Fericirea vine la bătrânețe

Studiu Gallup: fericirea maximă se simte între 80 și 85 de ani. Până atunci îți pierzi viața stresat, îngrijorat, furios, nemulțumit de tine și de lume în general. Singura veste bună, așadar, e faptul că îmbătrânești.

Mama mi-a spus deunăzi că i-ar părea rău să moară acum: „Când aveam 30-40 de ani și mătușa, apoi mama, au murit la 70-80 de ani mi se părea firesc. Ziceam că sunt bătrâne și e normal. Dar acum, când mai am doi ani și fac și eu 70 nu mi se mai pare așa firesc. Parcă nu mă simt așa bărână, nu mi se pare normal să mor acum”.

Apoi un studiu Gallup vine s-o confirme: fericirea maximă se simte între 80 și 85 de ani. Până atunci îți pierzi viața stresat, îngrijorat, furios, nemulțumit de tine și de lume în general. Singura veste bună, așadar, e faptul că îmbătrânești.

Interesant cum ni se schimbă percepția despre vârstă și viață pe măsură ce îmbătrânim. Când eram mică abia așteptam să fiu mare ca să trăiesc așa cum mi-aș dori. Îmi imaginam tot felul de scenarii în care mă voi afla la 20, la 30, la 40 de ani. Totuși, cam toate se învârteau în jurul acestor praguri, nu mai departe. Aveam o colegă la școală care spunea clar că ea se sinucide la 50 de ani, pentru că, socotea ea că la vârsta aia își va fi epuizat toate resursele fizice și psihice de care ar fi mulțumită. Traversam atunci vârsta romanelor de Cella Serghi sau Ionel Teodoreanu, în care eroinele mureau frumoase și tinere, lăsând în urmă jalea cea mai mare cu putință. Știu, vă dezamăgesc, eram o sentimentală. Din mimetism, probabil, și eu mă gândeam că de pe la 50 încolo viața nu prea mai face sens. În plus, era tot în vremea aia moda ghicitului în palmă. Iar ridul ăla, despre care se spune că reprezintă linia vieții, la mine se oprește în mijlocul palmei. La alții e adânc și duce până la încheietura mâinii. Încă un motiv să mă gândesc că viața mea se va opri, la un moment dat, la jumătate. Așa o fi. Conform standardelor din familia mea (străbunica a murit la 98) n-am ajuns încă la jumătate, deși nicio statistică oficială nu dă speranța de viață de 100 de ani.

La 40 nu mi-am schimbat încă optica din adolescență. Poate și pentru că acum trec printr-o perioadă în care caut sensul, încercând să-l descopăr la alții care par că l-au aflat, nu mi se pare o idee bună să reziști în viață până la 70-80 de ani, Decât dacă chiar ai ceva bun de făcut. Sigur că dacă mă uit și o văd pe mama la 70 nu m-aș gândi că ar trebui să moară. Dimpotrivă. După cum vă spuneam și aici, am încă treburi neterminate cu ea. Încă nu sunt pregătită să-i spun că o iubesc, deci mă bizui că nu-mi va face figura să-mi întoarcă spatele definitiv, înainte să-mi rezolv eu problemele de comunicare.

Însă azi am citit un studiu interesant în TimesOnline, despre fericirea care vine abia pe la 80 de ani, și asta m-a pus pe gânduri. Varianta integrală a cercetării o găsiți aici. Pe scurt, firma Gallup a intervievat telefonic peste 350.000 de americani cu vârste cuprinse între 18 și 85 de ani, și i-a întrebat cum stau cu finanțele, sănătatea, evenimentele recente, preocupări etc. Subiecții au fost puși să-și autoevalueze starea de bine pe o scară de la 1 la 10. Apoi să răspundă cu da sau nu la întrebarea dacă au simțit una din următoarele senzații în ultimele zile: bucurie, fericire, stress, îngrijorare, furie, tristețe. Rezultatul e fantastic.

Nostalgia tinereții, un moft

În general oamenii încep să se simtă bine cu ei înșiși pe la 18 ani. De acolo, aparent viața începe să ia diverse întorsături. Încep să se simtă din ce în ce mai rău până pe la 50 de ani, după care din nou încep să se simtă din ce în ce mai bine. Când ajung pe la 85 de ani deja sunt mai fericiți decât când aveau 18 ani.

Pe graficele cercetării, stresul, de exemplu, cunoaște un maxim în jurul vârstei de 22 de ani, după care începe să coboare, atingând pragul cel mai de jos la … ați ghicit, 85 de ani. Îngrijorarea e în formă mare până pe la 50 de ani, după care scade, furia cunoaște un vârf la 18 ani, tristețea la 50 de ani, scade către 73 și mai crește un pic iar spre 85, iar bucuria și fericirea cunosc grafice similare. Amândouă scad până pe la 50 de ani, după care cunosc creșteri în următorii 25 de ani.

Cercetarea nu spune și ce îi face pe oameni să fie fericiți la vârsta aia, nici ce se întâmplă la 50 de ani de au loc atâtea schimbări. „Poate fi vorba de schimbări de mediu, schimbări psihologice asupra modului  în care oamenii ajung să vadă lumea sau schimbări biologice, chimice sau endocrine”, încearcă o motivare conducătorul acestei cercetări, Arthur A. Stone.

Eu nu știu dacă ce simți la 85 e fericirea aia pe care o visezi la 25 sau e pur și simplu mulțumirea că încă mai trăiești, judecând după dorința mamei, de a nu muri încă, pentru că nu i se mai pare că 70 e o vârstă așa înaintată. Dar pot să mă gândesc, de exemplu, că sinucigașii au acum un motiv în plus să reflecteze înainte de a-și lua zilele: dar dacă totuși pierd astfel cei mai fericiți ani din viață, ăia de la 80-85? Dar dacă nu apuc 80?

Etichete: , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

USR, mai bine nu se poate

candidati-scena

Am fost la congresul USR ca să-i cunosc mai bine pe oamenii pe care-i susțin. Am vrut să înțeleg de ce Nicușor Dan ține cu dinții și de progresiști și de conservatori, și cum s-a tranșat soarta partidului prin alegerea celor mai buni 21 de oameni care să-l conducă.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point

Ice age cu comision bancar argentinian

perrito moreno

Trecerea granițelor din Argentina în Chile și retur sau comisioanele bancare nesimțite l-ar face și pe un eurosceptic să iubească UE.

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

Life’s a bitch, prison bitch

irina-jianu-6-560x419

Irina Jianu, condamnată în lotul „Trofeul calității” alături și pentru Adrian Năstase, ispășește șase ani de pușcărie în închisoarea construită chiar de firma ei, în 2006, la Bacău