Le bal

Un film fara cuvinte, doar cu muzica buna, dans si personaje cu trairi tragi-comice, derulate in 100 de minute cat o jumatate de veac

Am vazut aseara „Le bal”, filmul remarcabil, facut in 1983 de Ettore Scola, un regizor despre care v-am povestit putin aici. Mi-e cam greu sa scriu despre filmul asta, tocmai pentru ca un regizor italian genial a reusit sa-l faca fara vorbe. Numai cu umor, muzica buna, si o capacitate fantastica de a crea si ilustra personaje.

Scola a pus in acest film o jumatate de veac de istorie a Frantei. Din perioada interbelica, pana in anii 80 cand s-a facut filmul. Povestea curge firesc, personajele sunt expresive si acopera aproape orice arhetip care s-a perindat vreodata prin fata oglinzii unei sali de bal. Muzica te ajuta sa identifici usor perioadele prin care filmul te plimba, iar amestecul asta te face sa te intrebi, la final, daca nu cumva cuvantul a fost un ghinion pentru omenire, un mijloc sarac de a ascunde o bogatie de trairi.

Nu stiu cum se poate face rost de film acum. Probabil pe canelele astea de piraterie se gaseste. El merita vazut, chiar daca v-ar putea speria un pic ideea de a petrece 100 de minute ca sa vedeti un „film mut”. Ca sa va faceti o idee, aveti rabdare zece minute sa descoperiti personajele, in acest clip:

Etichete: ,

2 comentarii la “Le bal” Subscribe

  1. Georgica L 19/09/2010 at 20:20 #

    foarte misto filmu'. o sa-l caut si eu, sa-l vad pe tot. personajele sunt foarte bine tusate. si, vorba lui Dan Puric, "cat de mult pot sa spuna, fara sa scoata nici un cuvant".

    • Dollo 19/09/2010 at 21:14 #

      N-o sa-ti para rau 🙂

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Moarte chiaburilor din sănătate!

Rares Nechifor, embolizare uterina

Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.

(II) Prostituatele, distracție și sursă de venit pentru polițiști

politie-prostituate

Partea a doua din interviul cu „Profesoara”, una dintre cele mai vechi prostituate din București. După anii de glorie din comunism și zorii revoluției capitaliste, vin anii de hărțuire democratică din partea poliției și jandarmeriei

Pentru Dan. Și pentru toți cei care au murit „ca fraierii” la Revoluție

O bunică de pe strada care-i poartă numele lui Dan

Azi e doar un nume de stradă în Berceni. Pe ea locuiesc oameni. Probabil unii dintre ei s-au enervat acum câțiva ani când au fost nevoiți să-și schimbe buletinele pentru că primăria le schimbase numele străzii.

Dumnezeu preferă proștii

catedrala

A te mai opune acum Catedralei Neamului echivalează cu a cere demolarea Casei Poporului. Istoria ne arată că în 25 de ani nu am învățat valoarea prevenției în tratarea bolilor, nici a dezbaterii publice în luarea deciziilor.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

„Bună, ce faci?!” – varianta nipono-americană cu happy end

gene-hitaki

Epstein și Kobayashi – Ce șanse erau ca un evreu și o japoneză, el economist, ea pictoriță, ambii trecuți de 60 de ani, să se întâlnească și să se iubească, în ditamai New York-ul?