Parcarea de la Universitate

Desi se chinuie s-o inceapa de peste cinci ani, am vaga certitudine ca alor nostri n-o sa le iasa ca la unguri.... parcarea subterana sf de la Budapesta

Nu-i asa ca va tineti respiratia in asteptarea mult promisei parcari de la Universitate? Eu nu ma mai amagesc, pentru ca am asa o umbra de certitudine cand ma gandesc ca desi se cacaie s-o faca de mai bine de cinci ani, primaria noastra tot n-o s-o nimereasca ca pe asta din filmul de la Budapesta.

Stiu, o sa ziceti ca sunt carcotasa, dar sa va zic cateva din lucrurile care mi-au trecut prin minte cand am vazut demonstratia cu parcarea de la Budapesta:

– cei mai multi dintre soferii romani se zgarcesc la 3-5 lei cat costa ora de parcare si prefera s-o lipeasca de vreun gard, s-o suie pe trotuar sau pe vreo pista de biciclete,

– cocalarii nu vor avea rabdare sa piarda atata timp cu computerul care le cere sa tasteze diverse chestii, sa urce si sa coboare scari de la/pana la masina, pentru ca un Mercedes/Audi/BMW/Lexus (mai completati voi) e mai sexy pe avarii in mijlocul drumului, fix acolo unde ai treaba, decat ingropat anonim intr-o gaura unde nu-l vede nimeni,

– intretinerea acestui tip de parcare ar costa mai putin decat pentru una subterana clasica, la care mai faci o licitatie pentru o firma de paza, mai angajezi niste obligatii pe post de incasatori, taietori de bilete etc

– si nu in ultimul rand, unde s-ar mai regasi in acest gen de parcare tipii colorati care-ti fac semn s-o bagi acolo unde o vor pazi ei, pentru 1-2 lei, cat te lasa inima, ha?

Dar, asa ca film sf, parcarea asta mi se pare foarte misto.

Tags: , ,

One Response to “Parcarea de la Universitate” Subscribe

  1. Georgica L 01/09/2010 at 20:40 #

    Poza e geniala. Calul parcat regulamentar…

    Legat de parcare clasica, va dau dreptate.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Miron Radu Paraschivescu, jurnalul unui comunist fără partid

Miron Radu Paraschivescu

Cine ar ști să se roage cu adevărat pentru sufletul meu decât o curvă – însemnările unui ratat oarecare din România secolului trecut. Miron Radu Paraschivescu, Jurnalul unui cobai

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

Autorizația de construcție – când primăria e mai parolistă decât arhitectul (II)

unelte

În țara lui „așa se face”: dom profesor îți face o onoare cu forța, iar producătorul îți zice, voalat, că proiectantul tău e praf; Și se întâmplă că ne dispare din proiect și al treilea structurist

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Românul s-a născut poet, de aia e mai lent

casca

Când o lucrare unică intră pe mâinile unor muncitori români termenele contractuale devin opționale. Totul în România durează mai mult, zice spaniolul șef de șantier. Dar la final iese o operă brâncușiană, zice inginerul român