Puiul

A cazut dintr-un brad inalt. Era singurul care mai respira cand l-am gasit. Ceilalti doi erau deja morti. Abia-i dadeau tuleiele, iar pielea stravezie ii trada oasele care parca crescusera inaintea lui. Aripile stranse, piciorusele chircite sub el. Ochii inchisi, un firicel de sange sub ureche, dar pieptul ii salta ritmic in ton cu bataile inimii. Era primul meu pui de porumbel, dupa zeci de ani de pauza. Primul fusese „Puiul” lui Bratescu Voinesti. La scoala. Va amintiti? Ma rog, au mai fost scurte episoade cu pui de gaina in batatura bunicii, dar alea nu se pun, fiind in epoca ante-alfabetizare.

Fata crescuta la oras, cu vacante la tara, s-a desteptat subit in mine spriritul SMURD. Am luat puiul, l-am incalzit intre palme, i-am picurat apa in cioc. A deschis pliscul, a inghitit apa cu miscari energice din limba. Era aproape o contradictie intre corpul aproape mort si ciocul avid dupa orice. Toata lumea in jur ma incuraja: „asta moare, te chinui degeaba!”. Nu intelegeam de unde atata blazare. Nimic nu te incurajeaza mai mult decat faptul ca fiinta aia minuscula raspunde la eforturile tale. Apoi erau toate filmele alea pe care le vezi duminica dimineata, cu copii care salveaza pui de animale salbatice si, cand nimeni nu se astepta, ele traiesc si devin fidele stapanilor. Hm, nu radeti, eu inca ma uit la ele.

I-am facut culcus intr-o tavita de plastic, cu frunze de papadie, si l-am invelit cu o carpa moale. L-am pus la caldura si l-am verificat din ora in ora. Ma intrebam ce avea sa urmeze. Cand trebuia sa-l hranesc, cu ce, si mai ales cum? La a treia vizita era deja rece. Azi am infipt cazmaua in pamant si i-am ingropat pe toti trei chiar sub bradul din care au cazut. Povestea spune ca din mormantul lor vor creste trei pomi frumosi… Aiurea!

Etichete: Alexandru Bratescu Voinesti, Puiul, SMURD