Victima era asezata cu fata in jos, de preferinta langa coltul unui pat suprapus. Peste cel culcat se intindea a doua victima, apoi altul si tot altul, iar la urma de tot se urcau, sarind de la inaltimea patului de la etaj „reeducatii”.
Cel care era in contact direct cu cimentul n-avea niciun fel de amortizare. Cand se observa ca-i aproape mort, intregul morman de oameni se surpa. Cel de dedesubt ramanea pur si simplu lat, fara simtire. Uneori nici celui de-al doilea sau chiar celui de-al treilea nu le era prea bine.
Scularea din pozitia aceasta se facea prin lovituri de bata. Era peste putinta sa te poti ridica dintr-o data. Mai intai a trebuit sa-mi indoi cu mare greutate un picior, apoi sa-l aduc pe celalalt. Astfel, sub grelele lovituri date de Turcanu, ne ridicam in picioare.
E marturia unui fost detinut politic, „beneficiarul” unui tratament de „reeducare” in inchisorile comuniste. Nu stiu daca mai traieste acum, dar e clar ca a supravietuit cat sa povesteasca. Marturii din astea sunt cu zecile pe peretii inchisorii de la Sighetul Marmatiei, acolo unde in 1993 Fundatia Academia Civica s-a apucat sa amenajeze Memorialul victimelor comunismului. Ce a iesit te lasa fara cuvinte. E unul dintre putinele locuri din Romania care merita cu prisosinta laudele si numele de muzeu.
6 lei ora de parcare, 6 lei intrarea
Noi l-am vizitat pentru ca auzisem de el si pentru ca tot ne era in drum spre Cimitirul Sapanta, ultimul punct de pe harta concediului nostru de anul asta. Odata intrati in Sighetul Marmatiei ne-am luat dupa indicatoare si am ajuns usor in centrul istoric al orasului. Ma gandeam ca fosta puscarie o fi undeva departe de oras, dar n-a fost asa. Prin urmare, daca mergeti cu masina acolo va costa 6 lei ora de parcare. Scump al dracu acolo unde se agata harta-n cui, dar o sa vedeti ca merita. Bine, e posibil sa lasati masina si altundeva in oras, daca va invartiti mai mult, dar pentru siguranta, si pentru ca exista locuri speciale chiar pe strada Memorialului, noi am lasat-o la botul calului, cum s-ar zice.
Intrarea la Memorial costa si ea 6 lei pentru adulti, cu reducere pentru copii si pensionari. Nu stiu cat inteleg copiii din muzeul asta, dar eu i-as duce obligatoriu pe toti adolescentii patriei in vizita – macar o data – acolo. I-as pune sa citeasca tot ce scrie pe peretii aia pana cand le piere orice tentativa de gand cum ca Ceausescu si comunismul au fost niste chestii cool.
Memorialul este foarte bine structurat, iar vizitele sunt astfel organizate incat sa te treaca prin toate etapele represiunii comuniste, de la 1950 incoace. Noi am platit initial parcarea pentru jumatate de ora, dar am stat inauntru mai bine de o ora jumate si tot am plecat de acolo cu sentimentul ca n-am reusit sa vad decat jumatate din lucruri. Poate si mai putin.
Te trec fiorii cand intri pe holurile inchisorii, de pe peretii carora iti zambesc fericite chipuri de oameni tineri, batrani, frumosi, urati, copii, bunici, mame, femei indragostite, barbati galanti, tarani sau intelectuali. Pozele ii reprezinta pe cei mai multi in vietile lor normale, inainte de puscarie. Apoi toti, oameni obisnuiti si elite, politicieni, artisti, medici, ingineri, toti au intrat sub tavalugul rosu. Te gandesti ca numai o cifra din anul in care te-ai nascut te-a scapat sa nu fii si tu acolo, pe panoul ala.
La canal si-n Epoca de aur
Muzeul iti spune, cu acte oficiale, poze si marturii, istoria pe care o inveti ca un papagal la scoala si nu intelegi de ce e diferita de ce afli acasa. Afli, de exemplu, ca mareata constructie socialista – Canalul Dunare Marea Neagra – n-a fost o ctitorie a conducatorulu luminat Ceausescu, ci un mormant deschis elitelor tarii inca din 1949 de Ana Pauker si Gheorghe Gheorghiu Dej. Si spun asta pentru ca atunci cand m-am aflat in fata listelor cu detinuti si morti la Canal m-a lovit amintirea unei clase de-a 11-a dintr-un liceul din Bucuresti, unde facusem un reportaj despre „cei mai mari romani”. Liceenii de acolo imi spuneau cu nonsalanta si convingere ca Ceausescu a fost cel mai mare si bun roman, pentru ca ne-a facut metrou, canal, blocuri, fabrici si uzine. Iar ei, convinsii, nici nu se nascusera in 1989.
