Utopia luciditatii

Daca orbirea se vindeca, iar moartea se poate indragosti abandonandu-si job-ul, de influentele mizere ale politicii nu se poate scapa, zice Saramago

Cand mai mult de 80% din populatia cu drept de vot dintr-o capitala europeana se decide sa voteze in alb, nemultumita de prestatiile clasei politice in general, lumea politicienilor se da peste cap. Guvernantii se retrag, jigniti, din cetatea care i-a repudiat prin vot, si-i lasa pe nerecunoscatorii cetateni prada unui haos predictibil, dar in realitate neconfirmat.

Daca n-ati citit inca „Eseu despre luciditate”, romanul lui Jose Saramago, vi-l recomand fie si numai in asteptarea viitoarelor alegeri la care vom fi la fel de nemultumiti ca si la pecedentele. Utopia descrisa aici de Saramago este una care le-a trecut prin cap si romanilor, in ultimii zece ani cu precadere, dar neaplicata vreodata, din cate stiu, in lume. Daca o majoritate covarsitoare ar vota in alb, adica ar baga in urna buletinul de vot nestampilat, ar fi o lectie data politicienilor, un vot de blam la adresa incompetentei lor, un semnal de alarma, bla, bla.

Personal n-am crezut niciodata in beneficiile unui demers de genul asta. OK, le dai o palma politicienilor. Si? Credeti ca ei nu stiu ca oamenii sunt nemultumiti de ei? Ca nu stiu ca sunt nesimtiti? Stiu, dar nu le pasa, atata vreme cat constructia lumii e asa: unii, mai smecheri, sunt la butoane, ceilalti fac joc de glezne. Iar cand esti la butoane, te folosesti de ele in beneficiul tau in principal, apoi, daca-ti mai ramane timp, te gandesti si la altii. Iar asta s-a intamplat de cand lumea, si va continua asa.

Ce ne propune Saramago este oglinda unui experiment care cu siguranta a trecut prin mintea multora. Daca am vota in alb, ar insemna ca facem o declaratie de forta, cum ca nu avem nevoie de politicieni care sa ne conduca, pentru ca putem functiona ca societate bine, merci, chiar mai bine, si fara gargara politica indiferent de culoarea ei.

Iar faptele din cartea cu pricina arata ca da, orasul razvratit ar fi functionat bine merci daca nu si-ar fi bagat coada politicul, din afara, ofticat ca lucrurile nu decurg asa cum ar fi vrut. Iar ca sa aiba eficienta maxima coada politicului e ajutata din interior de niste cozi de topor, evident. Oamenii nu pot fi uniti intr-un procent covarsitor, iar ceea ce pot distruge cei de pe margine are efecte devastatoare pentru majoritate.

Dupa ce am citit celelalte doua utopii ale lui Saramago – Eseu despre orbire si Intermitentele mortii – la a treia m-am gasit abandonata. Saramago nu da nici el sanse acestui experiment, spre deosebire de primele doua pe care le-a incheiat „happy”. Daca omenirea isi poate reveni din epidemia de orbire, cu un castig evident de umanitate, daca moartea se poate indragosti abandonandu-si job-ul, ei bine, de influentele mizere ale politicii nu se poate scapa, zice Saramago. Intr-un fel, complotul politic, tradarea, minciuna si crima sunt mai tari decat moartea.

Iar luciditatea devine cumva o pedeapsa pentru aceia care o au. Sau, cine stie, poate ca luciditatea e a celorlalti, care stiu ca votul in alb si razvratirea impotriva sistemului sunt utopii. Eu una am ramas cu un gust amar dupa utopia luciditatii lui Saramago. Si ma pregatesc acum sa mai iau o gura pentru ca tocmai ma duc la banca sa vad cum vrea sa ma pacaleasca sa-mi modifice contractul de credit. Si ghici ce, cred ca indiferent ce as face eu ca sa ma apar, as fi tot singura in fata bancii, asa cum sunt si in relatia cu Orange, pentru ca statul, organizatia aia condusa de politicienii pe care i-am votat, constiincioasa, la fiecare patru ani, nu stie decat sa-mi dea indicatii sterile.

Etichete: , , ,

6 comentarii la “Utopia luciditatii” Subscribe

  1. Béranger 15/09/2010 at 16:49 #

    Vrabia Mihai Viteazul.

    1. În ţări ca România, Bălgaria, Rusia, etc., nu vei găsi politicieni care să se «ruşineze» şi să plece. Never ever.

