Cand lucram la ziar si-mi raspundea toata lumea la telefon, cand spuneam cine sunt si ce doresc, cand scriam la ziar si uneori indreptam astfel niste nedreptati, atunci ma sufoca indignarea ca oamenii, cititorii carevasazica, nu erau suficient de perseverenti si curajosi in demersurile lor ca sa-si castige drepturile. Ma enerva lasitatea celor care scriau sau sunau ca sa reclame ceva, dar nu doreau sa fie citati. Ma enervau si mai tare cei care preferau sa lase nesanctionata o magarie, preferand sa treaca pe langa ea si sa-si vada de viata. In urma lor nu ramanea nici gloria, nici binele, nici adevarul. Doar o dara de melc, baloasa, care arata ca pe acolo s-au mai tarat si altii, fara rezultat.
De cand nu mai sunt cine am fost, ci doar un cetatean oarecare, sunt silita sa adulmec urmele alea de melc mai des decat imi imaginasem. Dar asta tot nu ma face sa le urmez.
De vina sunt principiile. As fi ipocrita sa pretind ca niciodata n-am abdicat de la ele. Poate ca le-am mai dosit din cand in cand, dar acuma nu-mi vine in cap niciun exemplu major. In general, insa, le-am acordat importanta pe care am invatat-o si mi-a fost bine cu mine insami.
Trebuie sa recunosc, insa, ca mi-e greu sa mai traiesc cu ele in ultima vreme. Nu stiu inca daca de vina este statutul meu social (usor) schimbat sau modul in care actioneaza restul lumii. Cel mai acut am simtit ca sunt demodata acum, de cand ma lupt cu gigantul Orange ca sa-mi castig dreptul corect de consumator, in opinia mea. In opinia majoritatii, insa, ma lupt cu morile de vant.
Cei mai multi m-au sfatuit sa fac urmatorul calcul: cat mai ai de platit pe abonamentul ala pe care nu-l folosesti, pana la incheierea contractului? 500 de lei. Deci 100 de euro. Merita sa te agiti atata, sa-ti consumi energia pentru 100 de euro? Mai bine ii platesti si te canalizezi spre ceva mai util tie. Chiar daca asta inseamna sa platesc ceva ce nu folosesc, si sa las sa castige pe cineva care a incercat si a si reusit sa ma fraiereasca, nu? Da!
Unii mi-au scris aici sa nu ma las, sa-mi cer drepturile. Sau ca si ei au fost patiti si au reusit totusi „cu scandal” sa si le castige. Nu-i stiu pe cei mai multi dintre cei care ma citesc aici, dar ii stiu pe cei din jurul meu care ma indeamna sa renunt. Si ma simt ca un rahat in drum, pe care toata lumea il ocoleste, cu jena, pentru ca nu pricepe ce cauta acolo.
Mi se spune ca am fost crescuta gresit, intr-o epoca in care principiile erau enuntate sforaitor, in scopuri propagandistice. Si ca cel mai bine ar fi sa ma adaptez cat mai repede la stilul vestic si modern, in care oamenii sunt educati sa caute cai scurte si usoare sa se imbogateasca si sa le fie lor bine, nu sa apere neproductiv concepte vagi si abstracte, care chipurile ar conduce la propasirea moralitatii si binelui in lume. Bun, si daca fac asta, ma adaptez, ma fofilez, trec peste orice, si obtin o iluzorie liniste si eventual bani, ce mai fac cu constiinta? Aia e cel mai greu de reeducat.
Si daca ma fofilez acum, si las de la mine 100 de euro, maine ce voi fi nevoita sa mai las, ca sa traiesc ca un melc? Poate ca gandesc gresit in epoca si in tara in care toata lumea se indigneaza numai pana la piciorul broastei, pana la formula magica „nu e posibil asa ceva, ar trebui sa se faca ceva…!”. Dar asa gandesc eu si uite ca de la mentalitatea asta mi-e cel mai greu de abdicat. Initial voiam sa scriu ca nu ma amagesc cu gandul ca o potentiala victorie a mea asupra Orange mi-ar aduce notorietate sau ar stabili niste reguli de pe urma carora vor beneficia milioane de abonati.Dar gandindu-ma mai bine sa stiti ca ma amagesc cu acest gand. Mi-as dori sa starnesc o miscare coerenta de revolta impotriva abuzurilor furnizorilor de servicii, care stiu ca-si pot permite orice la adresa romanilor pentru ca niciun organism al statului nu-si face treaba corespunzator.Si pentru ca mizeaza mult pe lasitatea majoritatii.
Probabil ca nu voi starni nici macar un mic val de indignare, darmite un tsunami de reactie. Dar asta nu ma impiedica sa merg mai departe pentru mine insami. Eu stiu ca nu m-as simti bine daca as inchide ochii si m-as face ca nu vad. N-o sa ma simt bine nici daca o sa pierd batalia cu Orange, dar macar o sa stiu ca am incercat.
