Cum s-a borșit statiunea Borșa

Pasul Prislop a facut trecerea din Bucovina lemnului si a caselor incondeiate, in Maramuresul termopanelor si al vilelor de neam prost. Iar statiunea Borsa e cea mai buna dovada.

Pasul Prislop a facut trecerea din Bucovina lemnului si a caselor incondeiate, in Maramuresul termopanelor si al vilelor de neam prost. Iar statiunea Borsa e cea mai buna dovada.

Nu stiu cum a fost Borsa inainte ca locuitorii ei sa se imbogateasca si sa dea iama in viloace cu multe etaje, dar cei care au mai fost prin zona spun ca amenajarea partiei de ski a dat tonul betonarii locului care candva a fost o mica statiune montana. Practic nici nu-ti vine sa cauti macar cazare in acest loc, unde la fiecare pas exista un santier. Paradoxal, insa, si daca ai vrea sa cauti n-ai gasi, pentru ca pensiunile sunt full, cu rezervari facute din decembrie pana in mijlocul verii, dupa cum mi-a povestit stapana unei pensiuni din afara statiunii, de pe drumul spre orasul Borsa.

Cum spuneam, Pasul Prislop desparte doua lumi diferite. Bucovina inca mai pastreaza ceva din aerul bucolic, chiar daca are pensiuni moderne, si continua sa le ofere turistilor lucrul pentru care au venit aici: relaxare in natura. Pe partea celalalta a muntilor, Borsa maramuresana e o aglomeratie de cladiri care aduce cu Valea Prahovei si Sinaia. Culmea prostiei e ca turistii se inghesuie in Borsa si imprejurimi.

Noi n-am incercat sa gasim cazare in statiune, pentru ca locul ne-a repugnat de cum am intrat. Dar am incercat sa ramanem peste noapte la una din pensiunile insirate pe drumul ce ducea spre oras. In zadar. La multe porti sunt puse panouri cu steagul UE, din care reiese ca pensiunile respective sunt facute cu sprijin european. Cred ca e zona in care sprijinul european a facut mai mult rau decat bine. Lasand la o parte inghesuiala vizibila de case – ceea ce duce cu gandul ca nimeni de la judet/oras nu a gandit vreun plan urbanistic de dezvoltare a zonei – nici proiectele constructiilor in sine nu se remarca la capitolul stil si bun gust. Sunt niste blocuri cu camere mici si multe astfel incat proprietarul pensiunii sa scoata maximum de profit din minimum de teren alocat. Nimic nu vesteste ca te afli in Maramures.

Cine sunt oamenii care au construit? Pai potentii zilei sunt romanii intorsi de la munca din Italia. E plin de masini cu numere de Italia, dovada clara a locului din care vin banii in zona. Dar nici oamenii aflati vremelnic la putere nu se lasa mai prejos. Pe drumul spre orasul Borsa, pe stanga, am nimerit pe o strada pe care erau vreo patru pensiuni ale aceleiasi familii. Am incercat la una dintre ele, unde proprietareasa, amabila de altfel, era in prag. Ne-a zis ca nu mai are camere, dar sa mergem mai sus la cumnata ei. Nici cumnata nu avea, dar a dat fuga pana mai sus la fratele, care nici el nu avea. Ne-am intors la prima care ne-a lamurit ca „strada familiei” nu e numele strazii, e doar o partie pe care s-au asezat, de-o parte si de alta proprietatile agonisite de aceeasi familie. Si le merge foarte bine de vreme ce nu fac fata cererilor. Doamna a dat cateva telefoane si a reusit sa ne trimita la „doamna Adriana de la primarie” care avea o pensiune ceva mai inapoi, spre statiune. Doamna Adriana de la primarie ne astepta in prag, nu avea nici ea locuri, dar ne-a trimis la o ruda mai scapatata. Femeia avea o casa de familie in fundul unei curti, in care inchiria patru camere, dar cu o singura baie, baia familiei. Am retinut dotarile: plasma, carpete, mult plastic, gresie si faianta. Toti pierdusera din vedere esentialul: pasunea, padurea, curtea cu iarba, atributele naturale pe care turistul le cauta cand se duce la munte. Ca altfel ar sta la el in balcon acasa.

