Despre Dimitrie Leonida si nedemnii sai urmasi

Intamplarea a facut ca in ultimele zile sa-i aud numele lui Dimitrie Leonida rostit in doua imprejurari diferite, dar cumva complementare. Ieri am fost in preajma barajului de la Bicaz – construit dupa proiectul celebrului inginer – o lucrare care a revolutionat constructiile hidrotehnice din Romania. Vineri seara am avut o discutie cu niste prieteni al caror copil a picat BAC-ul. A fost unul dntre cei 200 de elevi care au terminat liceul Dimitrie Leonida din Capitala. Niciunul dintre ei n-a luat nota de trecere la examenul de maturitate. Dupa contestatii si niste sume bine plasate, 12 dintre cei 200 s-au invartit de note de trecere. Dimitrie Leonida a facut studiile politehnice in Germania, unde si-a sustinut si lucrarea de diploma cu tema ce a dus, 50 de ani mai tarziu, la constructia barajului Izvorul Muntelui de pe raul Bistrita, la doi km in amonte de Bicaz. Inca de cand l-a proiectat, Leonida a gandit barajul ca o sursa de energie electrica pentru intraga Moldova. Electrificarea caii ferate moldovene, dar si a localitatilor din nord-estul tarii, au fost beneficiile investitiei fara precedent pe care statul roman a facut-o in epoca. Pretul nu s-a exprimat numai in bani, ci si in drame personale, traite de miile de familii  stramutate in anii 40-50 din satele de pe malul Bistritei, ce urmau a fi acoperite de ape. La asta s-au adaugat dramele detinutilor politici siliti sa lucreze si chiar sa moara pe santierul celui mai mare baraj  care se pomenise pana atunci la noi.

De mare parte dintre ele nici n-a fost responsabil Leonida, care oricum gandise barajul si lacul de acumulare la jumatate fata de capacitatea si dimensiunile pe care i le-au aplicat comunistii. Bistrita nu reusea sa inunde cu apa atata vale cata ii rezervase constructorul, prin urmare multe dintre satele stramutate si casele distruse au cazut inutil pe frontul barajului. Pe cine credeti ca a blestemat populatia evlavioasa din zona? „Nu i-ar mai putrezi oasele in mormant lui Leonida!” era o forma locala de recunostinta fata de cel care le bagase curent in case. Desigur, casele erau acum in alte locuri decat malurile pitoresti ale Bistritei si e de inteles frustrarea oamenilor care si-au vazut distruse gospodariile de-o viata pentru un proiect megaloman pe care ei nu-l inteleg poate nici azi.

Dupa o munca titanica de zece ani (intre 1950 si 1960) barajul Bicaz a fost dat in folosinta. Lacul s-a format in spatele lui, iar Leonida, pe atunci deja batran, a fost prezent la taierea panglicii.

Azi, la distanta de 60 de ani, barajul e inca in picioare, si contribuie la alimentarea cu energie a Moldovei. Lacul e exploatat turistic si piscicol, oglindind linistit Ceahlaul in apele-i verzi ca cetina. In majoritatea anilor istoria i-a dat dreptate lui Leonida: lacul nu se intinde decat pe jumatate din aria ce i-a fost destinata. Anul asta, pentru ca ploua in continuu de mai bine de o luna, apele au ajuns si inconjurat capatul celalalt, in care sta infipta de secole piatra Dracului. Prilej pentru Bistrita sa adune si sa depoziteze, strangatoare, in preajma barajului cat mai multe sticle de plastic pe care locuitorii de pe maluri si turistii de ocazie le lasa cu generozitate in urma lor.

Cat mai costa sa iei BAC-ul la Liceul Leonida

Atat despre opera capitala a lui Leonida, unul dintre marii ingineri ai Romaniei. Pacat ca numele lui a ramas hulit si azi in zona pe care a blagoslovit-o cu civilizatie. Dar lasa ca la oras, si mai exact in Capitala, numele i-a fost pus pe frontispiciul unuia dintre liceele tehnice ale orasului. Fostul Liceu 23 August, conceput initial de Malaxa ca sa asigure mana de lucru calificata in uzinele Capitalei, a fost rebotezat dupa 1989 cu numele lui Dimitrie Leonida.

Nu-i vorba, ca nici pe vremea comunistilor liceul ala nu se remarca prin generatii studioase. Nici nu-i era asta scopul, nu? Acolo isi gaseau implinirea tinerii care trebuiau angajati in uzinele bucurestene – 23 August, Republica, Mecanica fina, IOR – si care primeau pentru stradania lor o diploma de scoala profesionala sau cel mult de bacalaureat.

Cum dupa 1989 uzinele cu pricina si-au pierdut obiectul de activitate, nici liceul n-a stat degeaba. „Colegiul Tehnic „Dimitrie Leonida” Bucuresti urmareste formarea personalitatii autonome si creative a elevilor, asigurand o pregatire de inalta calitate, bazata pe cunostinte de cultura generala si formarea de competente profesionale, care sa le permita elevilor exercitarea unei profesii in domeniul lor de pregatire, continuarea studiilor in invatamantul superior sau realizarea propriei afaceri. Misiunea scolii este sa asigure o educatie de calitate, in acord cu nevoile comunitatii si ale tinerilor, in vederea adaptarii socio- economice a adolescentilor de azi, viitori cetateni activi, deplin constienti de propria valoare si competitivi pe piata muncii locala si europeana” – zice pe site-ul leonida.ro.

Diferenta dintre bla-bla-ul de pe site-ul liceului si realitatea contemporana e asta: la sesiunea 2010 a bacalaureatului, niciunul dintre cei 200 de absolventi ai liceului n-a luat note de trecere. Desigur, ministrul educatiei a si gasit explicatia procentului mic de promovabilitate: masurile sporite pentru combaterea fraudelor in organizarea si desfasurarea examenului.

Ministrul se face ca nu vede ca acolo unde niciun elev n-a luat BAC-ul nu mai vorbim despre cati au reusit sau nu sa copieze, ci despre ce i-au invatat profesorii pe elevii aia, timp de patru ani, de niciunul n-a fost in stare sa ia nota 7.

Cat despre combaterea fraudei, aceiasi prieteni mi-au spus ca ei n-au stiut cui sa dea cei 400 de euro cat se cerea ca elevul lor sa ia BAC-ul. Au fost unii care au stiut unde li se corecteaza tezele, s-au suit in masini si au mers direct la corectori cu plicurile pregatite, si au luat BAC-ul – dupa contestatie, fireste.

I-am intrebat pe prietenii mei ce e in capul parintilor care dau bani ca sa-i cumpere diploma copilului.

– Ce face copilul ala cu o diploma de BAC cumparata cu 400 de euro?

– Da la facultate, mi s-a raspuns.

– Si acolo cumpara examenele la fel, si in final se alege cu o diploma de licenta, tot pe bani. Si la ce-i folosesste?

– Are diploma!

Ma intreb daca in stilul asta va mai ajunge Romania sa aiba vreun Dimitrie Leonida in urmatoarea suta de ani. Nu ca ne-ar mai folosi la ceva, la modul in care decurg la noi investitiile in infrastructura in ultimii 20 de ani, dar asa, ca idee, macar sa facem export de creiere la altii care au nevoie.

Etichete: bacalaureat, Barajul Bicaz, Dimitrie Leonida, Izvorul Muntelui, liceu