Cum te face Mihaileanu sa iubesti evreii si tiganii

Am vazut si eu aseara „Le Concert”. Nu ma asteptam la mai putin de la Radu Mihaileanu, dupa ce i-am vazut de vreo patru-cinci ori pana acum „Trenul vietii”. Acelasi haz de necaz cu istoria evreilor, pus de data asta intr-o alta poveste care te tine cu rasul in gat pana la final.

E vorba despre obsesia unui om pentru pasiunea lui, si toate nebuniile pe care le face ca sa si-o implineasca. Un dirijor celebru al orchestrei Balsoi din Moscova, interzis acum 30 de ani din cauza colaborarii sale cu muzicieni evrei, decide sa-si refaca orchestra si s-o prezinte la Paris intr-un concert care reprezinta pentru el perfectiunea, viata si revansa.

Filmul abunda in personaje fabuloase. Nici nu stii pe care sa-l scoti in fata: dirijorul care-si poarta excelent crucea de om de serviciu 30 de ani la Balsoi, apoi fracul din fata orchestrei la Paris; nevasta-sa, transformata in impresar de figuranti in Moscova imbogatitilor tranzitiei; KGB-istul de bine care i-a rupt bagheta dirijorului acum 30 de ani, dar isi rascumpara pacatul acum, organizand concertul; „regele cobaltului si gazului”, Vlad Ivanov, care locuieste intr-un soi de Casa poporului colt cu palatul lui Becali, la Moscova, si pretinde ca afacerile pentru el sunt doar hobby, adevarata pasiune e violoncelul, la care canta ca o cizma; fagotistul evreu cu fiul lui, care ajung la Paris si incearca sa vanda caviar restaurantelor, mai scump ca la Carrefour; actualul director al Balsoi – Valentin Teodosiu – prototipul parvenitului cocotat pe o functie pe care n-o intelege, dar o stapaneste prin grobianism si sintagme celebrel: „Balsoi sunt eu!”; satra de tigani care face pasapoarte la toata orchestra, pe loc, asezata pe jos in holul aeroportului din Moscova, sub ochii vamesilor.

Concertul lui Mihaileanu are happy end, poate contrar realitatii – o orchestra care suna perfect chiar si dupa 30 de ani fara nicio repetitie, e ceva ce tine de „o minune dumnezeiasca”, revelatie ce-i e data s-o traiasca chiar KGB-istului, saracul, comunist in toata fibra lui, deci si ateu. Si dincolo de finalul fericit, filmul lui Mihaileanu te face inca o data sa-ti reconsideri sentimentele fata de tigani si evrei, in caz ca le-ai nutrit altfel vreodata sau uitasei ce ai simtit dupa „Trenul vietii” 😉

Nu stiu pe unde mai ruleaza acum Concertul, dar merita cu prisosinta si banii dati pe un dvd.

Trailer Concertul

Tags: , , , , , ,

2 Responses to “Cum te face Mihaileanu sa iubesti evreii si tiganii” Subscribe

  1. ileana 04/02/2011 at 03:16 #

    Ce bine ca pot visa!

  2. daniel 22/01/2012 at 04:54 #

    In sfarsit un film minunat regizat de un roman. Se pare ca nu totul este „noire” in cinematrografia romaneasca.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Dacă Traian ar fi vrut să cucerească Dacia în 2013…

turnulete

… l-ar fi oprit jandarmii să urce la cetatea Sarmizegetusa Regia, pe motiv că e închisă între decembrie și februarie, și astfel geneza poporului român ar fi așteptat primăvara

Skopje, Macedonia: sărăcie și statui pe datorie

Prometeu, turiștii și clădirea parlamentului în plan secund

Premierul macedonean ia credite externe ca să clădească identitatea națională cu statui și clădiri impozante, în timp ce țara are 30% șomeri, iar oamenii emigrează ca să trăiască mai bine.

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor