La mormantul lui Stefan: nu va sprijiniti cu piciorul pe piatra funerara

Am pornit dis de dimineata spre Suceava, cu gandul sa incepem excursia prin nordul Moldovei de la km 0 al tuturor traseelor turistice recomandate, adica de la Cetatea de scaun a lui Stefan cel mare, si anume Cetatea Sucevei. Dupa cum v-am mai povestit despre Cetatea Neamtului, ma asteptam ca si omoloaga din Suceava sa fi avut o soarta similara si sa ne astepte gemand de povesti despre batalii cu turcii, polonezii si alte popoare cotropitoare care au ravnit de-a lungul timpului la bunastarea moldovenilor.

N-a fost asa. Dupa ce a rezistat stoica asalturilor otomane si poloneze de pe la 1400 si ceva, Cetatea Sucevei nu mai rezista azi asaltului cotropitor al buruienilor si infiltratiilor. Pe la inceputul anului se lauda domnul Flutur, presedintele Consiliului judetean, ca va baga peste 50 de milioane de lei noi in reabilitarea cetatii, astfel incat sa fie expoloatata in scop turistic. Exploatata e ea si acum, ca te costa 4 lei intrarea si nu primesti nimic de banii astia, nici macar un pliant de prezentare. Esti lasat sa intri de un cetatean blazat, care nu stie raspunsul la nicio intrebare. Erau si cativa turisti straini rataciti pe acolo. Au facut ca si noi poze, s-au cocotat pe ziduri desi scria mare ca e interzis (in romana si engleza) si cam atat. Cinstit, n-ai ce vedea acolo decat niste ziduri vechi, o icoana cu Stefan cel Mare si multe buruieni. In subsolul in care pe vremuri fusese pulberaria e amenajata o expozitie in care sunt cateva panouri cu date istorice despre Stefan cel Mare, si o proiectie pe computer a modului in care ar trebui sa arate cetatea dupa ce va fi reabilitata

Nu va recomand sa mergeti acolo, decat daca vreti neaparat sa bifati locul. Cea mai frumoasa poza cu cetatea – in ansamblu – poate fi facuta gratis de sus de la intrare. Iar daca mai vreti si un suvenir, n-aveti de unde, pentru ca in parcarea improvizata in jurul unei carciumi itita la intrare se vand jucarii din plastic pe care le gasiti in orice talcioc sau orasel al copiilor. Peste drum de cetate ar mai fi muzeul satului, dar si acolo costa vreo 6 lei intrarea, si casele nu sunt cu nimic mai speciale decat alea din Bucuresti. Am ales sa ilustrez textul doar cu cateva elemente decorative care ar merita sa stea in preajma cetatii.

La Putna, ostenii mei!

Dezamagiti de scaunul lui Stefan am purces, asadar, spre Putna, macar sa-i vedem mormantul. E, aici se simte mana de manager priceput a Patriarhului Daniel, la fel cum se vede in toata Moldova, supranumita si „tinutul bisericilor”. Daca nu sunt vechi, sunt in constructie. Practic sunt mai multe biserici decat bornele kilometrice.

Intrarea la Putna e gratis, chipurile, dar te costa 6 lei pozatul. Mai mult, pe un soare torid ti se cere sa imbraci un halat stahanovist lung, larg si negru, pe care l-or mai fi imbracat si altii inaintea ta, doar pentru ca ai bretele si nu se cade sa te vada Domnul asa. Domnul Dumnezeu, nu Stefan. In fata bisericii o pitzi isi pozeaza cocalarul, ambii dati jos dintr-un BMW. El e in pantaloni scurti si arata cu o mana tatuata inspre biserica: „la mormantu lu Fane, tizu meu!”.

