Turism nemţesc în Transilvania: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”

"Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, salutul medieval inedit al sighisorenilor, a provocat, in epoca, indignarea Vienei, iar azi le smulge zambetele turistilor straini

Jonas şi Ulrike Schafer nu au mai mult de 40 de ani fiecare şi sunt din Hamburg. Acum câţiva ani au trecut prin criza orăşeanului plictisit de viaţa prea intensă dintr-o firmă de organizat evenimente, aşa că au vândut tot şi s-au mutat în România. Tatăl lui Jonas lucrează din anii ’90 aici, unde a întemeiat un soi de şcoală de corecţie pentru tineri cu probleme de adaptare din Germania. Şcoala e plasată strategic în mijlocul Transilvaniei, unde nu există tentaţiile din vest: telefoane mobile, internet, televiziune, droguri etc. Cam aşa e şi satul ăsta Cund, unde am nimerit şi noi în miezul nopţii.

Jonas şi soţia lui şi-au făcut o pensiune la care au mai mulţi clienţi decât paturi. Valea Verde din Cund pare locul favorit al expaţilor din România, iar reclama din gură în gură i-a dus faima în toată lumea. De aia n-are nevoie de indicatoare rutiere. De ceva timp au oaspeţi şi de pe alte continente, motiv pentru care au decis să-si extindă numărul de căsuţe de vacanţă. Preţurile nu sunt mari – pentru un străin – între 30 şi 50 de euro închirierea unei căsuţe cu tot confortul (apă caldă, sobă cu lemne, toaletă şi un pat confortabil). Afacerea merge atât de bine încât Jonas a cumpărat mai multe case în Cund, pe care le-a reabilitat şi le oferă pentru vacanţe străinilor care se lasă seduşi de sloganul familiei Schafer: “Adevărata Românie poate fi descoperită numai la sat”. Bomboana de pe tort a fost, pentru Jonas – un pasionat de bucătărie – faptul că în pădurile din jurul satului se găsesc din belşug trufe. Ce-şi poate dori mai mult un european gurmand şi dornic de aventuri în natură?

Fabuloasa hârtie igienică asortată cu baia

Acestea au fost gazdele noastre în prima seară din excursia în Transilvania. Jonas ne aştepta cu masa pusă, deşi nu se mai gândea că vom mânca după miezul nopţii. Aperitivul i-a lăsat făra cuvinte pe ziarişti, care, evident, au întrebat dacă e un fel tradiţional românesc: o felie de sfeclă crudă, acoperită parţial cu una de brânză de capră, totul stropit cu un soi de oţet balsamic şi alte mirodenii. A urmat un pate de raţă home made şi un vin italian roşu. Nimic românesc, deci, doar locul ăla fabulous din mijlocul pustietăţii.

A doua zi dimineaţa Roberta, italianca, avea să afle că sforăise toată noaptea şi n-o lăsase să doarmă pe franţuzoaica Romina. Dar, “the toilet papper colour is fantastic, match with the toilet” (adică ”culoarea hârtiei igienice e fantastică, se asortează cu baia”), zice Roberta, care avea să descopere că şi micul dejun e fabulous, adică brânza, zacusca şi gemul de casă. Impresiile din prima seara, drumul haotic şi lung, toate s-au şters graţie condiţiilor de cazare mai mult decât comode de la ferma lui Jonas.

Închisoarea matrimonială din Biertan

Călătoria a continuat cu alt ghid, de data asta mult mai priceput (Peter Suciu de la Info centrul turistic din Sighisoara), care ne-a dus iniţial la Biertan, un sat mai la sud de Dumbrăveni. Aici ar fi trebuit să vizităm biserica fortificată cu trei rânduri de ziduri, unde fusese prima Episcopie Evanghelică Luterană din România (în 1572). Ghinionul a făcut ca cetatea să fie închiriată pentru filmări în ziua aia. Aşa că ne-am plimbat doar în jurul ei, ca şi grupul de japonezi, încărcati cu aparate foto, care venisera odată cu noi.

Elementul comun a fost dat tot de grupurile de “roma people” care se plimbau pe străzi în aşteptarea momentului în are echipa de filmare avea să ia pauza de masă. Ziariştii au fotografiat de departe biserica gotică, cea mai mare din Transilvania, inclusă în patrimonial UNESCO, şi au ascultat amuzaţi explicaţiile lui Peter despre “Închisoarea matrimonială”, păstrată şi azi între zidurile cetăţii. Se pare că asta fusese găselniţa vremii, la 1500, pentru cuplurile care doreau să divorţeze. Erau închise într-o cameră cu un pat, un scaun, o masă, o farfurie şi o lingură, fiind siliţi să stea şi să împartă totul astfel, până când se răzgândeau. Pesemne o metodă de succes, de vreme ce cronicile n-au consemnat decât un singur divorţ în 300 de ani. Epoca înfloritoare a Biertanului a apus, însă, odată cu mutarea episcopiei la Sibiu.

“Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”

Încă o cărămidă la impresiile bune ale ziariştilor s-a pus la Sighişoara. Înainte de orice, Peter le-a tăiat entuziasmul: “Turiştii americani în special când vin aici cer să li se arate coşciugul lui Dracula. Nu există aşa ceva!” . A urmat apoi povestea lui Vlad “the impaler” a cărui statuie a înlocuit mişeleşte o fântână în Sighişoara, doar pentru satisfacţia turiştilor în căutare de senzaţional.

Ziariştii noştri s-au mulţmit până la urmă cu ceva mai amuzant, şi anume formula inedită de salut a sighişorenilor în epoca medievală: “Pupă-mă-n fund şi rămâi sănătos!”, le-a explicat Peter în germană, limbă în care zice el că formula ar suna mai aproape de ideal. Peter spune că salutul ăsta a provocat în epocă mari probleme celor care au ajuns să-l folosească la Viena, unde cineva ar fi fost chiar închis pentru o atare insultă.

Cititi maine despre unguroaica Rozalia care le explica englezeste turistilor cum e zacusca, despre scotianul care ii invata pe ardeleni sa-si pastreze traditia, si de ce strainii cred ca Romtelecom e firma romilor

Daca ati ratat primele episoade, le gasiti aici:

Transilvania pe intelesul turistilor. Straini

Visiting Transilvania: „Traditional roma people on the left”

Etichete: , , , , , , ,

Trackbacks/Pingbacks

  1. Visiting Transilvania: traditional roma people on the left | Dollo zice Bine - 29/11/2010

    […] mâine despre cum fac nemtii turism rural in Transilvania, de ce a fost italianca impresionata de hartia igienica, despre Inchisoarea matrimoniala din […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.