Care-i treaba cu curbele de sacrificiu

Acum, dupa 20 de ani in care abia ma obisnuisem sa judec lucrurile liberal si capitalist, aflu ca traversam iar o curba de sacrificiu si ca pana la urma calea de urmat ar fi tot aia comunista, dar cu fata umana, cum e in China, care iata, nu e afectata de criza, ba dimpotriva.

Cand invatam la scoala despre curbele de sacrificiu (prin anii ‘80, pentru cine se intreaba) nu intelegeam doua lucruri:

–      De ce exista supraproductie? Adica oamenilor nu le spunea nimeni cat sa produca si unde sa se opreasca?

–      De ce nu se intamplau supraproductiile si in vremurile noastre, cand toate organizatiile muncitoresti anuntau triumfalist depasirile de plan?

Apoi imi inchipuiam curba asta de sacrificiu desenata intr-un grafic vectorial si nu pricepeam deloc cum poate o simpla linie care coboara brusc din munte in prapastie (sau vice versa) sa fie asa rea pentru milioane de oameni? Adica mai multe marfuri nu inseamna mai bine pentru toata lumea? Cum ar zice prietenul Mihnea: “sa fie, sa se gaseasca!”

La varsta aia mi se mai parea o chestie foarte interesanta sa te duci la piata cu sacosa plina cu bani si sa te intorci de acolo doar cu un ou. Citisem asta pe undeva si mi s-a intiparit in minte, tot la capitolul ala cu curbele de sacrificiu.

De curba de sacrificiu se faceau vinovati atunci aia din clasa exploatatoare, burghezo-mosierimea careia nu-i mai ajungeau banii. Iar in manuale, ea, curba, se rezolva cu greve si manifestatii muncitoresti, cu Vasile Roaita care tragea sirena de coada si asa cadea regimul cel rau si veneau comunistii si le indreptau pe toate. Muncitorii erau fericiti pentru ca produceau pentru ei, nu mai exista nicio nedreptate sociala, niciun sacrificat. Curbele se intorceau acolo unde le era locul, pe drumurile patriei. Totusi, in vremea aia parca duceam dorul unei supraproductii, macar de portocale si ciocolata…

Dupa aia, din presa libera, am inteles ca nici economia aia planificata si centralizata n-ar fi asa buna cum invatasem la scoala. Ca raportarile triumfaliste ar fi fost mincinoase, si ca in general depasirile de plan erau doar pe hartie si oricum tot nu ne erau noua, muncitorilor, de folos. Ulterior am aflat pe propria „sacosa” ca inflatia nu e deloc sexi precum sacosa aia de bani cu care cumparai un ou in anii ’30…

Acum, dupa 20 de ani in care abia ma obisnuisem sa judec lucrurile liberal si capitalist, aflu ca traversam iar o curba de sacrificiu si ca pana la urma calea de urmat ar fi tot aia comunista, dar cu fata umana, cum e in China, care iata, nu e afectata de criza, ba dimpotriva. Aflu asta dintr-un reportaj interesant difuzat duminica de ProTV la „Romania, te iubesc!”

Stau si ma intreb acuma, o sti pana la urma cineva in lumea asta care e treaba cu curbele astea de sacrificiu? Sau se ocupa de ele tot niste semafoare inteligente ca astea din imaginea gasita pe Retusuri.ro? Credeti ca vom afla maine, la mitingul din Bucuresti la care sunt asteptai si minerii? Partea proasta e ca am privatizat sirena intre timp, si nu mai avem ce trage…

Etichete: , , , , ,

One Response la “Care-i treaba cu curbele de sacrificiu” Subscribe

  1. Radu Vasile 25/05/2010 at 12:46 #

    Problema este ca noi nu am fost in stare sa aplicam nici macar un sistem economic calumea.

    Asta pe care de 20 ani il numim capitalist, este unul tot centralizat de fapt. In tara asta afacerile bune se fac cu statul, toti incearca sa faca afaceri cu statul.

    Ceilalti care se joaca pe piata privata, nu sunt nici ei uitati.

    In Constanta buna oara, vrei sa faci afaceri sa deschizi un magazin? Foarte bine, trebuie sa vezi cum faci sa ajunga un ceva si in buzunarul primarului.

    Adica fie sa cumperi materie prima de la el, fie sa revinzi cele vandute de el, fie ceva sa fie si el multumit.

    Altfel? I ntr-o economie normala capitalista, nu s-ar intimpla nimic, in economia noastra capitalista, daca nu faci cele scrise mai sus, primarul vine si pune parcare interzisa (mana in mana cu politia) fix in fata magazinului tau,

    vine si monteaza stalpi de protectie a asfaltului astfel inat nicio masina de aprovizionare sa nu mai poata trece sa iti aduca marfa la magazin.

    Si pune echipa de blocatori la panda, ca atunci cand vreun client indrazneste sa opreasca la magazinul tau sa cmpere ceva, trosc sa ii puna piedica pe roata.

    Asta rezi tu ca s-ar numi economie capitalista?

    Nu, este una quasi capitalista spre din aia centralizata, dar cu aparente exact ca in China

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

Fiecare moment dificil din istoria unei țări are nevoie de victime

mineriada

Ce or mai face oamenii ăia care au bătut la Mineriadă? Or fi bine, sănătoși, or avea copii, planuri, or fi mulțumiți de viața lor, de deciziile pe care le-au luat, or dormi liniștiți? Or face politică?

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai