O portavoce, dati-mi o portavoce!

In coloanele de masini blocate intre Aviatorilor si Charles de Gaulle nimeni nu se mai revolta de blocajele din trafic, ca pe vremea lui Videanu, dar se vand portavoci

Am stat azi o jumatate de ora intre sirurile de masini care incercau sa ajunga de la statuia aviatorilor la Piata Charles de Gaulle. Pentru necunoscatori, vreo doi kilometri. Bulevardul era injumatatit de faptul ca se inlocuieste piatra cubica si se toarna asfalt. O operatiune cu care s-a cacait vreo doi ani Videanu, cand era primar, si pe care pana la urma a pus-o in aplicare Oprescu.

Doua chestii mi-au atras atentia stand acolo:

– nimeni nu se mai revolta azi, in presa, ca „ce rau se circula in oras, domnule”, cum o faceau pe vremea lui Videanu toate televiziunile;

– un nene vindea portavoci printre masini!

Va amintiti, la revolutie, ce senzatie faceau portavocile? Cum era un grup de oameni intr-o piata, cum „facea sens” sa ai o portavoce, ca sa te faci auzit. Nu stiu cati va amintiti vremurile alea, dar inainte de a fi auziti la TV sau la radio, un Corneliu Coposu, o Doina Cornea, un Marian Munteanu, un Emil Constantinescu, se auzeau prin niste portavoci ragusite, ale caror sunete acum, in era digitala, ar suna caraghios.

Apoi, pe masura ce Piata Universitatii a murit, iar politicul s-a mutat la TV, portavocile au trecut in mainile sindicalistilor, asa s-au nascut alde Marian Sarbu (ulterior ministru al muncii), Miron Mitrea (parlamentar si ministru al transporturilor), Dumitru Costin, Bratianu si, bineinteles, celebrul Miron Cozma.

Portavocea reprezinta, in capul meu, copilaria democratiei politice si sindicale in Romania, asa cum a fost pagerul pentru comunicatiile mobile sau sucul la dozator pentru alde Cola si Fanta. Ma intreb de ce vindea nenea ala taman portavoci acolo, in coloanele alea de masini cu soferi nervosi? Se pregateste cineva de o toamna „vocala”?

Etichete: ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cum s-a făcut de am aflat povestea Amitei Bhose

AmitaBhose_Vaideeni1980

Fascinanta istorie a unei indience care s-a îndrăgostit de România citindu-l pe Eminescu, a lăsat familie și avere în urmă și a venit să trăiască în comunismul fără apă caldă și curent în căminele din Regie.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Nostalgii maso-comuniste de 1 Mai

steaguri

O frântură dintr-o zi grea, muncitorească, a unui chelner hâtru de la Restaurantul Riviera din Parcul 23 August.

O zi la probațiune

alb-negru

Ce face un VIP condamnat cu suspendare, când ajunge în biroul consilierului de probațiune, unde trebuie să-și demonstreze îndreptarea: răspunde la telefon cu „dragă, sunt în oraș, la un interviu, vorbim mai târziu” 😉

Pur și simplu Norvegia

16

Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.