Nu ma mai lungesc cu vorba, va recomand serios sa va faceti timp o data si sa ajungeti acolo. Merita cu prisosinta timpul si banii alocati. Si va mai schimba un pic si perceptia despre tara si neam, daca va puneti intrebari existentiale in vremurile astea. Iar dupa ce vizitati inchisoarea de la Sighet, in drum spre Cimitirul Vesel de la Sapanta vedeti pe stanga, cum iesiti din Sighet, cimitirul saracilor, locul in care se presupune ca au fost ingropati, pe furis, detinutii omorati in puscarie. Se odihnesc intr-o poienita incercuita de un gard viu, in forma hartii Romaniei.
Aici greşeşti, «reeducarea» a avut loc sub Dej, nu sub Ceaşcă.
Pe de altă parte, unii «comunişti din convingere» — şi mă gândesc aici la Gheorghe Gaston Marin, poate l-ai văzut recent pe A3 într-un interviu cu RaduTudor, luat înainte de decesul din februarie — îl consideră pe Dej ca fiind uman. L-am cunoscut pe fiul fostului şef de cabinet a lui Dej (Sfetcu), şi-mi zicea şi el că Dej n-ar fi fost un om rău. Revenind la Gheorghe Gaston Marin, se observă ideea potrivit căreia pe vremea lui Dej existau două grupări — cea a lui Dej şi cea a Anei Pauker (incluzându-i pe Drăghici, responsabil de reeducare şi alte crime, şi Teohari Georgescu).
Nu pot şti adevărul, ştiu însă că istoria e complicată. Şi mai cred că defectul principal al «comunismului» bolşevic… au fost de fapt două. (1) Că nu a fost vorba de voinţa reală a poporului de a schimba total modul de funcţionare al societăţii şi al economiei (forma de proprietate, etc.) (2) Lipsa totală de transparenţă a sistemului, aflată în strânsă legătură cu (1).
În condiţiile acestei lipse totale de transparenţe, unii pot afirma, iar noi nu ştiu cu cât temei i-am putea contrazice, că nu toate abuzurile erau cunoscute în afara sistemului Ministerului de Interne. Dacă în 1954 a fost necesar să fie interzisă bătaia în închisori, bănuiesc eu că a fost pentru că anumite eşaloane sau persoane (Dej?) au aflat mai mult decât ştiuseră până atunci. În fine, n-aş pune căderea în dizgraţie a lui Drăghici pe seama morţii lui Dej şi a ambiţiilor lui Ceaşcă, cred că lucrurile sunt mult mai complicate în cotloanele puterii de orice fel.
Revin. Cele mai mari crime au avut loc în anii 50, şi toată lumea vorbeşte de Ceaşcă, nu de Dej. De ce? Şi, iarăşi, nu putem uita că gaşca Anei Pauker era susţinută de Moscova pe-atunci.
Eu unul refuz să vizitez astfel de «memoriale» pentru simplul fapt că ele nu sunt altceva decât nişte instrumente ale propagandei «pe invers». Nu sunt, ca Doftana, elemente de propagandă pro-comunistă, ci sunt, tot într-o formă exagerată, îngroşată, şi trunchiând adevărul, forme de a-i ridica la rangul de «martiri ai neamului românesc» pe toţi cei care au suferit în puşcăriile comuniste. Că li s-a făcut o nedreptate şi că unii şi-au pierdut viaţa este una, iar ideea care încearcă să ni se inoculeze, aceea că toţi legionarii erau ceva între îngeraşi şi mieluşei care luptau împotriva comunismului este alta. Căci, orice s-ar zice, o parte a intelectualităţii din astfel de locuri era formată din foşti legionari, faţă de care eu nu am nici o simpatie.
