Le bal

Un film fara cuvinte, doar cu muzica buna, dans si personaje cu trairi tragi-comice, derulate in 100 de minute cat o jumatate de veac

Am vazut aseara „Le bal”, filmul remarcabil, facut in 1983 de Ettore Scola, un regizor despre care v-am povestit putin aici. Mi-e cam greu sa scriu despre filmul asta, tocmai pentru ca un regizor italian genial a reusit sa-l faca fara vorbe. Numai cu umor, muzica buna, si o capacitate fantastica de a crea si ilustra personaje.

Scola a pus in acest film o jumatate de veac de istorie a Frantei. Din perioada interbelica, pana in anii 80 cand s-a facut filmul. Povestea curge firesc, personajele sunt expresive si acopera aproape orice arhetip care s-a perindat vreodata prin fata oglinzii unei sali de bal. Muzica te ajuta sa identifici usor perioadele prin care filmul te plimba, iar amestecul asta te face sa te intrebi, la final, daca nu cumva cuvantul a fost un ghinion pentru omenire, un mijloc sarac de a ascunde o bogatie de trairi.

Nu stiu cum se poate face rost de film acum. Probabil pe canelele astea de piraterie se gaseste. El merita vazut, chiar daca v-ar putea speria un pic ideea de a petrece 100 de minute ca sa vedeti un „film mut”. Ca sa va faceti o idee, aveti rabdare zece minute sa descoperiti personajele, in acest clip:

Etichete: ,

2 comentarii la “Le bal” Subscribe

  1. Georgica L 19/09/2010 at 20:20 #

    foarte misto filmu'. o sa-l caut si eu, sa-l vad pe tot. personajele sunt foarte bine tusate. si, vorba lui Dan Puric, "cat de mult pot sa spuna, fara sa scoata nici un cuvant".

    • Dollo 19/09/2010 at 21:14 #

      N-o sa-ti para rau 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Stăm prost cu nervii

sacrificat

O jumătate de oră într-un autobuz Mercedes, în cel mai bogat oraș al țării.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Și nevaccinați, și cu sănătatea garantată de stat

vaccinare2

Dialog între doi medici la Comisia de Sănătate din Senat:
– Niciun guvern nu poate impune ca în corpul supușilor săi să fie inoculate cu forța anumite medicamente.
– Dar de ce obligăm bolnavii de sifilis să se trateze?
– Da, îi tratăm cu forța pentru că sifilisul se transmite pe cale sexuală, dar SIDA și minoritățile sunt libere…