Mici, cartofi noi si salata

Mici, cartofi noi cu usturoi si marar, salata verde cu ierburi aromate. Nimic nu poate concura cu masa de duminica de la mama

Duminica era zi de friptura. Pe vremea aia nu exista week-end, ci doar o duminica in care familia se aduna la aceeasi masa. Acum week-end-urile ne-au adus pe cap intrebari – ce facem/unde plecam in week-end? – frustrari – n-avem bani de week-end – si oboseli post event.

Pentru mama duminica, insa, a ramas aceeasi. Ar vrea sa fie ziua in care sa pregateasca masa asa cum o facea pe vremea cand un pachet de carne bagat la congelator ii ajungea patru duminici. Tigaia neagra de tuci, pe care o are de la mamaie si in care se prajesc cei mai buni cartofi ever, a ramas aceeasi, mainile ei s-au mai zbarcit, dar sunt la fel de harnice. Gratarul e singurul schimbat, la un loc cu aragazul.

Carnea a venit acum de la hypermarket. Fara coada, fara stres. Micii gata formati la caserola, cartofii noi, si verdeturile pentru salata. Si uite ce a iesit:

Micii din carne de vita+oaie au stat cateva zeci de minute in gratarul electric din cuptor. Au iesit cam uscati, pentru ca niciodata micul nu iese mai zemos ca atunci cand il faci la carbuni. Partea buna a fost ca n-am umplut tot blocul de fum si miros.

Cartofii noi, mici si rotunzi ca niste mingi de ping-pong, taiati in doua si rumeniti usor in tigaia neagra de tuci, au fost amestecati cu un pic de sos de usturoiu si mult marar. Daca am fi avut usturoi verde ar fi mers taiat la un loc cu mararul si amestecat in cartofi. Dar la final gustul a fost acelasi. Suplimentar s-a mai ras si niste branza de oaie sarata peste ei, la cine a vrut in farfurie.

Salata, ei bine salata e piesa de rezistenta, dupa mine. Ridichi, castraveti, ceapa verde, salata, spanac, frunze de papadie, leustean, patrunjel, hasmatuchi, totul sarat, piperat, stropit cu zeama de lamaie si ulei de masline. Nu veti gusta o salata mai aromata cu ierburi naturale ca asta.

Asta a fost masa de duminica a mamei. Restul sunt amintiri.

Etichete: , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Cu cât ne-a botezat Samsung Biblioteca Națională

Biblioteca Națională Samsung

Statul român plătește un credit de 104 milioane de euro pentru clădirea Bibliotecii Naționale, iar firma Samsung și-a pus numele pe ea, cu câteva televizoare în valoare de 300.000 de euro. O afacere marca Ministerul Culturii și Patrimoniului Național.

De ce ea? (2)

tarau-curte

Cazul Daniela Tarău: viața în arestul Capitalei, pentru un om care se știe nevinovat, ancheta lui Cristian Panait și procesul absurd, în care niciun judecător nu catadicsea să citească dosarul.

Maidanezul antrenat să fie Saint Bernard

Codruț și nepotul lui, Vasile

Codruț a fost cules de pe străzile din Craiova, în 2004, și a devenit azi unicul maidanez cu atestat de câine de căutare și salvare din dărâmături. O performanță la care ajung maximum 10% din câinii de rasă la nivel internațional.

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale