Cum te face Mihaileanu sa iubesti evreii si tiganii

Am vazut si eu aseara „Le Concert”. Nu ma asteptam la mai putin de la Radu Mihaileanu, dupa ce i-am vazut de vreo patru-cinci ori pana acum „Trenul vietii”. Acelasi haz de necaz cu istoria evreilor, pus de data asta intr-o alta poveste care te tine cu rasul in gat pana la final.

E vorba despre obsesia unui om pentru pasiunea lui, si toate nebuniile pe care le face ca sa si-o implineasca. Un dirijor celebru al orchestrei Balsoi din Moscova, interzis acum 30 de ani din cauza colaborarii sale cu muzicieni evrei, decide sa-si refaca orchestra si s-o prezinte la Paris intr-un concert care reprezinta pentru el perfectiunea, viata si revansa.

Filmul abunda in personaje fabuloase. Nici nu stii pe care sa-l scoti in fata: dirijorul care-si poarta excelent crucea de om de serviciu 30 de ani la Balsoi, apoi fracul din fata orchestrei la Paris; nevasta-sa, transformata in impresar de figuranti in Moscova imbogatitilor tranzitiei; KGB-istul de bine care i-a rupt bagheta dirijorului acum 30 de ani, dar isi rascumpara pacatul acum, organizand concertul; „regele cobaltului si gazului”, Vlad Ivanov, care locuieste intr-un soi de Casa poporului colt cu palatul lui Becali, la Moscova, si pretinde ca afacerile pentru el sunt doar hobby, adevarata pasiune e violoncelul, la care canta ca o cizma; fagotistul evreu cu fiul lui, care ajung la Paris si incearca sa vanda caviar restaurantelor, mai scump ca la Carrefour; actualul director al Balsoi – Valentin Teodosiu – prototipul parvenitului cocotat pe o functie pe care n-o intelege, dar o stapaneste prin grobianism si sintagme celebrel: „Balsoi sunt eu!”; satra de tigani care face pasapoarte la toata orchestra, pe loc, asezata pe jos in holul aeroportului din Moscova, sub ochii vamesilor.

Concertul lui Mihaileanu are happy end, poate contrar realitatii – o orchestra care suna perfect chiar si dupa 30 de ani fara nicio repetitie, e ceva ce tine de „o minune dumnezeiasca”, revelatie ce-i e data s-o traiasca chiar KGB-istului, saracul, comunist in toata fibra lui, deci si ateu. Si dincolo de finalul fericit, filmul lui Mihaileanu te face inca o data sa-ti reconsideri sentimentele fata de tigani si evrei, in caz ca le-ai nutrit altfel vreodata sau uitasei ce ai simtit dupa „Trenul vietii” 😉

Nu stiu pe unde mai ruleaza acum Concertul, dar merita cu prisosinta si banii dati pe un dvd.

Trailer Concertul

Tags: , , , , , ,

2 Responses to “Cum te face Mihaileanu sa iubesti evreii si tiganii” Subscribe

  1. ileana 04/02/2011 at 03:16 #

    Ce bine ca pot visa!

  2. daniel 22/01/2012 at 04:54 #

    In sfarsit un film minunat regizat de un roman. Se pare ca nu totul este „noire” in cinematrografia romaneasca.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

De ce ea?

tarau-victoriei-an

Povestea neromanțată a unei românce care a făcut pușcărie nevinovată, ca urmare a unui lanț de erori judiciare, deschis în 2000 de o anchetă a procurorului Cristian Panait, închis abia după 15 ani de procese

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani (II)

Bucuria revederii dupa 50 de ani

Noi nu am muncit pentru un regim politic, ci pentru bunăstarea unui popor. Am rămas aici ca o datorie față de cei care ne-au învățat. Însă acum în România specialiștii sunt tratați în bătaie de joc. Eu încă nu sunt pensionar, deci nu simt că atentez la siguranța țării, cum sunt considerați acum pensionarii, cu veniturile lor