Mici, cartofi noi si salata

Mici, cartofi noi cu usturoi si marar, salata verde cu ierburi aromate. Nimic nu poate concura cu masa de duminica de la mama

Duminica era zi de friptura. Pe vremea aia nu exista week-end, ci doar o duminica in care familia se aduna la aceeasi masa. Acum week-end-urile ne-au adus pe cap intrebari – ce facem/unde plecam in week-end? – frustrari – n-avem bani de week-end – si oboseli post event.

Pentru mama duminica, insa, a ramas aceeasi. Ar vrea sa fie ziua in care sa pregateasca masa asa cum o facea pe vremea cand un pachet de carne bagat la congelator ii ajungea patru duminici. Tigaia neagra de tuci, pe care o are de la mamaie si in care se prajesc cei mai buni cartofi ever, a ramas aceeasi, mainile ei s-au mai zbarcit, dar sunt la fel de harnice. Gratarul e singurul schimbat, la un loc cu aragazul.

Carnea a venit acum de la hypermarket. Fara coada, fara stres. Micii gata formati la caserola, cartofii noi, si verdeturile pentru salata. Si uite ce a iesit:

Micii din carne de vita+oaie au stat cateva zeci de minute in gratarul electric din cuptor. Au iesit cam uscati, pentru ca niciodata micul nu iese mai zemos ca atunci cand il faci la carbuni. Partea buna a fost ca n-am umplut tot blocul de fum si miros.

Cartofii noi, mici si rotunzi ca niste mingi de ping-pong, taiati in doua si rumeniti usor in tigaia neagra de tuci, au fost amestecati cu un pic de sos de usturoiu si mult marar. Daca am fi avut usturoi verde ar fi mers taiat la un loc cu mararul si amestecat in cartofi. Dar la final gustul a fost acelasi. Suplimentar s-a mai ras si niste branza de oaie sarata peste ei, la cine a vrut in farfurie.

Salata, ei bine salata e piesa de rezistenta, dupa mine. Ridichi, castraveti, ceapa verde, salata, spanac, frunze de papadie, leustean, patrunjel, hasmatuchi, totul sarat, piperat, stropit cu zeama de lamaie si ulei de masline. Nu veti gusta o salata mai aromata cu ierburi naturale ca asta.

Asta a fost masa de duminica a mamei. Restul sunt amintiri.

Etichete: , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Pe barba mea, poliția face ce vrea

barba

În era datelor biometrice, în care computerul face recunoașteri faciale chiar și sub burka, poliția română îi refuză unui bucureștean înnoirea permisului de conducere pentru că nu vrea să-și radă barba

Bolivia: cocaleros, cholitas, sărăcie și frumusețe cât cuprinde

20180320_141433

Frunze de coca amare și politică dulce, socialistă. Bolivia și oamenii ei.

Cum am fost jefuiți în Valparaiso

20180312_112948

Tâlhăriți de bagaje în piața centrală a celui mai vechi port sud-american, Valparaiso, orașul chilian de patrimoniu UNESCO.

Peru: buricul incașilor, capcana turiștilor

machupicchu12

Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.

Cine-l bate pe prinţul Charles, la popularitate, în Viscri

Patul care asteapta musafiri in casa Gerdei din Viscri

Transilvania li s-a arătat străinilor exact aşa cum este. Un ţinut minunat, locuit de oameni în esenţă buni, dar inconştienţi de valoarea moştenirii pe care o au în bătătură.