M-am intamplat iar, azi, prin Centrul istoric al minunatei Capitale dambovitene, si am baut o limonada la carciuma care – se spune ca – ar fi a lui Garcea, zis si Mugur Mihaescu. Are specific irlandez, nu va repeziti, desi un Garcea cu mai multa imaginatie si ceva cojones l-ar fi facut cu mititei si ceva fleici romanesti, cu niste zaibar de Oltenia si o leaca de praz atarnat prin grinda.
Un lucru a fost ales, totusi, dupa pofta personajului devenit patron, si anume chelnerii. Nu stiu daca toti, dar ala care ne-a servit pe noi a fost cam asa:
eu – O limonada si o portie de bruschete, va rog!
prietena mea – Un milkshake cu capsuni, va rog!
el – O limonada, asa, un milkshake, asa… bine!
Dupa cateva minute vine de la bucatarie:
– Auziti, deci milkshake decat de banane avem, si de ananas avem decat, nu avem de capsuni…
A adus apoi portia de bruschete formata din mai multe felii de paine prajita, unele unse cu usturoi si unt, altele cu pasta de masline, iar rosiile tocate marunt intr-un bol mic. Ca sa le iei de acolo si sa le pui pe paine trebuia sa ai, pesemne, unghia de la degetul mic ceva mai dezvoltata. Asa ca i-am cerut o furculita, pe care mi-a adus-o binevoitor, desi nu s-ar fi gandit ca-mi trebuie.
In rest serviciul a fost in regula, in jur beau bere si mancau cativa straini atrasi poate de numele irlandez al localului, iar la toaleta n-am fost ca sa va dau o descriere a tuturor serviciilor. Dar ma vad nevoita iar sa repet ce scriam aici, de ce naiba nu fac romanii astia, atrasi de biznisul carciumaresc, niste localuri cu specific romanesc in Centrul istoric al intaiului oras al tarii? Ca doar de aia vin strainii aici, ca sa vada ce oferim noi, nu ce le oferim ca si cand ar fi irlandez, japonez, olandez, italienesc.
Iar Garcea, daca intr-adevar a investit in aceasta carciuma, incercand sa para cosmopolit, a ratat ocazia de a face niste bani intr-un mod mult mai distractiv si autohton. Sa-i fi pus pe chelneri sa se rada in cap, sa poarte o parodie de uniforma de militie, cu cașcheta trasa pe ceafa, iar restul – dictia si expresiile, le aveau deja in dotare de la natura, nu mai era nevoie de pregatire suplimentara. Poate doar cate un training din cand in cand cu maestrul … 🙂
