Buni

Venea la CEC, unde eram sefa de agentie, cu baiatul, ca sa-l alaptez. Si cat timp eu ma retrageam sa alaptez, el statea la discutii cu contabila agentiei. Pana la urma cu ea a ramas...

Azi a fost ziua ei. Sfanta Maria. Are 85 de ani si o viata cat un roman de Tolstoi. Daca Tolstoi ar fi scris azi cum e sa supravietuiesti unui razboi mondial, unei jumatati de secol de comunism si unei democratii de carton. Buni este prietena cea mai buna a mamei. A trecut printr-un divort, a ingropat al doilea barbat, a crescut doi copii, a ingropat unul, l-a urmat pe celalalt prin Spania, crezand ca pe acolo o sa-si lase oasele,  si acum „creste” trei nepoti  pe capul carora are impresia, gresita, ca sade. Il mai viseaza cand si cand pe raposatul sot, ca-i spune ca vine s-o ia „in septembrie”, dar nu-i spune niciodata si in ce an.

Imi arata o vena albastra care-i brazdeaza obrazul de sub pomete pana sub barbie. Ca si cand un chirurg plastic ar fi marcat locul de unde avea sa taie, ca sa intinda obrazul ridat, dar a uitat s-o mai faca. Vena asta e cu Buni de cand se stie. La orfelinatul din Oltenia, in care a crescut multi ani, o institutoare i-a interzis un an de zile sa manance prajitura de la pranz, pe motiv ca „nu se spala bine pe fata”. Un an de zile femeia aia a nedreptatit copilul care saliva ca un caine la vederea prajiturilor primite de ceilalti copii. La finalul anului i-a dat prin cap sa verifice si altfel presupusa neglijenta a fetei. „Mi-a luat coltul sortuletului, l-a inmuiat in gura si a frecat obrazul. Mi s-a inrosit, dar vena tot n-a disparut. Atunci mi-a zis s-o iert, ca a gresit”. Buni a iertat-o, dar n-a uitat nici azi, la 85 de ani cand vede, ca atunci, in ochi, prajiturile apetisante ale celorlalti, si ofteaza: „Un an de zile n-am mancat, ma, prajituri!”.

Buni e o femeie micuta si cocheta. O lucrare dentara nereusita i-a facut ultimii ani un calvar, dar ea ia partea buna din toate si se mandreste cu cele 49 de kg ale ei. Nu sta locului toata ziua, merge la piata, gateste pentru cei trei nepoti, o secondeaza pe mama in toate la bucatarie. Amintirile i se impletesc cu intamplarile cotidiene si cateodata da senzatia de incoerenta, dar e doar o impresie. Mai e si aparatul auditiv cu butonul lui on/off, care o ajuta cateodata sa se mai izoleze de lume.

Povesteste cu detasare de primul sot, activistul de partid care era in tren spre Predeal cand ea a nascut primul si singurul lor baiat. „Avea omul bilet sa plece la relaxare, a plecat”. Baiatul s-a nascut si fara indicatiile ideologice ale tatalui, si tot asa a si crescut. Pentru ca tatal s-a amorezat de colega de serviciu a lui Buni, si cu ea a ramas. „Venea la CEC, unde eu eram sefa de agentie, cu baiatul, ca sa-l alaptez. Si cat timp eu ma retrageam cu copilul sa-l alaptez, el statea la discutii cu contabila agentiei. Pana la urma cu ea a ramas”, se amuza Buni acum, fara nicio urma de ranchiuna. Activistul e mort si ingropat.

Dupa o vreme Buni l-a cunoscut pe inspectorul din Ministerul Agriculturii care i-a devenit al doilea sot. Avea si el un baiat, asa ca Buni a crescut doi copii. Apoi a devenit soacra si bunica. Baiatul ei s-a insurat si i-a facut trei nepoti. Doi baieti si o fata.

A venit Revolutia, pensia, si cand totul parea deja pus pe niste sine fara risc de deraiere, lucrurile s-au complicat. Baiatului i s-au aprins calcaiele dupa alta. Si dus a fost cu ea cu tot, in Spania. Cand o intreb daca baiatul a semanat cu tatal lui, flusturatic, sta o clipa pe ganduri si-mi raspunde drept: „Si cu mine a semanat, de ce sa nu recunosc, ca si eu am fost flusturatica!”.

