Am vazut aseara „Le bal”, filmul remarcabil, facut in 1983 de Ettore Scola, un regizor despre care v-am povestit putin aici. Mi-e cam greu sa scriu despre filmul asta, tocmai pentru ca un regizor italian genial a reusit sa-l faca fara vorbe. Numai cu umor, muzica buna, si o capacitate fantastica de a crea si ilustra personaje.
Scola a pus in acest film o jumatate de veac de istorie a Frantei. Din perioada interbelica, pana in anii 80 cand s-a facut filmul. Povestea curge firesc, personajele sunt expresive si acopera aproape orice arhetip care s-a perindat vreodata prin fata oglinzii unei sali de bal. Muzica te ajuta sa identifici usor perioadele prin care filmul te plimba, iar amestecul asta te face sa te intrebi, la final, daca nu cumva cuvantul a fost un ghinion pentru omenire, un mijloc sarac de a ascunde o bogatie de trairi.
Nu stiu cum se poate face rost de film acum. Probabil pe canelele astea de piraterie se gaseste. El merita vazut, chiar daca v-ar putea speria un pic ideea de a petrece 100 de minute ca sa vedeti un „film mut”. Ca sa va faceti o idee, aveti rabdare zece minute sa descoperiti personajele, in acest clip:
foarte misto filmu'. o sa-l caut si eu, sa-l vad pe tot. personajele sunt foarte bine tusate. si, vorba lui Dan Puric, "cat de mult pot sa spuna, fara sa scoata nici un cuvant".
N-o sa-ti para rau 🙂