Tocmai având în vedere lipsa totală de transparenţă, faptul că în anii 50 un om putea pur şi simplu să dispară cu totul, sunt extrem de sceptic cu privire la exactitatea datelor unor astfel de «gazete de perete anticomuniste». (Ecaterina Titi Gata, ai auzit de acest nume? Dacă nu i-au găsit mormântul ori rămăşiţele, de unde ştiu că i s-au smuls sânii cu cleştii şi că a fost violată cu un drug de fier, astfel cauzându-i-se moartea? Sunt foarte multe poveşti nemuritoare de acum 50-60 de ani…)
Ce lipseşte în ţara asta este o prezentare şi o analiză OBIECTIVE a evenimentelor acelor vremuri, cu aplecare SOCIOLOGICĂ şi psihologică, NU DOCTRINARĂ. De ce au fost unii oameni bestii — judecându-se în întregul context al vremii. Care informaţii sunt suficient de credibile? Ş.a.m.d.
Apropo de lipsa de transparenţă. Să zicem că, în sistemul penitenciar al lui Drăghici, într-un an au murit 100,000 de deţinuţi datorită comportamentului abuziv. Cum societatea nu era informată despre nici un subiect delicat, oricum nimeni nu ştia nimic, doar familia era informată că ruda lor ar fi murit de stop cardiac sau mai ştiu eu ce. OK, sistemul era criminal. Să luăm însă o ţară democratică precum Statele Unite. Nu ştiu cifra exactă, dar şi în penitenciarele lor (care găzduiesc 1% din popolaţia adultă a SUA!!!) există vreo 100 de decese foarte suspecte în fiecare an. Societatea are un înalt grad de transparenţă, şi cu toate acestea, tot rămân acele ~100 de cazuri care pot avea semnificaţia că… există câţiva gardieni sadici, criminali, care rămân nepedepsiţi! Una la mână, nici în State nu poţi avea un control democratic total al universului penitenicar, şi doi la mână, nu toţi puşcăriaşii-s celebri, unii n-au nici rude care să poată «face gât», sau rudele-s nigări săraci.
La o altă scară, crima rămâne un defect omenesc.
M-aş întoarce la Ceaşcă şi la Dej. Chiar crezi că sistemul ceauşist ar fi fost posibil fără o masă de, ză zicem, cel puţin 100,000 de trepăduşi pupincurişti care să fi dat dovadă de exces de zel pentru a fi bine văzuţi?
Chiar crezi că Ceaşcă, la întoarcerea în 1971 din Coreea de Nord, a zis «să-mi faceţi şi mie spectacole pe stadioane?» Eu sunt convins că s-a arătat impresionat şi că a lăudat «înaltul nivel politic al poporului nord-coreean prieten», iar un cur de activist a zis altor cururi de activişti «hai să-i facem un spectacol de genul ăsta şi tovarăşului, c-o să-i placă». Şi aşa a început totul.
Sau, chiar crezi că Ceaşcă a dat ordin explicit să se înlocuiască ambulanţele de tip TV cu Dacii-coşciug, ori să nu se mai asigure finanţarea pentru medicamente, şi altele asemenea? Nu. Un număr de tovarăşi şi tovarăşe medici ajunşi mari şi tari în Ministerul Sănătăţii şi în Direcţiile de Sănătate teritoriale au vrut să poată raporta economii cât mai mari, ca să-şi păstreze scaunele ori ca să avanseze, şi au luat deciziile cele mai criminale cu putinţă. Din punct de vedere moral, poporul ăsta este cel mai jegos popor european!!!
Jegos şi cretin, căci în 1990 NIMENI nu i-a căutat pe prim-secretarii şi pe alţi activişti care au luat decizii criminale, mulţi fiind binecunoscuţi la nivelurile respective! Acum ne căcăm cu toţii în sus că vai, securiştii au puterea economică, dar în afara acestor securişti mai sunt poate 100,000 de foşti activişti care ar fi trebuit fie linşaţi, fie judecaţi conform legilor în vigoare!
Nimeni nu vrea să afle cum a fost posibil totul — de la tortura anilor 50 la duplicitatea în masă a anilor 80. Şi uite aşa ajung pizde proaste ca Udrea şi coaie ofilite ca Băse şi Boc şi Videanu şi Beceanu… mă-nţelegi.
Şi-n celelalte «ţări frăţeşti» s-au comis crime în anii de după invazia bolşevică, dar mai apoi viaţa a fost trăibilă. În 1989, în afara lipsei libertăţii de circulaţie, de expresie, de organizare politică, de economie capitalistă, în ţări precum RDG, Ungaria ori Cehia (ca să nu mai spun de Iugoslavia) se trăia chiar foarte bine, nu în foame, frig şi întuneric ca la noi. Hai să nu dăm vina pe Ceaşcă pentru ce-a ajuns Ceaşcă — el este creaţia poporului român, acest popor român care dacă nu are simpatii fasciste (Odessa, 22-24 octombrie 1941: Armata Română împuşcă sau ucide prin incendiere între 22,000 şi 34,000 de evrei, şi cauzează moartea în lagăre a altor 35,000–40,000 până pe 3 noiembrie!), atunci linge în cur pe cine poate, şi de data asta a fost Ceaşcă.
Câtă vreme nu analizăm nimic şi doar facem muzee-expoziţii-memoriale de tot căcatul care fac un DESERVICIU actului istoric, câtă vreme înlocuim o propagandă cu altă propagandă, n-o să dau doi bani pe astfel de locuri.
Nu, nu avem o societate civilă. Suntem singura ţară europeană în care intelectualitatea se crede de dreapta chiar şi când trăieşte pe banii statului sau din burse (Patapievici, Cărtărescu), pentru că nu putem gândi echilibrat în nici un regim politic.
Plus că, să mă ierte Big Bang-ul, dar este EVIDENT că cei care spun că era mai bine pe vremea lui Ceaşcă NU se referă la anii 80, ci la anii 70, care au fost mult mai senini. Ba chiar s-ar putea să aibă dreptate: în România anilor 1967-1975 cu siguranţă se trăia ÎN MEDIE mai bine şi mai sănătos decât în România anilor 2010.
🙂 ok, de acord cu tine pe anumite directii, totusi de bine de rau memorialul ala exista, si e o contrapondere la educatia facuta cu televizorul sau in sufrageria nostalgica a lu mama si tata care considera ca Ceausescu era mai bun pentru ca atunci aveau un loc de munca si erau tineri. E drept ca ar fi fost nevoie de o analiza istorica obiectiva, dar cred ca pentru noi (spre deosebire de popoarele pretine) e prea tarziu, am ars niste etape aiurea, care nu mai pot fi recuperate. Macar din cauza faptului ca azi nu pare ca mai intereseaza pe nimeni restabilirea adevarului istoric… Pe urma zic sa nu punem egal intre detinutul politic si ala de drept comun, chiar si din SUA. Poate cel mult intre burghezia decimata de comunisti si musulmanii acuzati de terorism doar pentru ca poarta barba si turbane 🙂
Cat despre Ceausescu, poate ca n-a fost el cel mai al dracu dintre toti (hai sa credem in mitul bunului conducator de dragul argumentatiei) , dar simplul fapt ca a existat si a permis formarea intregului aparat din jurul lui ar trebui cunoscut, incriminat si chiar predat ca lectie de proasta practica, tot pentru tanara generatie care azi e dispusa sa adopte acelasi stil pupincurist si fara coloana vertebrala, doar ca sa intre intr-o gasca la putere.
Apoi, de ce nu, sta acum in puterea nostalgicilor adevarati sa construiasca si ei un muzeu al realizarilor epocii de aur, si asa putem sa avem macar doi poli la mijlocul carora sa-si poata face fiecare o parere. Oricum, daca e sa incriminam de fapt poporul si caracterul lui infect de-a lungul istoriei (afirmatie cu care sunt de acord), putem sa-i recunoastem poporului macar faptul ca – sub bici – tot el a realizat si ctitoriile astea pe care tanara generatie crede ca ni le-a lasat mostenire Ceausescu de la el din pod…
N-am zis că Ceaşcă n-a fost rău! Am zis numai că puterea lui a fost consolidată de un număr de pupincurişti care sunt, la urma urmei, mai vinovaţi decât el, dar nu i-a tras nimeni la răspundere!
Si care continua sa faca si azi acelasi lucru. Daca nu ei, urmasii lor…
Apropos, foarte misto proverbele alea chinezesti! De multe ori imi pare rau ca nu-ti pot lasa macar un deget mare ridicat pe blogul tau, la anumite postari 🙂 asta ca tot urasti facebook 😛
@Beranger :
Si tu gresesti……citeste cartea lui Tismaneanu sa vezi cum se punea mana pe putere…..n-avea nici o legatura cu vointa populara sau cu pupincuristii…..
