Le bal

Un film fara cuvinte, doar cu muzica buna, dans si personaje cu trairi tragi-comice, derulate in 100 de minute cat o jumatate de veac

Am vazut aseara „Le bal”, filmul remarcabil, facut in 1983 de Ettore Scola, un regizor despre care v-am povestit putin aici. Mi-e cam greu sa scriu despre filmul asta, tocmai pentru ca un regizor italian genial a reusit sa-l faca fara vorbe. Numai cu umor, muzica buna, si o capacitate fantastica de a crea si ilustra personaje.

Scola a pus in acest film o jumatate de veac de istorie a Frantei. Din perioada interbelica, pana in anii 80 cand s-a facut filmul. Povestea curge firesc, personajele sunt expresive si acopera aproape orice arhetip care s-a perindat vreodata prin fata oglinzii unei sali de bal. Muzica te ajuta sa identifici usor perioadele prin care filmul te plimba, iar amestecul asta te face sa te intrebi, la final, daca nu cumva cuvantul a fost un ghinion pentru omenire, un mijloc sarac de a ascunde o bogatie de trairi.

Nu stiu cum se poate face rost de film acum. Probabil pe canelele astea de piraterie se gaseste. El merita vazut, chiar daca v-ar putea speria un pic ideea de a petrece 100 de minute ca sa vedeti un „film mut”. Ca sa va faceti o idee, aveti rabdare zece minute sa descoperiti personajele, in acest clip:

Etichete: ,

2 comentarii la “Le bal” Subscribe

  1. Georgica L 19/09/2010 at 20:20 #

    foarte misto filmu'. o sa-l caut si eu, sa-l vad pe tot. personajele sunt foarte bine tusate. si, vorba lui Dan Puric, "cat de mult pot sa spuna, fara sa scoata nici un cuvant".

    • Dollo 19/09/2010 at 21:14 #

      N-o sa-ti para rau 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

De ce țin oamenii cu PSD

flyere

Deoarece în multe județe e cel mai mare angajator. Pe banii noștri, baronii PSD patronează instituții de stat supradimensionate cu angajați fictivi care muncesc în realitate pentru partid. Înțelegeți de ce se oftică Dragnea că el e singurul fraier judecat pentru o astfel de faptă pe care o practică cu succes toți colegii lui în continuare?

Învățăm greu, mimăm mult și uităm repede

iohannis

Săptămâna trecută, după 25 de ani de tergiversări, dosarul Revoluției s-a închis, fără să fie cineva pedepsit și fără să știm vinovații. Dar asta e deja istorie, acum ne arde incendiul din club, de data asta va fi altfel, acum au murit tineri nevinovați pentru profitul unora, nu pentru democrație și alte abureli.

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Îmi pasă de turci, dar de noi mi se rupe

proteste-turcia

Mai știe cineva azi de ce au ieșit revoltații noștri la Universitate în iarna lui 2012? Merge sănătatea mai bine? Țara e mai bine guvernată? Au ieșit din foame cetățenii ăia însetați de demnitate?

Diferența dintre șpagă și cadou, versiunea polițistului de la rutieră

malecon

O lecție de anticorupție de la doi români indignați, pentru doi polițiști cubanezi înfometați. Plus ultimele experiențe din Cuba, hai, luați de citiți, ca să plec și eu acasă 😉