Azi a fost ziua ei. Sfanta Maria. Are 85 de ani si o viata cat un roman de Tolstoi. Daca Tolstoi ar fi scris azi cum e sa supravietuiesti unui razboi mondial, unei jumatati de secol de comunism si unei democratii de carton. Buni este prietena cea mai buna a mamei. A trecut printr-un divort, a ingropat al doilea barbat, a crescut doi copii, a ingropat unul, l-a urmat pe celalalt prin Spania, crezand ca pe acolo o sa-si lase oasele, si acum „creste” trei nepoti pe capul carora are impresia, gresita, ca sade. Il mai viseaza cand si cand pe raposatul sot, ca-i spune ca vine s-o ia „in septembrie”, dar nu-i spune niciodata si in ce an.
Imi arata o vena albastra care-i brazdeaza obrazul de sub pomete pana sub barbie. Ca si cand un chirurg plastic ar fi marcat locul de unde avea sa taie, ca sa intinda obrazul ridat, dar a uitat s-o mai faca. Vena asta e cu Buni de cand se stie. La orfelinatul din Oltenia, in care a crescut multi ani, o institutoare i-a interzis un an de zile sa manance prajitura de la pranz, pe motiv ca „nu se spala bine pe fata”. Un an de zile femeia aia a nedreptatit copilul care saliva ca un caine la vederea prajiturilor primite de ceilalti copii. La finalul anului i-a dat prin cap sa verifice si altfel presupusa neglijenta a fetei. „Mi-a luat coltul sortuletului, l-a inmuiat in gura si a frecat obrazul. Mi s-a inrosit, dar vena tot n-a disparut. Atunci mi-a zis s-o iert, ca a gresit”. Buni a iertat-o, dar n-a uitat nici azi, la 85 de ani cand vede, ca atunci, in ochi, prajiturile apetisante ale celorlalti, si ofteaza: „Un an de zile n-am mancat, ma, prajituri!”.
Buni e o femeie micuta si cocheta. O lucrare dentara nereusita i-a facut ultimii ani un calvar, dar ea ia partea buna din toate si se mandreste cu cele 49 de kg ale ei. Nu sta locului toata ziua, merge la piata, gateste pentru cei trei nepoti, o secondeaza pe mama in toate la bucatarie. Amintirile i se impletesc cu intamplarile cotidiene si cateodata da senzatia de incoerenta, dar e doar o impresie. Mai e si aparatul auditiv cu butonul lui on/off, care o ajuta cateodata sa se mai izoleze de lume.
Povesteste cu detasare de primul sot, activistul de partid care era in tren spre Predeal cand ea a nascut primul si singurul lor baiat. „Avea omul bilet sa plece la relaxare, a plecat”. Baiatul s-a nascut si fara indicatiile ideologice ale tatalui, si tot asa a si crescut. Pentru ca tatal s-a amorezat de colega de serviciu a lui Buni, si cu ea a ramas. „Venea la CEC, unde eu eram sefa de agentie, cu baiatul, ca sa-l alaptez. Si cat timp eu ma retrageam cu copilul sa-l alaptez, el statea la discutii cu contabila agentiei. Pana la urma cu ea a ramas”, se amuza Buni acum, fara nicio urma de ranchiuna. Activistul e mort si ingropat.
Dupa o vreme Buni l-a cunoscut pe inspectorul din Ministerul Agriculturii care i-a devenit al doilea sot. Avea si el un baiat, asa ca Buni a crescut doi copii. Apoi a devenit soacra si bunica. Baiatul ei s-a insurat si i-a facut trei nepoti. Doi baieti si o fata.
A venit Revolutia, pensia, si cand totul parea deja pus pe niste sine fara risc de deraiere, lucrurile s-au complicat. Baiatului i s-au aprins calcaiele dupa alta. Si dus a fost cu ea cu tot, in Spania. Cand o intreb daca baiatul a semanat cu tatal lui, flusturatic, sta o clipa pe ganduri si-mi raspunde drept: „Si cu mine a semanat, de ce sa nu recunosc, ca si eu am fost flusturatica!”.
La putin timp dupa ce a fost parasita, nora lui Buni s-a imbolnavit. A plecat dupa taica-su in Spania si cel mai mare dintre baieti, poate incercand sa-l aduca inapoi, poate atras de mirajul capitalismului cu coroana regala. Dupa o vreme Buni a fost nevoita sa-si ingroape nora, care n-a mai avut rabdare sa vada daca aventura barbatului ei e trecatoare.
Cam in aceeasi perioada Buni si-a ingropat si barbatul, al doilea, si, pe neasteptate, fiul vitreg l-a urmat. Singurul ei copil s-a intors in tara, ca sa decida pana la urma ce e de facut cu o mama de 80 de ani si doi copii abia iesiti din majorat. A decis sa-i ia pe toti in Spania, cu el.
Asa a ajuns Buni sa emigreze, la 80 de ani, rupandu-si din Romania toate radacinile. Maine o sa va povestesc aventura spaniola a lui Buni si cum a ajuns ea sa se intoarca in tara si sa astepte luna septembrie pe care i-o tot promite raposatul in vis.
Citeste si partea a doua: Buni, aventura spaniola si banii de inmormantare
Ai pus-o bine pe Buni, la categoria "oameni". N-ai cum sa nu placi oamenii de felul ei, cu o atitudine asa frumoasa fata de viata.
Astept si textul de maine 🙂
Da, si mie imi place mult de ea 🙂
Extraordinar!!!
E de scris o carte
Foarte frumos povestita viata lui Buni, o viata fascinanta, chiar am citit cu placere acest articol 🙂
Si inca n-ati citit partea a doua …;)
Dollo, ai talent. Sincer, m-ai emotionat.
Personajul e „de vina” 🙂
Oh, Doamne!