Si Canalul inceput de Dej cine l-a terminat ?!? De unde idiotenia asta de delimitare a lui Ceausescu de restul ??????
"….în România anilor 1967-1975 cu siguranţă se trăia ÎN MEDIE mai bine şi mai sănătos decât în România anilor 2010……."
Iar o aberatie mai mare ca asta nici ca am pomenit : pai in anii aia s-a dat Decretu` ala aberant contra avortului !!!!!
La ce prostii debitezi acuma se vede clar ce "sanatos" ai mancat atunci !!!!!!
@Daniel: Îmi pare rău, Tismăneanu este o curvă, nu are nici o cădere morală să ne predice nouă istoria comunismului! Fiu de înalt activist comunist, crescut în Primăverii printre alţi fii de activişti comunişti, a găsit de cuvvinţă să «defecteze» prin 1981-1982! Hai sictir, tovarăşe Tismăneanu! (E ca şi cum ai avea încredere în Pacepa; unii cretini se pare că au.)
La canalul lui Dej, deţinuţii mureau cam des. La canalul lui Ceaşcă, nu.
Pe vremea când Ceaşcă a dat faimosul decret, în ţări democratice (dar catolice) ca Italia nici măcar divorţul nu era posibil, darămite avortul!
Comuniştii au legalizat avortul în 1952 în România (celelale ţări socialiste cam în aceeaşi perioadă), înaintea MAJORITĂŢII ţărilor occidentale (preponderent catolice, dar noi aveam o morală atee).
În Franţa, avortul era interzis înainte de 1975 — how about that?
În SUA, avortul era ilegal în 30 de state înainte de 1973.
În Marea Britanie, avortul a devenit legal de-abia în 1967.
În Irlanda, ŞI ASTĂZI avortul este ilegal, CU EXCEPŢIA cazurilor în care viaţa femeii este în pericol evident — excepţie prevăzută şi de decretul lui Ceaşcă, indiferent cum era el interpretat de canaliile de medici.
Daniel, eşti un dobitoc. Nu iau apărarea decretului, dar istoria trebuie judecată nuanţat, nu pe un singur bit, cum faci matale.
@Dollo: Înainte de Tumblr, aveam blog WordPress (nu gratuit, ci cu hosting plătit, instalat de mine, etc.), şi pe-atunci se putea comenta (de fapt, încă din august 2005 se putea comenta, pe o soluţie de blogare făcută de mine ad-labam; acum m-am prostit…). Fă-ţi cont pe Twitter şi dă-mi comentarii scurte pe Twitter! 😉
Hei, combatanti, sa ne limitam la argumente, zic 🙂
In privinta legilor antiavort as avea un mic amendament. Nu sunt foarte sigura, dar am impresia ca in tarile de care zici, Beranger, desi era interzis avortul, nu era interzisa si contraceptia, adica se gaseau prezervative, anticonceptionale &co. In Romania diabolicul se intindea pana acolo incat nici macar pachetelele cu fluturasi pe ele, din farmacii, nu se mai gaseau. Deci, cumva, as zice ca antiavortul nostru a fost mai al dracu ca al altora.
In rest subscriu la parerea despre Tismaneanu, nu e cel mai bun exemplu …
Cat despre Twiter… hm, nu ma felicit nici pentru contul de pe facebook 🙂
Un singur bit ai tu in creier, idiot comunist……..am un feeling ca esti unul din pupincuristii de care pomeneai ca prea ii tii partea si mort fiind……..
Jura-te sa-ti iasa ochii ca la melc ca n-a murit nimeni la Canal pe vremea lui Ceausescu ! Ce tembel poti sa fii…..
Du-te-n Cuba sau in Coreea de Nord sa te sa te saturi de "istorie nuantata" !!!
Du-te ma saracie si viziteaza Sighetul……"propaganda pe invers"……hai sictir !
BTW…..nu conteaza ce-a fost Tismaneanu, conteaza informatiile la care a avut acces…..
Ati luat-o razna, si nici macar nu ati fost vreunul comunist…
Daniel, nu contează informaţia la care NU ai avut acces, contează că eşti tembel. Un comunist ca Tismăneanu este bun, pentru că s-a aliat cu Băsescu întru criticarea IPOCRITĂ a comunismului.