Biserica e frumoasa pe dinafara. Totusi, se cuvine sa mentionam ca aceasta constructie e foarte posibil sa nu aiba nimic de-a face cu originalul. Intaia manastire Putna – ctitorita de Stefan cel Mare in calitate de marturisitor intr-ale credintei crestin ortodoxe – a trecut prin vreo trei incendii devastatoare si un cutremur pe la 1700 si ceva. Ce vedem si vizitam acum e o replica dupa cum i-a taiat capul pe arheologii si arhitectii care au studiat vechile documente, si dupa cum a poftit inima patriarhilor din vremurile in care biserica si dependintele manastiresti au fost reconstruite. De unde putem trage concluzia ca nici pe vremea bunului Stefan romanii nu erau mai breji la construit, de vreme ce o catedrala gotica, de exemplu, poate sa reziste pana azi, dar o biserica de-a noastra nu.

Interiorul abunda in picturi, proaspete, ca nici nu stii daca esti intr-o biserica veche de sute de ani sau intr-una de cartier in care enoriasii au pus mana de la mana si au platit din gros pentru pictura. Si ca sa te aduca si mai mult in actualitate, administratorii bisericii au avut grija sa-i arda niste dulapuri din termopane in partea sudica, cu usi glisante, unde credinciosii evlaviosi pot sa aprinda lumanari in amintirea mortilor sau intru iertarea pacatelor celor vii.

Despre Stefan, insa, nu afli mare lucru din biserica. Mormantul lui, la baza caruia sta piatra funerara a uneia dintre cele trei sotii ale Sfantului Stefan, e pazit de o arcada pictata si ea. La fel ca si pe celelalte morminte adapostite de biserica, acelasi administrator grijuliu a simtit nevoia sa plaseze anunturi cu textul: „va rugam nu va sprijiniti cu mana de bara, si nici cu piciorul de piatra funerara”. Probabil ca turistii aveau pana nu demult acest „ritual” cand vizitau biserica, dupa care isi scrijeleau numele pe clopotul lui Stefan, expus afara, langa termopane.

Ceva date istorice, dar mai degraba religioase, sunt oferite contra cost in muzeul manastirii. Cu 3 lei – 1 leu pentru pensionari – poti sa vezi niste cruci vechi pe care e posibil sa le fi purtat in mana domnitorii in lupta, niste evanghelii vechi ferecate in argint, un bust trist al lui Stefan, o replica dupa sabia lui pe care si azi o au turcii la ei in tara, si o bucata din stejarul pe care se presupune ca l-ar fi nimerit Stefan cu sageata, cand a decis locul amplasarii manastirii. Bucata de stejar e insa gaurita destul de rau, ca si cand sageata lui Stefan ar fi fost ditamai proiectilul, si daca studiezi bine documentele istorice din ele reiese ca nimeni nu stie cu exactitate cum a decis Stefan locul manastirii. Chestia cu sageata e doar o legenda, dar e prezentata cu titlu de fapt in muzeul manastirii.

In fine, dat fiind ca ti se arata mai multe aici decat la Suceava, sa zicem a nu dai degeaba cei 3 lei. Insa nici aici nimeni nu baga in seama turistul strain. E adevarat ca inscriptiile exponatelor sunt scrise in romana si engleza, dar nu-ti povesteste nimeni nimic, toti pleaca de la premisa ca Stefan cel Mare, de vreme ce a fost cel mai mare dintre romani, e atat de cunoscut incat nu merita osteneala unui ghidaj printre faptele lui de glorie.

Iar la iesire ai ocazia sa cumperi un suvenir: icoane, candele, cruciulite, magneti de frigider cu icoane, odoare bisericesti, vesminte preotesti – 1.800 de lei setul – si tot felul de alte obiecte de cult. Nu vi se da bon fiscal, in caz ca doriti sa le pastrati pentru Boc. Dar puteti pastra biletele inseriate de la intrarea in muzeu, daca vreti sa aveti o amintire.

In parcare, cateva femei acosteaza turistii. Le ofera cazare in sat pe sume modice: o camera pentru patru persoane cu 60 de lei. Dat fiind ca noi vrem sa mai bifam si Sucevita in aceeasi zi refuzam oferta. Daca aveti de gand sa stati in Putna, insa, e posibil sa gasiti oferta atractiva. Majoritatea caselor sunt noi – semn al bunastarii aduse de emigrantii romani plecati la munca in Italia si Spania – si spre deosebire de alte zone ale tarii aici sunt facute cu bun simt si ceva gust.