    2. Votul alb nu are nici o valoare practică atâta vreme cât nu se specifică în lege consecinţele acestuia. Iar dacă s-ar specifica, s-ar zice că vechii aleşi rămân să facă treaba, că dacă boborul n-a vrut pe alţii, ce să faci? Să conducă Iiiisus?

    Soluţia pentru România (again, Bălgaria, Rusia, etc.) nu este votul alb. Este să se înţeleagă dracului în pizda mă-sii de treabă CĂ DEGEABA VOTEZI dacă tot aceleaşi mui sunt pe buletinele de vot, şi că NIMIC NU SE VA SCHIMBA PÂNĂ CÂND NU LE FUTE CAREVA ĂSTORA UN CAP ÎN GURĂ! ĂŞTIA TREBUIE ÎMPUŞCAŢI!

    Tocmai am enunţat un adevăr suprem. În ţara asta nu va fi niciodată bine.

    • Dollo 15/09/2010 at 17:31 #

      Pai chestia cu impuscatul am aplicat-o deja, acu 20 de ani. Deci adevarul e suprem, da!

  2. Daniel 15/09/2010 at 18:58 #

    Here we go again…..

    O fi ceva adevar cu prevederea legala, unde pe de alta parte nici ca vor ramane tot aia nu cred ca scrie daca votul majoritar este alb prin neprezentare…….

    Dar de ce nu incercam sa vedem ce va fi concret in cazul in care nu vom vota peste 80% ? Toti cei care voteaza inca n-au inteles un lucru simplu : nu fac decat sa-i gireze pe cei care vor fura in urmatoarea legislatura ! Culoare politica, doctrine…..kkt…..au o singura religie toti : FURATUL CU ACTE IN REGULA !!!

    Asa de mult imi plac astia care atunci cand propun ceva au ca subiect al actiunii pe altii decat pe ei : cineva sa faca, careva sa dreaga…..

    Daca asta cu votul alb ti se pare o prostie , de ce nu incepi tu sa dai capete in gura ?!? Sau sa-i impusti, ca arme sunt destule pe net la preturi de mobile….

    Tare sunt curios cum ii alegi pe aia carora sa le dai un cap in gura : asta nu e tot un fel de vot ??

  3. Béranger 16/09/2010 at 15:41 #

    Băi Daniele,

    Dacă la un vot alb, care va să zică invalid, nici nu poţi spune că a fost cineva ales, nici nu targi de concluzie ca va să rămâie tot ăia, cum pulea mea pui tu PE ALTCINEVA la conducere, prin vot alb???

    Lămureşte-ne şi pe noi, că suntem mai proşti (me, myself, and I).

    De-aia nu se poate nimic fără încă o loviluţie.

    • Dollo 16/09/2010 at 16:28 #

      Imi permit sa ma bag in discutia voastra si sa va zic ca nu-s de acord cu niciunul. Nici votul in alb nu rezolva problema, prin simpla procedura, nici lovilutia. Pentru ca in cazul al doilea nu exista garantia ca aia care pun mana pe putere vor fi mai buni, ci doar ca vor fi „pe faza”, ca si aia de s-au capatuit in 89. Asa zisa lume buna din Romania se declara scarbita de politica si de ideea de a se baga in ea, so… eu as identifica solutia in alta parte, dar nu stiu unde. Sa mai importam o data un rege din Germania, poate…

  4. Gilbert 17/09/2010 at 08:50 #

    Da' cine-i nebun să mai vină şi a doua oară?… Că nici pe Mihai nu l-au lăsat să vină (vă mai aduceţi aminte?)

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Regrete eterne fără semnul exclamării

Discuție despre pronumele de politețe pe marginea unei jerbe mortuare în Piața de flori George Coșbuc: se zice „nu vă vom uita niciodată” sau „nu te vom uita, fată?” 😉

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Moartea iedului, mănânc și trăiesc

cioban-ied

Ciobanul mi-a zis să nu mă uit, că la ei femeile pleacă de acasă când se taie mieii. Am decis să nu-l ascult. Credeam că o să fiu mai tare ca Labiș și n-o să mai pot mânca după asta.

Povești de la capătul lumii

vapor expeditie antarctica

Fin del mundo – sau curul lumii cum îi mai zic argentinienii – e la fel de scump ca Londra. Dar au pinguini, lei de mare și balene în fața casei.

Consilierul Victor Stan: cum să mă adoptați, doamnă, dar ce, sunt câine?

victor ion stan

În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.