Dollo, «Butterfly» Made in China nu se mai găseau în farmacii, adevărat, şi după ştiinţa mea (eram cam tânăr, dar passons), nici altundeva în Bucureşti, dar am aflat cu uimire că se găseau în Braşov la… debit! Nu expuse la vedere, dar cică se găseau! Ciudat. (Ei, se mai traficau ele şi din alte surse… şi mai erau cică şi unele româneşti, Vulcan. Nu ştiu până în ce ani.)
Facebook este îngrozitor de imbecil. Ca ziaristă, ai putea afla mult mai multe de pe Twitter. Parol.
Mamă câtă înverşunare în oamenii ăştia pentru nişte criminali…
Degeaba ne zbatem propagandistic sau nu sa schimbam mintile tinerilor, acasa majoritatea lor au o mama si un tata nostalgici, care la orice replica a tanarului va primi invariabil replica "da, dar atunci era mai bine, aveam servici si casa".
Mor pe aceasta inversunare de a avea servici si casa dat de altcineva.
De fapt, asta suntem, un neam de cersetori, care asteptam sa ne dea cineva ceva, asteptam sa castigam la loto, drept pentru care se fac cozi interminabile la loto prono, asteptam sa ne dea dumnezeu ceva, drept pentru care mergem la biserica, asteptam sa ne dea alesii ceva, iar astia, stiind ce asteptam, din 4 in 5 ani ne mai dau cate o sacosa goala, plina, dupa cum e cazul. In general asteptam ca altcineva sa faca ceva pentru noi, iar noi sa o ducem bine.
Cand tanarul va indrazni sa spuna "dar, pe vremea aia au murit multi oameni …", nici nu va putea sa termine fraza ca nostalgici sai parinti ii vor spune:
"Da, au murit toti tampiti si cretini, ca un om cu capul pe umeri nu avea cine sa se ia de el", invariabil urmeaza exemplul personal:
"Uite, noi de ce nu am patit nimic"!
Abia astazi am vazut articolul acesta. Anul trecut in iulie am vizitat si eu Memorialul – nu am stiut ca urmeaza sa-l vizitam decat in momentul in care am intrat pe straduta … M-a impresionat si m-a rascolit extraordinar de mult … De cateva luni citeam si faceam propriile mele descoperiri legate de „cealalta lume” din timpul comunismului. Abia la 33 de ani … Cat de trist ! Si acum ma mai intreb : de ce am fugit atat de mult timp de realitate ? De ce m-am „protejat” atat de mult de adevar ?
Oricum, cand am inceput sa citesc si sa cercetez, chiar am facut-o cu toata daruirea. Experienta aceasta aproape febrila s-a intins pe mai mult de un an … si mi-a schimbat viata fundamental. Am gasit in mine resorturi nebanuite, am devenit curajoasa intr-un mod pe care nu mi l-as fi imaginat niciodata … si zi de zi imi continui acest proces de schimbare.
Oameni poate uitati si de propriile familii mi-au devenit atat de apropiati in ganduri … au devenit parca parte din sufletul meu. Iar viata pur si simplu mi s-a imbogatit de anul trecut incoace …
Dincolo de adevarul/realitatea istoriei, experientele oamenilor care au fost victimele sistemului in care eu m-am nascut si pe care l-am crezut „normal” m-au ajutat sa ma transform ca om la o varsta destul de inaintata, cand in sfarsit mi-am permis sa ma las sa caut sa aflu ce a fost „atunci” …
Nu stiu de ce am scris toate aceste lucruri … in fond extrem de personale. Insa asa am simtit si poate ca o sa fie de folos cuiva. Istoria e mai mult decat o materie ce se preda la scoala, istoria e ceva ce trebuie descoperit la nivel individual … Depinde numai de noi cum ne permitem sa ne pozitionam fata de ceea ce am putea descoperi … Depinde numai de noi sa invatam ceva din trecut si mai ales sa aplicam in vietile noastre de zi cu zi ceea ce am invatat.
Poate ai tu sensibilitati exagerate. Oamenii normali nu glorifica infractorii si nu dau crezare infractorilor ce sustin ca sunt nevinovati. Majoritatea infractorilor spun ca nu au comis-o, sau ca i-a obligat un factor extern! Iar cand viziteaza o inchisoare, oamenii normali spun ca e bine sa fie protejati de infractori.