Cetatea Neamtului: nimic despre muma lu’ Stefan

Pe o stanca neagra, intr-un vechi castel reabilitat prin grija consiliului judetean, sade si v-asteapta Cetatea Neamtului. E un exemplu fericit de loc istoric exploatat corespunzator in scop turistic. In Romania. Sigur, nu e perfect, de exemplu nu e deloc prietenos cu turistii straini. Ar mai fi fost necesar un domeniu propriu pe internet, poate chiar si o pagina de prezentare, nu doar o adresa de yahoo afisata pe panoul de la intrare, de parca insusi marele Stefan ti-ar da ID-ul de mess ca sa socializati dupa ce-i vezi cetatea. Totusi, per total e un inceput bun care merita salutat.

Zic ca ar fi necesara o promovare mai agresiva a cetatii pentru ca e chiar un loc in care ai ce vedea. Reabilitarea s-a inchieat anul trecut, ajutata si de fonduri UE, de unde si steagul Uniunii, fluturat la intrare, alaturi de tricolor si stema cu bouri a Moldovei. Un panou in limba romana, tradus in franceza si engleza, e tot ce pot afla despre cetate eventualii turisti straini. Inauntru exista un soi de organigrama a vechiului stat moldovenesc. Din ea afli ca portarul fiecarei cetati avea si rol de interpret pentru oaspetii straini. La Cetatea Neamtului nu s-a pastrat obiceiul. Portarul e batut de soare, la intrare, si abia pridideste sa-ti taie biletul de 5 lei.

Interiorul e bine organizat, pe bastioane, indicatoarele iti arata care e sensul in care e bine sa vizitezi: sala sfatului, iatacul, sala tronului, apoi pe flancul celalalt: neagra temnita, cu promisiunea scheletelor ingropate inauntru, camara cu butoaiele, sala monetariei, plina cu oale cu galbeni si, in final puscaria, in care-i vezi in lanturi pe cei cativa misei si un turc cu salvari albastri.

Cetatea ar fi fost construita pe la 1375, pe vremea lui Petru Musat, dar cunoaste epoca de glorie in timpul lui Stefan cel Mare – 1457-1504 – care a inteles rolul strategic al cetatilor in apararea patriei si i-a suprainaltat zidurile, a ridicat cele patru bastioane si i-a adaugat podul sprijinit pe 11 piloni pe care intra acum turistii. Asa a facut fata asediului turcilor, dupa batalia de la Razboieni. Pe la 1600 vine in cetate si Mihai Viteazu, dar in vremea aceea rolul cetatilor in aparare scazuse. In timpul domniei lui Lapusneanu se degradase., pe vremea lui Vasile Lupu – 1646 – fusese manastire. Totusi ultima zvacnire nationalista a cetatii vine in 1691, cand un mic grup de plaiesi reuseste sa tina piept lui Sobietski, regele Poloniei, venit cu oastea sa ne cotropeasca.

Cetatea a supravietuit miraculos pana acum, desi romanii din zona au iubit-o mereu, carand pietre din ea pentru propriile case. Sta marturie in acest sens o scriere amuzanta de la 1834, un soi de ordin de la Ministerul de interne de atunci, denumit moldoveneste „Departamentul pricinilor din launtru”. „Cetatea Neamtului, ce de multe veacuri sta parasita, s-au daramat si se darama … din cauza ca locuitorii folosesc piatra cetatuii in ziduri…”.

Legendele locale spun ca muncitorii care au lucrat la reabilitarea cetatii ar fi dat peste o pivnita cu vinuri si asta le-ar fi inveselit peste poate munca. Nea Mihai, omul care de 18 ani vinde cetatea la turistii dornici s-o vada prin ocheanele lui vechi, e probabil unul din putinii care nu apreciaza noua forma de vizitare, pentru ca acum e silit sa le arate curiosilor cetatea doar pe dinafara. Sta cu cateva lunete pe o banca la baza cetatii, si striga din timp in timp ca daca-i dai 50 de bani iti arata cum vede insecta, albina, tantarul sau musca. Daca are timp si e stimulat, nea Mihani povesteste multe, de exemplu cum le-a stabilit el celor de la judet pretul de vizitare a cetatii.: „Voiau sa faca 10 lei intrarea. Le-am zis ca nu le intra nimeni. Si asa, cu 5 lei, si vad ca incep sa stea pe langa mine pe banci, la povesti, si nu mai urca la cetate”. O fi criza, din ce zice nea Mihai, dar oricum cetatea parea ca are un numar mare de turisti. Poate pentru ca era duminica si vreme buna.

Cum va promiteam de la inceput, nimic despre mama lui Stefan cel Mare. Pentru cine nu-si aminteste, ea e personajul principal din legendele istorice ale lui Bolintineanu. Aia care i-a zis lui Stefan sa se intoarca la lupta, ca nu-i da drumul in cetate invins. Nu se stie daca e vorba de Cetatea Neamtului, oricum nimic aici nu aminteste de vreo muma a celui mai mare dintre romani. Dupa cum nici Ozana cea limpede si frumos curgatoare in care se oglindea de veacuri Cetatea Neamtului (in literatura) nu mai e ce-a fost. Abia de serpuieste un firicel de apa in valea in care acum e ditamai depozitul de cherestea, si un stadion improvizat pe un maidan cu iarba. Privelistea de sus de pe cetate spre Ozana e nesemnificativa. Mai degraba invers, de jos, cetatea se vede ca o masea iesita din falca inverzita a muntelui.

Cum ajungeti:

– pe sosea, o ora de la Piatra Neamt pana la Targu Neamt (drumul e destul de prost la iesirea din Piatra, pentru ca se lucreaza la canalizare), apoi va lasati ghidati de indicatoare din Targu Neamt.

Facilitati:

– lasati masina intr-o parcare la baza pantei care urca spre cetate. Parcarea e gratuita, pentru ca e de fapt o strada cu locuri pe ambele laturi. Urcusul dureaza maximum 20 de minute, in pas lejer, 500 de metri.

– tot acolo exista si cateva carciumi, daca va apuca foamea. N-am testat preturile, dar de afara pareau decente spre „de lux”.

Suvenir:

– exista la baza pantei mai multe tarabe cu amintiri, magneti pentru frigider cu imaginea cetatii, artizanat, prostioare. De remarcat taraba unei artiste plastice care are cateva piese de artizanat de bun gust.

Etichete: Cetatea Neamtului, Neamt, Stefan cel Mare