana la urma cineva in lumea asta care e treaba cu curbele astea de sacrificiu? Sau se ocupa de ele tot niste semafoare inteligente ca astea din imaginea gasita pe Retusuri.ro? Credeti ca vom afla maine, la mitingul din Bucuresti la care sunt asteptai si minerii? Partea proasta e ca am privatizat sirena intre timp, si nu mai avem ce trage…

Etichete: , , , , ,

One Response la “Care-i treaba cu curbele de sacrificiu” Subscribe

  1. Radu Vasile 25/05/2010 at 12:46 #

    Problema este ca noi nu am fost in stare sa aplicam nici macar un sistem economic calumea.

    Asta pe care de 20 ani il numim capitalist, este unul tot centralizat de fapt. In tara asta afacerile bune se fac cu statul, toti incearca sa faca afaceri cu statul.

    Ceilalti care se joaca pe piata privata, nu sunt nici ei uitati.

    In Constanta buna oara, vrei sa faci afaceri sa deschizi un magazin? Foarte bine, trebuie sa vezi cum faci sa ajunga un ceva si in buzunarul primarului.

    Adica fie sa cumperi materie prima de la el, fie sa revinzi cele vandute de el, fie ceva sa fie si el multumit.

    Altfel? I ntr-o economie normala capitalista, nu s-ar intimpla nimic, in economia noastra capitalista, daca nu faci cele scrise mai sus, primarul vine si pune parcare interzisa (mana in mana cu politia) fix in fata magazinului tau,

    vine si monteaza stalpi de protectie a asfaltului astfel inat nicio masina de aprovizionare sa nu mai poata trece sa iti aduca marfa la magazin.

    Si pune echipa de blocatori la panda, ca atunci cand vreun client indrazneste sa opreasca la magazinul tau sa cmpere ceva, trosc sa ii puna piedica pe roata.

    Asta rezi tu ca s-ar numi economie capitalista?

    Nu, este una quasi capitalista spre din aia centralizata, dar cu aparente exact ca in China

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Când și de ce s-au dat ultimele amnistii în Europa

oug_gratiere-curcan

De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.