La carciuma lu Garcea, decat

Garcea si-a tras carciuma irlandeza in Centrul istoric al Bucurestilor, dar a angajat chelneri care au in dotare vocabular de cocalari

M-am intamplat iar, azi, prin Centrul istoric al minunatei Capitale dambovitene, si am baut o limonada la carciuma care – se spune ca – ar fi a lui Garcea, zis si Mugur Mihaescu. Are specific irlandez, nu va repeziti, desi un Garcea cu mai multa imaginatie si ceva cojones l-ar fi facut cu mititei si ceva fleici romanesti, cu niste zaibar de Oltenia si o leaca de praz atarnat prin grinda.

Un lucru a fost ales, totusi, dupa pofta personajului devenit patron, si anume chelnerii. Nu stiu daca toti, dar ala care ne-a servit pe noi a fost cam asa:

eu – O limonada si o portie de bruschete, va rog!

prietena mea – Un milkshake cu capsuni, va rog!

el – O limonada, asa, un milkshake, asa… bine!

Dupa cateva minute vine de la bucatarie:

– Auziti, deci milkshake decat de banane avem, si de ananas avem decat, nu avem de capsuni…

A adus apoi portia de bruschete formata din mai multe felii de paine prajita, unele unse cu usturoi si unt, altele cu pasta de masline, iar rosiile tocate marunt intr-un bol mic. Ca sa le iei de acolo si sa le pui pe paine trebuia sa ai, pesemne, unghia de la degetul mic ceva mai dezvoltata. Asa ca i-am cerut o furculita, pe care mi-a adus-o binevoitor, desi nu s-ar fi gandit ca-mi trebuie.

In rest serviciul a fost in regula, in jur beau bere si mancau cativa straini atrasi poate de numele irlandez al localului, iar la toaleta n-am fost ca sa va dau o descriere a tuturor serviciilor. Dar ma vad nevoita iar sa repet ce scriam aici, de ce naiba nu fac romanii astia, atrasi de biznisul carciumaresc, niste localuri cu specific romanesc in Centrul istoric al intaiului oras al tarii? Ca doar de aia vin strainii aici, ca sa vada ce oferim noi, nu ce le oferim ca si cand ar fi irlandez, japonez, olandez, italienesc.

Iar Garcea, daca intr-adevar a investit in aceasta carciuma, incercand sa para cosmopolit, a ratat ocazia de a face niste bani intr-un mod mult mai distractiv si autohton. Sa-i fi pus pe chelneri sa se rada in cap, sa poarte o parodie de uniforma de militie, cu cașcheta trasa pe ceafa, iar restul  – dictia si expresiile, le aveau deja in dotare de la natura, nu mai era nevoie de pregatire suplimentara. Poate doar cate un training din cand in cand cu maestrul … 🙂

Etichete: , , , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

„Căpșunarii” care construiesc metroul din Drumul Taberei

Faur, Gheorghe și Vișovan în fața scutului cu care vor săpa tunelul de metrou

Au plecat de 10-20 de ani din țară, s-au specializat în săpat tuneluri în Spania sau Italia, și acum vin ca specialiști „străini”. Vestea proastă e că vor să plece înapoi. Sunt dezamăgiți că România nu a ajuns Europa din urmă cât timp ei au fost plecați.

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?