Poate ca e o intrebare prosteasca, dar voi, cei care ma cititi, ce ati face in locul meu? Si n-as vrea sa-mi raspundeti din carti, ci din experientele voastre personale. Principiul merita aparat si urmat sau trebuie aruncat la gunoi, pentru ca nu mai corespunde epocii?
Eu zic ca orice batalie pe care ti-o asumi trebuie dusa pana la capat, indiferent daca e a ta sau nu, daca ai ceva de castigat sau nu. Banii tot o sa-i dai 🙂 Dar nu conteaza. Poate mai dai curaj si altora sa faca la fel. De pierdut… bani si nervi, pe care o sa-i pierzi oricum.
Eu una sunt multumita de faptul ca am cutezat sa vorbesc in numele celor care lupta sa-si salveze parcul din Emil Garleanu. Desi autoritatile de toate soiurile pupa sutane, justitia merge pe datorie iar BOR infloreste pe zi ce trece, cred ca de cand am inceput noi sa ne agitam si sa aratam ca putem sa indraznim sa ne cerem drepturile (de fapt, ca trebuie sa indraznim) a inceput sa se mai clatine putin cate putin statul in stat si pozitia net superioara a BOR. Evident, nu datorita noua, ci altora care au inceput si ei sa cuteze sa vorbeasca. Si aici un mare rol l-a avut seria ta din EVZ. Bine, sper sa nu fie doar valuri pe lac 🙂 Imi doresc de-a dreptul un taifun in ce priveste curajul romanului de a face ceea ce trebuie ca sa fie mai bine. Daca ne rezumam la a avea burta plina, atunci meritam tot ce ni se intampla.
Da, Ioana, in cazul acela si eu cred ca noi am deschis cutia Pandorei. Iar marele rol l-ati avut voi, femeile curajoase din zona, pentru ca eu n-am fost decat o portavoce. N-as fi avut ce sa scriu daca n-ati fi fost voi. Cat despre restul seriei, ea foloseste azi acelora care ma „apreciaza” mult si carora le-a venit apa la moara ca sa spuna „a batut-o Dumnezeu pentru ca a scris de rau de biserica” 🙂
George, nu vrei sa fii purtatorul meu de injuraturi la Orange? 🙂
Eu am vrut sa-i iau la bataie pe astia de la Orange. M-am certat cu ei, m-am "tiganit" cu ei pana am anulat abonamentul pe care nu-l mai foloseam. Asta s-a intamplat cu cei de pe Calea Mosilor. Deci, nu va lasati!
Dacă n-ai un soţ care să fie mare avocat mare… ce să mai faci cu prinţipurile?
Daca ai un sot mare avocat mare nu mai ai nevoie de prințipuri, ci de „proiecte” pe care le sustii in cadrul activitatii de CSR… 🙂
Este posibil să te lupţi cu morile de vânt, dar asta deja o ştii şi tu. Important este că nu ai abdicat (încă) de la principiul de a nu te lăsa călcată în picioare, aşa cum mulţi alţi români o fac (din păcate) în ziua de azi.
Dacă pierzi, pierzi suta aceea de euro. Dacă însă câştigi o să-ţi spun… Joan.
Fii tare pân' la capăt, fie ce-o fi!
Atat timp cat ai dreptate, mergi pana in panzele albe. Nici sa tot inghiti rahat pe BANII TAI nu e OK. Deci, la revolutie 🙂
Eu nu renunt la principii, dar sunt atent la context, la gradatie. Nu pot sa aplic principiile cu forta maxima uniform, fiindca ar produce o pierdere stupida de timp (contrara principiilor mele). Prefer aplicarea fortei cu proportie (+principiu).
O dilema veche.
"E mai bine sa fi un om nesatisfacut decat un porc satisfacut; e mai bine sa fi Socrate nesatisfacut decat un prost satisfacut. Si daca prostul sau porcul au o opinie diferita, e pentru ca ei cunosc doar latura lor a chestiunii. Cealalta persoana cunoaste ambele parti." Socrate
ce va continua cu siguranta:
The trouble with the rat race is that even if you win, you're still a rat. Lily Tomlin
Respectarea principiilor este, din punctul meu de vedere, singurul mijloc prin poti sa accepti moartea in orice moment. Zero regrete.
p.s. si eu am renuntat la orange si am convina firma mea sa faca la fel; pierdere de timp si de bani cu ei.
Dojo – chestia cu dreptatea trebuie sa-ti fie confirmata si de altii, ca tu poti sa simti eronat la un moment dat… Iar cand ti se spune ca „poate ai dreptate, dar… degeaba!” te intrebi daca nu cumva esti defect.
Dumnezeuro – Cu Dumnezeu inainte! 🙂