O discutie in trei: Dumnezeu, Isus si Diavolul. Nimic din ce s-ar putea scrie despre „Evanghelia lui Isus Cristos”, a lui Saramago, nu poate egala acest fragment genial din cartea care l-a asezat pe Saramago printre eretici. O carte in care Diavolul e un personaj mai simpatic decat a reusit chiar si Bulgakov sa-l faca sa fie in „Maestrul si Margareta”.
„Insatisfactia, fiul meu, a fost pusa in inima oamenilor de Dumnezeul care i-a creat, vorbesc de mine, bineinteles, dar aceasta insatisfactie, ca si tot restul care i-a modelat dupa chipul si asemanarea mea, am luat-o de unde ea se afla, din propia mea inima, iar timpul care a trecut de atunci n-a facut-o sa piara, ci dimpotriva, a facut-o mai intensa, mai urgenta, mai exigenta. De patru mii patru ani sunt dumnezeul evreilor, norod din fire certaret si complicat, dar cu care, facand bilantul relatiilor noastre, nu m-am inteles rau fiindca ma iau in serios, si asa vor ramane cat de departe poate ajunge viziunea mea asupra viitorului
Esti, asadar, multumit, zise Isus
Sunt si nu sunt, sau mai bine zis as fi daca n-as avea aceasta inima nelinistita, care, in fiecare zi, imi zice ei, bine, frumos destin ti-ai aranjat, dupa patru mii de ani de munca si bataie de cap, pe care sacrificiile de pe altare, oricat de abundente si de variate ar fi, nu-i vor compensa niciodata, te incapatanezi sa nu fii decat zeul unui popor minuscul care ocupa o parte neinsemnata din lumea pe care tu ai creat-o cu tot ce are pe ea, spune-mi tu, fiul meu, daca pot trai multumit avand in fata ochilor in fiecare zi aceasta, ca sa zic asa, vexanta evidenta
Eu n-am creat nicio lume, nu pot sa judec
Asa e, nu poti judeca dar poti ajuta
Ajuta la ce
Sa-mi largesc influenta, sa devin dumnezerul unui numar cat mai mare de oameni. Daca iti vei juca bine rolul, cel pe care in planul meu l-am prevazut pentru tine, sunt absolut sigur ca in putin mai mult de o jumatate de duzina de secole, desi vom avea de luptat, tu si cu mine, cu multe adversitati, voi deveni din dumnezeul evreilor, dumnezeul celor pe care ii vom numi catolici, pe stil grecesc
Si care este rolul pe care mi l-ai destinat in planul tau?
Cel de martir, fiul meu, cel de victima, nimic nu e mai bun pentru a raspandi o religie si a infalcara o credinta
Dar cu puterea pe care o ai, n-ar fi mai usor si mai curat din punct de vedere etic sa te duci tu insuti sa cuceresti aceste tari si aceste popoare
Nu se poate, o interzice pactul care exista intre zei, acesta, intr-adevar imuabil, niciodata sa nu ne bagam direct in conflicte. Ma vezi pe mine intr-o piata publica, inconjurat de necredinciosi si de pagani, incercand sa-i conving ca dumnezeul lor este o gogorita, si ca adevaratul dumnezeu sunt eu, nu sunt lucruri pe care un Dumnezeu le-ar face altuia, ca sa nu mai spun ca niciunui zeu nu-i place sa faci la el in casa ceea ce ar fi incorect sa faca el in casa ta
Si atunci va folositi de oameni
Da, fiul meu, omul este un lemn bun pentru orice lingura, de cand se naste si pana moare e intotdeauna dispus sa se supuna, il trimiti incolo si el se duce, ii spui sa stea si el sta, ii poruncesti sa se intoarca inapoi, si el face cale intoarsa, omul, atat pentru pace cat si pentru razboi, vorbind in termeni generali, e lucrul cel mai bun ce li se putea intampla zeilor
….
Dupa discutia despre cata moarte si cata suferinta va insemna in viitor aceasta largire a influentei lui Dumnezeu in lume, Diavolul insusi se lasa induiosat de situatie si propune un armistitiu, pe care insa Dumnezeu il respinge:
Daca acum imi vei da mie iertarea care pe viitor o vei promite cu atata usurinta in stanga si in dreapta, atunci Raul se va termina chiar astazi, fiul tau nu va mai trebui sa moara, imparatia ta nu va mai fi doar aceasta tara a iudeilor, ci intreaga lume cunoscuta si necunoscuta inca, pretutindeni Binele va guverna, iar eu voi canta, in ultimul si cel mai umil rand de ingeri care ti-au ramas fideli, mai fidel decat toti pentru ca m-am pocait, iti voi canta laude
Stiam ca ai talent sa imbrobodesti sufletele si sa le duci la pierzanie, dar un discurs ca asta n-am mai auzit niciodata de la tine, ce talent oratoric, cata elocventa, mai-mai sa ma convingi
Nu ma accepti, nu ma ierti
Nu te accept, nu te inert, te vreau asa cum esti si, daca se poate, si mai rau decat esti acum,
De ce
Pentru ca Binele, care sunt eu, n-ar exista fara Raul care esti tu, un Bine care ar trebui sa existe fara tine ar fi de neconceput, daca Diavolul nu traieste ca Diavol, Dumnezeu nu traieste ca Dumnezeu”.
Cred ca o recitesc dupa ce termin noua carte a lui Kadare 🙂