Medicina romaneasca, intre Dumnezeu si Coca Cola

Domnu doctor, sa chemam un preot ca sa-l spovedeasca inainte? l-a intrebat mama pe chirurgul care l-a operat ieri pe fratele ei. Da doamna, aduceti, ca si noi ne facem cruce inainte de a intra in sala de operatie!, i-a raspuns medicul, un tip usor trecut de 40 de ani. Daca ajungeti vreodata in Spitalul Caritas din Bucuresti, si vedeti cum arata saloanele si chiar sala de operatie, o sa intelegeti mai bine semnificatia adanca a acestui dialog.

Fratele mamei are 70 de ani si o tumora in cavitatea abdominala. Nu cunosc diagnosticul exact, dar nu importa pentru ce am sa va povestesc. Omul a trait toata viata lui la tara, in satul natal din Buzau, n-a luat medicamente pana acum, doar cate o tuica inainte de masa si ceva mai mult vin dupa. Era sanatos pana cand a inceput sa nu mai fie. Doctorii de la Buzau n-au exagerat cu acurtatetea, asa ca unchiul a ajuns la Bucuresti ca sa afle ce are, totusi. Aici i s-a pus diagnosticul. Inainte de operatie nici medicul de aici nu stia sigur daca tumora aia e operabila sau nu, dar un lucru a fost sigur: avea ceva infectie in stomac, care trebuia eliminata cumva inainte de operatie. Asa ca i-au dat niste antibiotice cu … Coca Cola.

Mama, femeie cu frica lui Dumnezeu, dar si cu oarecari informatii despre cat de nocive sunt sucurile astea cu chimicale, l-a intrebat pe doctor daca stie ce face. Si doctorul i-a spus ca da, Coca Cola are marea calitate de a dizolva mizeria (!) iar pentru ce avea unchiul in stomac Coca Cola era exact ce-i trebuia… Si asa a si fost, cica. Inainte cu o zi de operatie, pe tubul care-i iesea din nas unchiului a curs un lichid gros si negru pe care asistentele s-au grabit sa-l diagnosticheze drept „a iesit infectia din el”. In paralel, pe celalalt tub (din nara vecina), alta asistenta ii baga lapte cu ou, ca sa-l hraneasca artificial, pentru ca omul nu mai putea sa manance.

De gura mamei unchiul a acceptat sa primeasca la patul lui si un preot care „i-a citit o poezie si a plecat”, dupa cum povesteste acum unchiul. N-a fost lasat oricum din grija lui Dumnezeu, pentru ca in micutul salon de terapie intensiva in care zace deja de mai bine de o saptamana are doua icoane, una deasupra patului si alta pe peretele opus.

Salonul – ca si restul spitalului – are mobilierul din tabla vechi si ruginit, peretii scorojiti, un mic grup sanitar la care un robinet e rupt, iar teava pe care curge apa e roasa de rugina. Patul e curat, insa, si personalul e amabil. Te simti acolo ca in filmele alea din lumea a treia, in spitalele improvizate in manastiri, unde maicutele trateaza cangrenele cu comprese si multa rugaciune.

Operatia s-a desfasurat intr-o sala care nu difera cu nimic de ce v-am descris pana acum. Aceiasi pereti scorojiti, aceleasi podele vechi, ilustrarea perfecta a convingerii ca aici intri cu o boala si iesi cu mai multe, daca mai iesi.

Unchiul a supravietuit operatiei, chiar daca a ramas cu tumora la locul ei. Extirparea ar fi insemnat sa-i afecteze niste vene care alimenteaza diverse organe, asa ca doctorul si-a facut cruce, l-a deschis, l-a inchis la loc si probabil si-a mai facut o cruce la final. Azi, la doua zile dupa operatie, unchiul e vioi, s-a ridicat din pat si, daca n-ar fi nenumaratele sonde care-l leaga, ar vrea sa plece si acasa. Cand l-a vazut asa hotarat, inca o data, doctorul a exclamat: ”Doamne ajuta!”.

Etichete: Coca Cola, Dumnezeu, infectie, Spitalul Caritas