Labus, viata si opera

Povestea lui Labus, cainele care alerga mai repede ca Superman

E ca un adolescent tinut in frau prea strans de niste parinti autoritari. Cand scapa din curtea-i stramta alearga in toate cele patru zari, cu viteze ce concureaza teleportarea. E, cum spune americanul, “in no time” acum aci, acum in capatul gradinii. Viteza lui e cu atat mai nefireasca cu cat reuseste s-o mentina fara sa se izbeasca de nimic.

Cand il vezi te astepti sa-si infiga gatul in cel mai apropiat obstacol. Si totusi nu. Tinut toata ziua in coltul lui, unde agreseaza o sticla de plastic si hartuieste o minge de tenis, Labus vede, miroase si simte libertatea abia catre seara, cand nu mai exista pericolul sa scape pe strada si sa concureze cu viteza lui masinile. Pret de aproape un ceas, Labus brazdeaza curtea in lung, lat, diagonala, mai ceva ca o retea de unde laser puse impotriva hotilor intr-un muzeu cu exponate pretioase. Daca ar lasa urme, ca paianjenul, n-ai mai putea calca prin ograda de drumurile lui Labus. E ca Superman cand se invarte in jurul pamantului ca sa intoarca timpul inapoi.

Tinta principala e gardul. Pe acolo trece viata: masinile, alti caini, oamenii. Latra, amusineaza, se chinuie sa distinga printre scandurile dese. Dincolo de el ar fi, pesemne, RAIUL. Dar nu l-a mai vazut de cand era mic si mai nebun decat acuma.

Apoi urmeaza marcarea teritoriului. Dilema! Unde? Sunt atatea locuri, unde s-o faca, unde s-o faca? Azi a ales castronul din care bea apa Ursu. Cainele mai batran si mai blazat al familiei. Ursu nu sta nici legat, nici inchis., E liber si deci nu apreciaza libertatea la adevarata valoare. N-a pisat mult, doar cativa stropi. Cred ca emotia l-a impiedicat pe Labus sa-i ude prea tare castronul Ursului. De altfel nici timpul acordat n-a fost in concordanta cu importanta evenimentului. Era grabit. Ceva mai tarziu a ajuns din nou la castron si a baut din el. Apoi a luat-o iar la goana.

Alearga cu urechile pliate pe spate, cu botul tasnind ca o sageata inainte. Cand face scurte pauze limba ii atarna ca un accesoriu firesc. O sa-i crape inima la un moment dat. Deocamdata e tanar.

Dupa cateva zeci de ture face o concesie: mi se aseaza la picioare. Ar sta la mangaiat, dar parca n-are nici rabdare. In plus emana un miros greu din gura cascata de efort. Dupa cateva fractiuni de minut o zbugheste iar. Mitica, pisoiul mezin al familiei, il priveste uimit, cu ochi mari, verzi. Nu  intelege ce se intampla cu cainele. Nu va intelege niciodata. E genul de felina cu fitze, care pare vesnic curata, desi se tavaleste deseori prin praf. Mitica pare un biscuite de ciocolata muiat in lapte de la mijloc in jos.  Merge tacticos printre tufele de zmeura si il priveste pe Labus ca o pitzi de Dorobanti pe unul venit de la tara.

Labus nici nu baga de seama uimirea suverana a lui Mitica. Acum e in usa casei, acum zgarma cu labele in brazdele de flori. Linge fara discernamant pietrele date cu var sau mana intinsa ca sa-l mangaie. Gura lui cascata scoate un abur fierbinte. Pesemne inima lui produce deja gigacalorii de atata alergat. Daca i-am pune un dinam ar lumina cu botul.

Tarziu, in noapte, accepta sa mai slabeasca ritmul. Se tolaneste in iarba si sulfa. Urechile ii stau treze, insa, si din cand in cand prinde cate un bondar si-l inghite nemestecat. Ti-e si mila sa-l mangai pentru ca asta inseamna sa-l zgandari din nou. Ar sari in sus, ar da din coada cu tot trupul, te-ar musca in joaca si ar lua-o la fuga ca sa aiba unde se intoarce. Asta e Labus, cel mai haios dintre caini. Maine dimineata va fi pacalit de stapana sa intre din nou in curtea cu sticla de plastic mototolita si mingea de tenis. De acolo ne va privi pe toti, cu jind, pana la lasarea serii, cand va alerga din nou dupa libertate.

Etichete: ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cum s-a „optat” pentru ora de religie

scoala

Curtea Constituțională îți dă, dar nu-ți bagă și-n traistă. Motive pentru care peste 90% dintre părinți au făcut cereri ca să-și înscrie copiii la ora de religie.

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Când gardul te dă de gol că ești nababul satului (III)

gardul

Proba șanțului și a zidului drept la sate; Viață de turnător de beton la mână; Azi ești tânăr și mâine îți cumperi gard jaluzea

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma