Ce zice google despre tine

Cand mergi la un interviu pentru job si ti se imputa ce se spune despre tine pe forumuri, incepi sa intelegi ca „o conduita morala de viata” nu mai face doi bani in fata motoarelor de cautare

Am avut ieri un soi de interviu pentru un job. Cineva m-a recomandat cuiva care, ca orice om normal in ziua de azi, m-a „googalit” inainte de intalnire. Si la un moment dat, in timpul discutiei, m-a lovit peste ochi cu „ce se spune despre mine pe forumuri”. Confruntata cu o reputatie pe care nu mi-o banuiam, m-am intrebat, pentru a doua oara in viata, ce faci cand afli ca oamenii au alta parere despre tine decat aia pe care te leganai tu pana atunci?

Gura targului

Era pe la finele anilor 90 cand m-am mutat de acasa de la mama, in blocul in care stau acum. In primele luni, jumatate dintre garsonierele din bloc au fost sparte de aceeasi gasca de baieti de cartier, condusi de unul care statea la parter si nu avea inca 18 ani. Tevatura, politie, amprente, pustiul a fost prins in fata blocului, cand s-a intors dupa cele trei zile petrecute la mare cu banii luati pe vanzarea catorva boarfe luate din casa mea. La proces am aflat ca eram a zecea victima, cei mai pagubiti fiind unii cu o librarie. Paguba mea era mica, recuperata in mare parte, iar infractorul minor, asa ca am zis sa nu-i mai bat si eu un cui in talpi, si am renuntat la pretentii. Totusi a facut un an de puscarie pentru restul. Motiv pentru care familia lui ma astepta in fiecare seara cand veneam de la serviciu, la scara, si incerca sa se imprieteneasca cu mine, cu formule de genul „o sa vezi tu cand se intoarce fimiu din puscarie!”.

Nu mai pun la socoteala anul ala, in care nu trecea noapte sa nu ma trezesc in sudori reci crezand ca cineva intra peste mine in casa, dar cel mai mult m-a afectat faptul ca eram neputincioasa in fata campaniei de denigrare pe care familia micului infractor a dus-o la adresa mea in bloc. Vecinii au aflat ca as fi fost fiica nu stiu cui (nu se stia cine, dar era persoana importanta), ca-mi pusesem gresie si faianta pentru ca eram ziarista si nu stiu de unde facusem rost de ele, ca aveam casa datorita nu stiu caror alte calitati imaginare. Evident nimeni nu intrase la mine in casa ca sa-mi vada peticul de faianta pus de constructorul blocului „by default”, nimeni nu stia nici macar cum ma cheama exact, unde si despre ce scriu sau daca am vreo legatura cu persoanele imaginare pe care le inventase femeia de la parter. Dar aceasta reputatie plutea pe scara blocului fara sa-mi stea in putere s-o schimb. Am ales atunci optiunea „no comment”, pentru era imposibil sa combati toate aberatiile si sa te mai pui si la mintea unei țațe care statea toata ziua acasa, primea ajutor social, si isi toca marunt vecinii. In plus imi era si cam frica, cinstit vorbind, ca intr-una din seri m-as putea intalni pe scara cu cativa pumni vigurosi, in locul vorbelor blande ale vecinei.

Atunci a fost prima data in viata cand mi-am privit imaginea in ochii comunitatii in care locuiam. Au trecut peste zece ani de atunci, micul infractor a murit la scurta vreme dupa ce fusese eliberat. A cazut de pe bloc incercand sa sara intr-un balcon al unei locuinte pe care voia s-o sparga. Familia lui a vandut casa si s-a mutat, vecinii s-au schimbat in mare parte. Experienta asta, dar si lipsa de timp m-au facut sa pastrez distanta fata de vecini. Nu-i cunosc, nu ma cunosc. Sau, cine stie, poate ca ei stiu diverse lucruri despre mine, pe care nici eu nu le stiu…

Gura fratelui Google

Scara blocului a fost un google incipient, dar poate nu la fel de periculos. Gura targului se casca si se inchide la un moment dat, chiar cu pamant, pe cand memoria virtuala n-are moarte, asa cum ne tot repeta diverse personalitati ale lumii in ultima vreme.

Am aflat ieri, pentru a doua oara in viata, ca reputatia nu e deloc o chestie asupra careia sa ai control absolut. Ca omul din fata mea ma privea, ma asculta, dar pe fundal i se derulau probabil lucrurile citite pe forumuri despre mine. Lucruri pe care le spun despre mine oameni care nu ma cunosc, dar cu toate astea se simt in masura sa ma caracterizeze. Iar internetul e plin de oameni din astia. Mai grav e ca si eu sunt unul dintre ei, desi ma straduiesc sa nu-i nedreptatesc pe cei despre care scriu.

Apoi, mai e stilul meu de a scrie, care pare in ochii unora prea incisiv. Am fost sfatuita sa numar pana la zece si sa respir adanc inainte de a ma apuca sa scriu ceva. Un sfat bun, pe care mi l-am dat si singura de multe ori cand, recitind ceva ce am scris demult, mi-am dat seama ca am pus prea multa ardoare sau indignare. Pe unele probabil nu le-as mai fi scris deloc, de altele nu-mi pare rau, chiar daca m-au facut sa pierd diverse lucruri.

Totusi, daca pentru ce-ti iese pe gura sau din taste poti fi raspunzator, nu ai absolut nicio vina si niciun control pentru ceea ce gandesc si spun altii despre tine. Si nicio metoda de a contracara „rautacismele”. Degeaba ii spun eu cuiva ca forumurile sunt pline de aberatii, persoana aia va avea cel mult curajul de a-ti da posibilitatea sa dovedesti cum esti cu adevarat, dar probabil va ramane mult timp influentata si de ceea ce spun altii despre tine. Pentru ca, se stie, nu iese fum fara foc, nu?

Am plecat amarata de la intalnirea aia. Mi-am cautat si eu numele pe google si am descoperit ca exista oameni pe care nu-i cunosc, care nu ma cunosc si nici n-au avut vreodata de-a face cu mine, dar care ma urasc din rarunchi. Gratis, nici macar nu sunt vreo vedeta pe spatele careia sa faci rating daca o injuri. Si ghici ce, a doua mea cautare pe google a fost numele persoanei cu care m-am intalnit! 😀

Etichete: ,

7 comentarii la “Ce zice google despre tine” Subscribe

  1. Andreea 01/09/2010 at 19:30 #

    Hehe, da, asta e o problema la care subscriu, intr-adevar. E drept ca eu am dat singura de rezultatele de pe Google, si tot asa am aflat ca exista cineva care si-a facut blog cu numele meu, dar pe alt site decat cel aproape identic care imi apartine. Tot asa am aflat ca exista oameni care se trezesc sa scrie chestii care nici macar nu au cum sa se fi intamplat vreodata, nu stiu din ce motiv. Din fericire pe mine cel putin momentan nu ma afecteaza in vreun fel, asa ca deocamdata ignor chestiunile cu pricina.

    Singurul lucru pe care poti sa il iei in considerare este sa cauti sa iei legatura cu administratoru(ii) site-ului unde ai gasit chestii nasoale si sa ii rogi fie sa editeze fie sa stearga. Sigur, exista si posibilitatea plangerii pentru calomnie, daca e cazul, dar fiind pe internet… cam greu.

  2. Xanaxdu 01/09/2010 at 20:22 #

    Dollo, nu-ti schimba stilul de scris, si nu respira pina la 10 inainte sa incepi sa tastezi. Tocmai ca pentru gustul meu tu servesti exact articolele potrivite…Pot sa fiu de acord sau nu cu una-alta, dar stilul tau jurnalistic ma unge pe suflet…

    Cit despre Google, fara legatura cu tine neaparat, dar eu nu inteleg cind o sa inteleaga lumea ca toate pozele de pe la betii puse pe facebook si textele contra sefului puse pe twitter, samd au consecinte…

    • Dollo 01/09/2010 at 23:05 #

      Cu marea familie de pe Facebook nici eu nu sunt prea impacata, dar si daca nu te lauzi tu cu poze si alte detalii, se gasesc altii sa „te laude” cu aprecierile lor. Si n-ai ce face impotriva parerii oamenilor, ca e o lume libera.

  3. mircea 02/09/2010 at 08:27 #

    Exact motivul asta l-am invocat io ieri la dojo pe blog. Gugal nu doarme!

    • Dollo 02/09/2010 at 12:52 #

      Nu doarme si are si minea odihnita, tine minte tot 🙂 Bine ai venit pe aici, tot prin Dojo ti-am descoperit si eu blogul si mi-a placut! 🙂

  4. Gilbert 02/09/2010 at 13:14 #

    Pe aici prin zona mea e absolut uzuală această metodă (de la un anumit nivel în sus). Din fericire nu prea există "aprecieri" negative postate pe net. Asta pentru că ori recomanzi, ori taci. Iar dacă totuşi există "critici", atunci acestea trebuiesc bine argumentate, deoarece lucrurile se pot repede întoarce împotrivă…

    Oricum, cei de la HR (dacă sunt buni) cam ştiu să "cearnă" adevărul.

    Îmi pare sincer rău de necazul ăsta 🙁

    • Dollo 02/09/2010 at 14:05 #

      Eh, nu e un necaz asa de mare … 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce a fost mai bine în iarna lui 54

București în iarna din 1954

Pe vremea aia oamenii știau să-și facă provizii pentru iarnă, să se scoată singuri din rahatul alb și reușeau să îndeplinească și planul în uzină. Acum avem televiziuni de știri al căror unic rol educativ e ăla de a perpetua mentalitatea asistată a cetățeanului care în curând va aștepta să fie șters și la cur de către autoritățile incompetente.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Epoca post adevăr, UE ține presa de mână și o încurajează să meargă spre lumină

eu-oficials

Jurnaliști europeni cer Comisiei Europene să-i apere de bogați, de politicieni și de ura cititorilor. UE știe că moartea presei = sfârșitul democrației, dar habar n-are ce e de făcut nici pentru salvarea uniunii, nici a presei.

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Prezență inedită a lui Budha la răstignirea lui Iisus la București

soldati-jandarmi

Un Pilat din Pont grăsuț și chel a stârnit polemici în rândul audienței de la răstignirea lui Iisus – ediția 2014