Sucevita, Moldovita

La Sucevita costa intrarea 3 lei – 1 leu pentru pensionari – si biserica pare mult mai aproape de varsta pe care si-o revendica. Picturile interioare si exterioare sunt atinse de patina timpului, dar la interior sunt schele, semn ca in curand si acolo vor sclipi pe pereti culori sfinte ca la Putna. La intrare am vazut singura calugarita care zambea din tot trioul asta de manastiri pe care le-am vizitat. Nu stiu cum de scapase neacrita.

La Moldovita picturile exterioare erau admirate de un grup mare de spanioli. O ghida le povestea cu patos semnificatiile desenelor, iar o calugarita sictirita cara o scara de colo-colo, cu treaba. Nu era nimeni la ghiseul de bilete – tot 3 lei – motiv pentru care am intrat fraudulos si am vizionat cele mai frumoase begonii inflorite vreodata, in ferestrele chiliilor ce inconjurau biserica. Moldovita are si muzeu, unde se intra gratis, dar e pozatul interzis – nu ca ar fi ceva extraordinar de imortalizat acolo. E expus jiltul lui Petru Rares, cica, ramas fara fund (jiltul), si cateva bucati din biserica originala. Am simtit nevoia sa pozez biserica, vazuta pe geam din muzeu. Era o priveliste buna, dar nu mi-a iesit mie ca nespecialista. Calugarita sictirita, cocotata pe scara, m-a privit cu ochi critic si mi-a atras atentia ca pozatul e interzis in muzeu. I-am zis ca de aia stau asa aproape de fereastra, ca pozez afara din muzeu, deci acolo unde nu e interzis. Ea zice: da, dar pe film se vede ca pozati in muzeu, si o sa va ia filmul la poarta. Ca pe film nu face diferenta daca pozati pe geam sau in muzeu.

Hm, m-am uitat in jur, nicio camera de luat vederi. Mai sa fie, inseamna ca Dumnezeu insusi sta de veghe si monitorizeaza pozele facute in muzeu? N-am aflat raspunsul, ca la poarta nu era nimeni nici la plecare, cum n-a fost nici la venire.

La iesire am gasit la un artizan popular o ie frumoasa si ieftina – 70 de lei comparativ cu 300 de lei in Bucuresti – care mi-a oferit si o bratara cadou facuta din margelute mici cu motive populare.

Cazarea si drumurile

De cazat ne-am cazat la 500 de metri de Sucevita, la pensiunea Eli Dor. 120 de lei camera dubla, fara mic dejun. Mai aproape de manastire era alta pensiune, care oferea mic dejun la camera dubla de 150 de lei. Daca aveti mancare in traista, merita sa alegeti si o gospodarie taraneasca. Principalul atuu al zonei este peisajul extraordinar, si faptul ca orice pensiune ofera pe langa camera si o curte generoasa, cu verdeata, padurea la doi pasi, si aer tare cat cuprinde.

In zona Sucevei nu veti avea probleme sa gasiti cazare, la orice pret, pentru toate gusturile. Majoritatea pensiunilor sunt goale, din pacate. Gazdele se plang de un an dezastruos in turism. Drumurile ce leaga manastirile sunt destul de bune, chiar daca au doar o banda pe sens.

In mare n-a fost rau pe la manastiri, chiar daca n-am gasit acolo blandetea si ospitalitatea cu care se lauda orice asezamant monahal. Poate ca n-am avut eu inima suficient de deschisa, dar dinspre mine s-a vazut ca ei aveau doar buzunarele larg deschise pentru turisti. Maine va povestesc despre copiii care vand afine in pasul Prislop, niste pusti jucausi pe care i-am cunoscut pe drumul superb care face trecerea din Moldova in Maramures.

Tags: cazare Bucovina, cetatea Sucevei, Manastirea Putna, Moldovita, mormantul lui Stefan, Sucevita