Copiii din Pasul Prislop

Ce poti sa faci in Pasul Prislop, cu un aparat foto si o gasca de copii culegatori si vanzatori de afine din padure

Invatasem despre el la geografie. Pasul Prislop si cu Pasul Tihuta erau in mintea mea niste trecatori stramte intre munti, pe unde se trecea, fireste, numai cu pasul. Cum viata bate si manualele de geografie am constatat ca Pasul Prislop e ditamai platoul montan, pe care inaintasii comunisti au construit sosea inodata in serpentine, iar mai nou si biserica (ortodoxa) si-a trantit o filiala drept in culme, cu un hotelas mititel langa. In rest Pasul Prislop e cum il stiti (care-l stiti) un loc de popas pentru calatorii care strabat drum lung intre Moldova si Maramures si gasesc loc la masutele din lemn sa-si intinda merindele din traista.

Si noi am facut intocmai. Panorama, panorama, soare, soare, foamea, ca dupa drum, foame. Am intins stergarele, am scos painea, branza, ceapa, snitelele si chiftelele si ne-am pus pe impartit. Care a avut foamea mai mica a impartit ceva si cu cainele batran care s-a infiintat la picioarele noastre inainte sa fi ajuns dumicatul in gat.

Mai codasi decat cainele au fost copiii. Prima data a venit unul mic si murdar, cu un pahar cu afine vinetii in mana. S-a pus langa masa si se uita. I-am dat un snitel cu paine si a plecat. Cineva a remarcat ca n-a facut troc, snitel contra pahar cu afine. Nu-i nimic, sa fie primit, sfanta biserica e colea pe deal si noi sa nu fim milosi cu copiii muntelui?

Dupa o vreme au venit alti doi. Tot asa mici, murdari, dar fara afine. Cel cu afinele ii ghida de departe. Uite ba, la masa aia se dau snitele! Le-am dat si lor. Dar le-am zis sa nu mai trimita altii ca nu mai sunt. Au inceput sa rada si au plecat inghiontindu-se. Mama l-a intrebat pe ala cu afine cat costa paharul, totusi. „2 lei, doamna!”

Dupa masa am zis sa exploram un pic privelistile. Era un monument in mijlocul platoului, pe soclul caruia misunau copiii cu afine, ca soparlele la soare. Acolo era sediul lor central, de unde fugau care incotro cu paharele pline, cand opreau masinile, ca sa-i imbie pe turisti. Cand m-au vazut cu aparatul au inceput sa strige: doamna, doamna, fa-mi si mie o poza!

Si asa a inceput nebunia. Au stat la poza toti, pe rand sau impreuna. Se hlizeau unii de altii cand se vedeau pe display. Fetele aveau pretentia sa repetam poza, ca n-au iesit destul de fotogenice. Una dintre ele poza foarte serioasa, in pozitii pe care probabil le vazuse ea pe carpete prin targuri: cu o mana la spate si un umar in fata, culcata pe iarba, cu capul intors si cu parul fluturand, gen „tanar si nelinistit”.

S-au apucat sa-mi spuna toti in cor cum ii cheama. Nu i-am retinut pe toti. La un moment dat aveam impresia ca tot mai apar si le pierdusem sirul. N-aveau mai mult de 10-12 ani ca medie. Cel mai mic zicea ca avea noua ani, dar cred ca se dadea mare.

Aveau mainile mov, de la afine, si ziceau ca toata vara asta fac, culeg afine si le vand turistilor. Toamna merg la Baia Mare, la scoala. Se laudau apasat cu mersul la scoala, pesemne pusi anume sa dea raspunsul asta la oricine-i iscodea. O galeata plina cu afine, asezata langa monument, era norma lor de vanzare pe zi. Ziceau ca strang cam 5-600.000 de lei din ea. Raspunsul la intrebarea matematica „si cat va revine fiecaruia?” a contrazis orice regula de impartire: „dam banii la parinti, doamna!”. E, dar va dau si voua parintii ceva de buzunar, nu? „Parinti ne dau de mancare, doamna, pai cum altfel?!”

Dupa ce le-am facut poze la toti, unul dintre ei – caruia nu-i placuse cum ii statea parul in poza – mi-a cerut sa-i dau aparatul sa faca si el. Poze. I-am aratat pe unde sa se uite, pe ce sa apeze si, surprinzator, a facut o poza buna. Au vrut toti sa faca. Canon-ul nu cunoscuse niciodata atatea maini murdare si nasuri curgande lipite de display. Dar copiii erau mai fericiti ca in zi de balci.

M-au intrebat  cand le aduc pozele. I-am intrebat daca au calculatoare acasa. Nu aveau. M-au intrebat daca nu vin si seara la hora cu ei, acolo in sat. Le-am zis ca sunt in trecere. Da de unde veniti, doamna? De la Bucuresti, ati fost vreodata? Nu. E, nici eu nu fusesem in Prislop. Aveti tot timpul.

Distractia ne-a fost intrerupta brusc de un barbat cu palarie neagra si mustata stufoasa care a strigat furios la cel mai mic dintre copii: baaa, da tu ai uitat de bere, nu mai ai de gand sa vii cu ea? Pustiul a inhatat sticla de doi litri de bere si dus a fost. Dupa el s-a imprastiat gasca, pentru ca de dupa monument au aparut si ceilalti patroni ai afacerii cu afine. Toti bronzati, de la culesul de afine probabil, stateau la umbra monumentului si faceau planul de marketing pentru urmatorul semestru.

Dupa ce am coborat din Pasul Prislop am ajuns in Borsa, renumita statiune de ski. Dar despre asta va povestesc maine. Azi am dat toata galeata cu afine 😉

Etichete: ,

3 comentarii la “Copiii din Pasul Prislop” Subscribe

  1. Gilbert 06/08/2010 at 13:08 #

    Nu-i aşa că România are, prin copii săi, şi un farmec aparte, pitoresc?

    • Dollo 06/08/2010 at 15:36 #

      Si asta ar fi fost o idee buna de brand, nu? 🙂

Trackbacks/Pingbacks

  1. Cum s-a borșit statiunea Borșa | Dollo News - 09/08/2010

    […] Copiii din Pasul Prislop […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Nu sunt dezamăgit de România, pentru că nu m-am lăsat amăgit

Camil Petrescu fiul

Camil Petrescu fiul, despre cum se vede România de peste ocean și din mijlocul Bucureștiului. De ce a plecat acum 43 de ani, de ce s-a întors azi și de ce ar mai pleca o dată, dacă ar avea iar 22 de ani. Despre salamul cu soia de New York.

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

De ce nu plecăm din România

Mâini de români - copiii culegători de afine din Pasul Prislop

Dacă despre curajul și nerăbdarea celor care pleacă s-a tot scris, teama, lenea, sentimentalismul și, de ce nu, curajul de a rămâne al celorlalți a fost lăsat în umbră.