Coliva, tortul mortului

Mama face cea mai buna coliva, pentru ca asta a fost cea mai predata lectie in familia noastra timp de cateva generatii

Copiii de pe ulita intindeau manutele mici si murdare spre panerul cu coliva. Mamaie taia cu lingura din prajitura pastoasa de grau si le trantea cate un cocolos la fiecare, in causul palmelor. Ii vedeai cum duc boțul ala la gura si il inghit din cateva imbucaturi. La urma le ramanea zaharul in jurul gurii, intins de multe ori pana spre nas, pudrat peste dârele de muci uscati sau proaspeti. Asta era prima imparteala pe care mamaie o facea din pomana, de indata ce iesea pe usa bisericii. In copilaria mea am mancat multa coliva. Din cauza nenumaratilor morti pe care i-am avut de-a lungul ultimelor generatii, colivele au fost mai dese in familia noastra decat torturile. Deci daca va spun ca o coliva cum face mama nu mai face nimeni o sa ma credeti ca nu sunt subiectiva. 

Nu e doar maiestria ei de bucatareasa, cat e experienta indelungata, consolidata din mama in fiica de-a lungul a cel putin trei generatii. Greu incercate de numerosi morti, femeile din familia noastra si-au castigat renumele de bune colivarese: strabunica a avut barbatul, doi fii si cativa frati de ingropat, mamaie a dus si ea la groapa barbatul, niste frati si un copil, iar mama – chiar daca nu si-a ingropat pana acum decat inaintasii – nu se putea sustrage de la datoria de a face o coliva buna, pentru simplul motiv ca altfel si-ar fi facut mama de rusine.

Dupa cum probabil multi stiti, coliva e un soi de tort pentru mort. Se face la inmormantare, dar si la fiecare pomenire de dupa. Daca ne gandim ca fiecare mort trebuie sa aiba cel putin zece pomeniri dupa inmormantare – mai multe in primul an, apoi cate una pe an pana la implinirea celor sapte ani – va imaginati cate colive or fi facut femeile din neamul asta pana acum…

Mama a facut inca una pentru azi – Sfanta Maria – pentru ca a avut niste morti in familie cu numele asta. (Chiar daca azi au aparut la TV niste popi care au indemnat lumea sa sarbatoreasca Sfanta Maria, mai exista unii care considera ca ziua mortii unei persoane nu se sarbatoreste, ci cel mult se comemoreaza. Mama face parte din aceasta categorie. )

Asadar, a fiert doua cani de grau, pana cand boabele au explodat si au format o pasta omogena. Cand a fost aproape gata, graul a fost amestecat cu o cana jumate de zahar. O prajitura trebuie sa fie dulce, nu? A lasat apoi totul sa se raceasca mai multe ore.

Pasta odata racita se amesteca cu miezul de nuca pisat cu ciocanul. Adica bagati miejii miezurile intr-o punga si le dati la cap cu ciocanul pana cand se maruntesc, dar nu prea mult. Secretul unei colive gustoase sta si in miezul de nuca pe care il veti simti atunci cand o mancati. Pastrati cativa mieji cateva miezuri pe care sa-i le rasniti prin masina fina de cafea. Se vor face ca un pesmet, pe care il puteti presara deasupra colivii colivei, la final, ca sa dea bine la imagine.

A mai pus niste mirodenii, cum ar fi: coaja rasa de lamaie, un pliculet cu zahar vanilat, niste esenta de rom si un praf de sare. A amestecat bine totul si apoi a asezat pasta intr-un vas oval. Deasupra a presarat miezul de nuca macinat fin, ca sa faca o calota alba peste toata coliva. Mamaie punea zahar pudra, cernut si ornat simplu, cu o lumanare in mijloc. In ultima vreme mama a luat modelul de la oras si a inceput sa deseneze cruci pe coliva, din diverse: ba niste mieji miezuri de nuca, ba bomboane, ba cacao cernuta deasupra unui carton decupat in forma de cruce. Mamaie n-a fost niciodata de acord cu moda asta. ”Coliva nu trebuie sa fie sorcova”, ii spunea ea mamei. Dar cum la oras lucrurile stau mereu altfel, mama a continuat sa orneze coliva, discret. Azi a facut-o cu bucatele de ciocolata.

Bunica facea colivi colive mai mari, si le ducea la biserica pe o tava mare. Dupa ce o sfintea popa, iesea cu panerul cu coliva la drum si impartea direct din cos la oamenii pe care-i intalnea pe strada. Mama nu mai merge demult cu panerul, desi il mai are acasa, pentru ca e prea greu. In afara de coliva, in panerul ala punea sticla cu vin, lumanarile si ceva pachetele cu mancare pentru impartit. Acum merge pana la biserica doar cu o coliva mica, din care imparte la vecini si rude cand vine acasa.

Si ca o completare a retetei, tot mamaie ne-a lasat mostenire un alt mod de a manca niste coliva. Se fierbe o cana cu lapte si se toarna peste un castron cu coliva. Se mananca cu lingura si poate fi o excelenta cina sau chiar un mic dejun 🙂 Pofta buna!

Etichete: ,

19 comentarii la “Coliva, tortul mortului” Subscribe

  1. teresa 22/03/2013 at 15:28 #

    Draga prietena[n].O s-a fac aceasta reteta pt.ca m-ia placut foarte mult,introducerea cu mamaie.Te salut de la IASI Teresa.

  2. Ramona 07/10/2013 at 10:41 #

    Si la mine in familie tot asa se face coliva. De curand am facut upgrade la reteta, am maincat de la cineva o coliva care avea si catva stafide in compozitie si a fost delicioasa!

  3. Camelia 07/11/2013 at 10:51 #

    Coliva poate lua si forma unui tort, poate fi considerata un desert pur romanesc si foarte gustos….. https://www.facebook.com/pages/Coliva-pentru-parastas/322066367934421

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

(III) Clientul român e mitocan și nespălat

sexwork is work

Ultima parte a interviului cu „Profesoara” – una dintre cele mai vechi prostituate din București – face un portret robot al clientului român, de la gunoier și căcănar, până la politician și preot.

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