La putin timp dupa ce a fost parasita, nora lui Buni s-a imbolnavit. A plecat dupa taica-su in Spania si cel mai mare dintre baieti, poate incercand sa-l aduca inapoi, poate atras de mirajul capitalismului cu coroana regala. Dupa o vreme Buni a fost nevoita sa-si ingroape nora, care n-a mai avut rabdare sa vada daca aventura barbatului ei e trecatoare.

Cam in aceeasi perioada Buni si-a ingropat si barbatul, al doilea, si, pe neasteptate, fiul vitreg l-a urmat. Singurul ei copil s-a intors in tara, ca sa decida pana la urma ce e de facut cu o mama de 80 de ani si doi copii abia iesiti din majorat. A decis sa-i ia pe toti in Spania, cu el.

Asa a ajuns Buni sa emigreze, la 80 de ani, rupandu-si din Romania toate radacinile. Maine o sa va povestesc aventura spaniola a lui Buni si cum a ajuns ea sa se intoarca in tara si sa astepte luna septembrie pe care i-o tot promite raposatul in vis.

Citeste si partea a doua: Buni, aventura spaniola si banii de inmormantare

Etichete:

11 comentarii la “Buni” Subscribe

  1. Monica 09/09/2010 at 02:59 #

    Ai pus-o bine pe Buni, la categoria "oameni". N-ai cum sa nu placi oamenii de felul ei, cu o atitudine asa frumoasa fata de viata.

    Astept si textul de maine 🙂

    • Dollo 09/09/2010 at 03:09 #

      Da, si mie imi place mult de ea 🙂

  2. George Lacatus 09/09/2010 at 04:05 #

    Extraordinar!!!

    E de scris o carte

  3. Alex. Chimu 09/09/2010 at 04:10 #

    Foarte frumos povestita viata lui Buni, o viata fascinanta, chiar am citit cu placere acest articol 🙂

    • Dollo 09/09/2010 at 14:50 #

      Si inca n-ati citit partea a doua …;)

  4. Adrian 09/09/2010 at 16:22 #

    Dollo, ai talent. Sincer, m-ai emotionat.

    • Dollo 09/09/2010 at 19:45 #

      Personajul e „de vina” 🙂

  5. Ileana Camelia 24/01/2012 at 22:20 #

    Oh, Doamne!

Trackbacks/Pingbacks

  1. avemblog.net - 09/09/2010

    Buni | Dollo News…

    Povestea unei vieti… Venea la CEC, unde eram sefa de agentie, cu baiatul, ca sa-l alaptez. Cat eu alaptam copilul, el statea cu contabila agentiei. Pana la urma cu ea a ramas……

  2. Buni (II) Aventura spaniola si banii de inmormantare | Dollo News - 09/09/2010

    […] si prima parte a povestii: Buni […]

  3. Dulce Românie, vai de capul tău | România curată - 04/05/2015

    […] Poiana Brașov, ci trebuia să ajung la Săcele, unde mama voia să-și viziteze o prietenă – peBuni – care la 90+ de ani se tot roagă de ea s-o mai vadă o dată înainte de moarte. Desigur că […]

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Ziua 4: Și chinez, și ateu, și friguros

Cica daca Adam si Eva ar fi fost chinezi

Azi am explicat unui conclocuitor chinez cum funcționează termoficarea românească; i-am băgat mințile în cap recenzoarei care voia să mă înregistreze doar pentru că trecusem pe la mama, și apoi am bârfit copios cu niște recenzoare bătrâne și puțin ciupite de molii, ca mine 😛

O masă cinstită la cea mai umană închisoare din lume

curte

Halden este cea mai nouă închisoare din Norvegia, a costat 250 de milioane de dolari și le oferă deținuților condiții de viață ca în libertate

Mergând pe sârmă

domnul i

Împrumutam bicicleta și mergeam noaptea în parc la Icoanei. Îmi era rușine altfel, pe zi, să nu râdă lumea de mine, că sunt ditamai bărbatul și cad de pe bicicletă. Că am căzut de câteva ori, dar de aia am și ales Grădina Icoanei, că are aleile de nisip și pământ, nu mă răneam prea tare când cădeam. În trei nopți am învățat.

Pedeapsa norvegiană, cum s-a ajuns la ajutor și n-au rămas la răzbunare

opera2

Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?