Copiii din Pasul Prislop

Ce poti sa faci in Pasul Prislop, cu un aparat foto si o gasca de copii culegatori si vanzatori de afine din padure

Invatasem despre el la geografie. Pasul Prislop si cu Pasul Tihuta erau in mintea mea niste trecatori stramte intre munti, pe unde se trecea, fireste, numai cu pasul. Cum viata bate si manualele de geografie am constatat ca Pasul Prislop e ditamai platoul montan, pe care inaintasii comunisti au construit sosea inodata in serpentine, iar mai nou si biserica (ortodoxa) si-a trantit o filiala drept in culme, cu un hotelas mititel langa. In rest Pasul Prislop e cum il stiti (care-l stiti) un loc de popas pentru calatorii care strabat drum lung intre Moldova si Maramures si gasesc loc la masutele din lemn sa-si intinda merindele din traista.

Si noi am facut intocmai. Panorama, panorama, soare, soare, foamea, ca dupa drum, foame. Am intins stergarele, am scos painea, branza, ceapa, snitelele si chiftelele si ne-am pus pe impartit. Care a avut foamea mai mica a impartit ceva si cu cainele batran care s-a infiintat la picioarele noastre inainte sa fi ajuns dumicatul in gat.

Mai codasi decat cainele au fost copiii. Prima data a venit unul mic si murdar, cu un pahar cu afine vinetii in mana. S-a pus langa masa si se uita. I-am dat un snitel cu paine si a plecat. Cineva a remarcat ca n-a facut troc, snitel contra pahar cu afine. Nu-i nimic, sa fie primit, sfanta biserica e colea pe deal si noi sa nu fim milosi cu copiii muntelui?

Dupa o vreme au venit alti doi. Tot asa mici, murdari, dar fara afine. Cel cu afinele ii ghida de departe. Uite ba, la masa aia se dau snitele! Le-am dat si lor. Dar le-am zis sa nu mai trimita altii ca nu mai sunt. Au inceput sa rada si au plecat inghiontindu-se. Mama l-a intrebat pe ala cu afine cat costa paharul, totusi. „2 lei, doamna!”

Dupa masa am zis sa exploram un pic privelistile. Era un monument in mijlocul platoului, pe soclul caruia misunau copiii cu afine, ca soparlele la soare. Acolo era sediul lor central, de unde fugau care incotro cu paharele pline, cand opreau masinile, ca sa-i imbie pe turisti. Cand m-au vazut cu aparatul au inceput sa strige: doamna, doamna, fa-mi si mie o poza!

Si asa a inceput nebunia. Au stat la poza toti, pe rand sau impreuna. Se hlizeau unii de altii cand se vedeau pe display. Fetele aveau pretentia sa repetam poza, ca n-au iesit destul de fotogenice. Una dintre ele poza foarte serioasa, in pozitii pe care probabil le vazuse ea pe carpete prin targuri: cu o mana la spate si un umar in fata, culcata pe iarba, cu capul intors si cu parul fluturand, gen „tanar si nelinistit”.

S-au apucat sa-mi spuna toti in cor cum ii cheama. Nu i-am retinut pe toti. La un moment dat aveam impresia ca tot mai apar si le pierdusem sirul. N-aveau mai mult de 10-12 ani ca medie. Cel mai mic zicea ca avea noua ani, dar cred ca se dadea mare.

Aveau mainile mov, de la afine, si ziceau ca toata vara asta fac, culeg afine si le vand turistilor. Toamna merg la Baia Mare, la scoala. Se laudau apasat cu mersul la scoala, pesemne pusi anume sa dea raspunsul asta la oricine-i iscodea. O galeata plina cu afine, asezata langa monument, era norma lor de vanzare pe zi. Ziceau ca strang cam 5-600.000 de lei din ea. Raspunsul la intrebarea matematica „si cat va revine fiecaruia?” a contrazis orice regula de impartire: „dam banii la parinti, doamna!”. E, dar va dau si voua parintii ceva de buzunar, nu? „Parinti ne dau de mancare, doamna, pai cum altfel?!”

Dupa ce le-am facut poze la toti, unul dintre ei – caruia nu-i placuse cum ii statea parul in poza – mi-a cerut sa-i dau aparatul sa faca si el. Poze. I-am aratat pe unde sa se uite, pe ce sa apeze si, surprinzator, a facut o poza buna. Au vrut toti sa faca. Canon-ul nu cunoscuse niciodata atatea maini murdare si nasuri curgande lipite de display. Dar copiii erau mai fericiti ca in zi de balci.

M-au intrebat  cand le aduc pozele. I-am intrebat daca au calculatoare acasa. Nu aveau. M-au intrebat daca nu vin si seara la hora cu ei, acolo in sat. Le-am zis ca sunt in trecere. Da de unde veniti, doamna? De la Bucuresti, ati fost vreodata? Nu. E, nici eu nu fusesem in Prislop. Aveti tot timpul.

Distractia ne-a fost intrerupta brusc de un barbat cu palarie neagra si mustata stufoasa care a strigat furios la cel mai mic dintre copii: baaa, da tu ai uitat de bere, nu mai ai de gand sa vii cu ea? Pustiul a inhatat sticla de doi litri de bere si dus a fost. Dupa el s-a imprastiat gasca, pentru ca de dupa monument au aparut si ceilalti patroni ai afacerii cu afine. Toti bronzati, de la culesul de afine probabil, stateau la umbra monumentului si faceau planul de marketing pentru urmatorul semestru.

Dupa ce am coborat din Pasul Prislop am ajuns in Borsa, renumita statiune de ski. Dar despre asta va povestesc maine. Azi am dat toata galeata cu afine 😉

Etichete: ,

3 comentarii la “Copiii din Pasul Prislop” Subscribe

  1. Gilbert 06/08/2010 at 13:08 #

    Nu-i aşa că România are, prin copii săi, şi un farmec aparte, pitoresc?

    • Dollo 06/08/2010 at 15:36 #

      Si asta ar fi fost o idee buna de brand, nu? 🙂

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cum s-a borșit statiunea Borșa | Dollo News - 09/08/2010

    […] Copiii din Pasul Prislop […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Strâns uniți în jurul SRI, întru salvarea planetară a Internetului

dumbrava-cosmoiu

Cum se derulează o ședință în Parlamentul României, în care SRI încearcă și reușește să impună o lege abuzivă, iar deputații se fac că se opun.

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Din câte încercări reușește un nevăzător să intre la metrou

florin georgescu metrou2

Din cel puțin două, la fel ca noi ăștia care nu nimerim să băgăm cartela cum trebuie în noii turnicheți. Asta de când s-a lansat aplicația gratuită Tandem acces, care le permite nevăzătorilor să folosească metroul ca toată lumea

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Generaţia „Silicon Valley” de România, după 50 de ani

Politehnica Bucuresti, Falcultatea de Electronica si Telecomunicatii - Generatia 1960 - numai vise

Au absolvit în 1960 Politehnica. Erau 150. Mai târziu unii au emigrat și au ridicat cu creierele lor celebra Silicon Valley din California. Cei care au avut cu adevărat vână de aventurieri au rămas aici, în România. Acum mai sunt vreo 50.