Coliva, tortul mortului

Copiii de pe ulita intindeau manutele mici si murdare spre panerul cu coliva. Mamaie taia cu lingura din prajitura pastoasa de grau si le trantea cate un cocolos la fiecare, in causul palmelor. Ii vedeai cum duc boțul ala la gura si il inghit din cateva imbucaturi. La urma le ramanea zaharul in jurul gurii, intins de multe ori pana spre nas, pudrat peste dârele de muci uscati sau proaspeti. Asta era prima imparteala pe care mamaie o facea din pomana, de indata ce iesea pe usa bisericii. In copilaria mea am mancat multa coliva. Din cauza nenumaratilor morti pe care i-am avut de-a lungul ultimelor generatii, colivele au fost mai dese in familia noastra decat torturile. Deci daca va spun ca o coliva cum face mama nu mai face nimeni o sa ma credeti ca nu sunt subiectiva. 

Nu e doar maiestria ei de bucatareasa, cat e experienta indelungata, consolidata din mama in fiica de-a lungul a cel putin trei generatii. Greu incercate de numerosi morti, femeile din familia noastra si-au castigat renumele de bune colivarese: strabunica a avut barbatul, doi fii si cativa frati de ingropat, mamaie a dus si ea la groapa barbatul, niste frati si un copil, iar mama – chiar daca nu si-a ingropat pana acum decat inaintasii – nu se putea sustrage de la datoria de a face o coliva buna, pentru simplul motiv ca altfel si-ar fi facut mama de rusine.

Dupa cum probabil multi stiti, coliva e un soi de tort pentru mort. Se face la inmormantare, dar si la fiecare pomenire de dupa. Daca ne gandim ca fiecare mort trebuie sa aiba cel putin zece pomeniri dupa inmormantare – mai multe in primul an, apoi cate una pe an pana la implinirea celor sapte ani – va imaginati cate colive or fi facut femeile din neamul asta pana acum…

Mama a facut inca una pentru azi – Sfanta Maria – pentru ca a avut niste morti in familie cu numele asta. (Chiar daca azi au aparut la TV niste popi care au indemnat lumea sa sarbatoreasca Sfanta Maria, mai exista unii care considera ca ziua mortii unei persoane nu se sarbatoreste, ci cel mult se comemoreaza. Mama face parte din aceasta categorie. )

Asadar, a fiert doua cani de grau, pana cand boabele au explodat si au format o pasta omogena. Cand a fost aproape gata, graul a fost amestecat cu o cana jumate de zahar. O prajitura trebuie sa fie dulce, nu? A lasat apoi totul sa se raceasca mai multe ore.

Pasta odata racita se amesteca cu miezul de nuca pisat cu ciocanul. Adica bagati miejii miezurile intr-o punga si le dati la cap cu ciocanul pana cand se maruntesc, dar nu prea mult. Secretul unei colive gustoase sta si in miezul de nuca pe care il veti simti atunci cand o mancati. Pastrati cativa mieji cateva miezuri pe care sa-i le rasniti prin masina fina de cafea. Se vor face ca un pesmet, pe care il puteti presara deasupra colivii colivei, la final, ca sa dea bine la imagine.

A mai pus niste mirodenii, cum ar fi: coaja rasa de lamaie, un pliculet cu zahar vanilat, niste esenta de rom si un praf de sare. A amestecat bine totul si apoi a asezat pasta intr-un vas oval. Deasupra a presarat miezul de nuca macinat fin, ca sa faca o calota alba peste toata coliva. Mamaie punea zahar pudra, cernut si ornat simplu, cu o lumanare in mijloc. In ultima vreme mama a luat modelul de la oras si a inceput sa deseneze cruci pe coliva, din diverse: ba niste mieji miezuri de nuca, ba bomboane, ba cacao cernuta deasupra unui carton decupat in forma de cruce. Mamaie n-a fost niciodata de acord cu moda asta. ”Coliva nu trebuie sa fie sorcova”, ii spunea ea mamei. Dar cum la oras lucrurile stau mereu altfel, mama a continuat sa orneze coliva, discret. Azi a facut-o cu bucatele de ciocolata.

Bunica facea colivi colive mai mari, si le ducea la biserica pe o tava mare. Dupa ce o sfintea popa, iesea cu panerul cu coliva la drum si impartea direct din cos la oamenii pe care-i intalnea pe strada. Mama nu mai merge demult cu panerul, desi il mai are acasa, pentru ca e prea greu. In afara de coliva, in panerul ala punea sticla cu vin, lumanarile si ceva pachetele cu mancare pentru impartit. Acum merge pana la biserica doar cu o coliva mica, din care imparte la vecini si rude cand vine acasa.

Si ca o completare a retetei, tot mamaie ne-a lasat mostenire un alt mod de a manca niste coliva. Se fierbe o cana cu lapte si se toarna peste un castron cu coliva. Se mananca cu lingura si poate fi o excelenta cina sau chiar un mic dejun 🙂 Pofta buna!

Etichete: coliva, reteta