Pana la urma n-am lasat pagubasi si ne-am intors spre Prislop. Intr-o coasta de munte am gasit Hanul Tatarilor. O ditamai casa vopsita portocaliu strident, cu termopane albe, in mijlocul padurii. Gazdele au fost primitoare, camera cu patru paturi costa 120 de lei si era destul de curat, dar n-am sa inteleg niciodata de ce oamenii care au la dispozitie atata lemn si un peisaj superb la dispozitie isi bat joc de tot si trantesc acolo niste case hidoase care n-au nicio legatura cu nimic.

Nu va recomand sa va inghesuiti la Borsa, dar maine o sa va povestesc despre singurul loc care mie mi-a placut in excursia asta prin Maramures – Memorialul de la Sighet, un loc pe care fiecare roman ar trebui sa-l viziteze o data.

Etichete: ,

10 comentarii la “Cum s-a borșit statiunea Borșa” Subscribe

  1. George L 10/08/2010 at 12:22 #

    Trist.Kitch.Prostie…

    Hanul asta portocaliu e cireasa de pe tort. Dar totusi are ghivece uriase din lemn. Deci e bun la ceva si un trunchi de copac… Romania is wonderfull. Eu cred ca v-ati propus sa stricati bandrul de tara :))

    • Dollo 10/08/2010 at 13:44 #

      Dap, si o fac gratis :))

  2. Cristina 11/08/2010 at 18:46 #

    vara asta am facut un tur al maramuresului si am ramas tare mahnita de ce am vazut acolo. mahnita de serviciile de cacao, de proprietari de pensiuni ce te intampina cu zambetul pe buze, dar cu ditamai smocul de par in cada de dus si praful de un deget pe covoare, de proprietarii caselor- muzeu care, desi au un discurs bun si inteligent uita sa-si rada barbile si sa-si dea jos hainele noroioase cand au de stat in fata turistilor, de usile inchise ale bisericilor de lemn sau ale altor obiective turistice, de restaurantele (ma refer in special la unul din centrul Borsei) in care ghicesti meniul dupa petele de pe fetele de masa si, nu in ultimul rand, de drumuri infioratoare care te fac sa-ti blestemi proasta idee de a-ti face concediul in Maramures. Dincolo de nervii astia insa, mi-au placut mult peisajele, mai ales Valea Izei, drumul cu Mocanita din Viseu, Planetariul si Muzeul de Minerate din Baia Mare, Memorialul de la Sighet si Barsana.

    • Dollo 11/08/2010 at 19:45 #

      Te pomenesti ca ne-am si intersectat prin zona 🙂 Sa stii ca pe mine imaginea bunicii tale in batatura ma urmareste si azi cand ma gandesc la pastrarea traditiei populare…

  3. Cristina 13/08/2010 at 17:42 #

    hai sa o cunosti pe bunica! te-ai intoarce cu multe subiecte bune de acolo

    • Dollo 13/08/2010 at 17:51 #

      pai hai, cum organizam?

  4. marius 05/01/2011 at 01:20 #

    Hanul Tatarilor cea mai mare teapa care se poate lua vreodata,conditii mizere,caldura lipsa,se cer bani in plus fata de ce se negociaza,daca ai masini de lux pretul este mai mare daca ai logan atunci s-ar putea sa scapi mai ieftin dar tot de teapa nu scapi indiferent cum te calculezi.Intr-un cuvant o adunatura de tepari si de oameni de nimic.Rusine sa va fie ca distrugeti turismul din Romania.

  5. julius 31/08/2012 at 21:25 #

    am fost in primavara sata cu prietena si ne-am cazat o noapte la cabana prislop ,omizerie de nedescris,si sa-i filmati cu o camera ce preturi le iau la strainii care le intra in cabana

  6. cris 10/08/2013 at 17:35 #

    imi vine sa urlu cand vad orataniile astea vopsite portocaliu, verde aprins sau roz bombon in mijlocul naturii!!! si toate arata la fel pe dinauntru ma cac in „serviciilor” lor! mi s-a acrit de cand am cautat un loc mai deosebit in nordul tarii si n-am gasit decat „pensiuni” d-astea trantite la plezneala si toate la fel! Nu mai zic ce experiente am avut pe la ele!

  7. coco 31/01/2014 at 16:02 #

    Vorba unui localnic cu bun simt, printre putinii din zona Borsa: „Ie proști.”

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Suni la 112 și te sună înapoi niște ciocli

morturary

O întrebare pentru domnul Raed Arafat: ce comision primesc operatoarele de la 112 ca să le furnizeze firmelor de pompe funebre numerele de telefon ale rudelor celor decedați?

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia