Acum doua seri cand am venit acasa am remarcat, din loc in loc pe strada, crengi infipte in asfalt, de parca tocmai ar fi avut loc o furtuna si s-ar fi rupt copacii. Cand m-am uitat mai bine era de fapt un mod de semnalare a canalelor descoperite. Intr-o zi s-au furat toate capacele din selectul nostru cartier. Vreo patru am numarat eu, dar cine stie cate or fi in total. Azi au venit niste muncitori de la RADET au spart asfaltul de jur imprejur si au pus altele, care nu pot fi furate, dupa cum ma asigura convins portarul de la blocul meu.
In treacat fie spus, portarul meu e tot ala de acum un an, cand ni s-au furat noua bicicletele legate de balustrada de la etajul 5. Deci omul stie cand spune ce se poate si ce nu se poate fura.
Acum, revenind la canale, practica nu e noua. La inceputul anilor 90, cand Romania devenise brusc o tara democratica, capacele de la canale s-au primenit aproape inaintea institutiilor statului. Primaria nu facea fata ritmului hotilor, ca sa inlocuiasca rotile de fonta. S-au facut razii, pande, controale pe la centrele de fier vechi. Vax! Toate au constribuit la o cunoastere in amanunt a fenomenului, nu si la combaterea lui. Nu pot sa-l uit pe un viceprimar care-mi povestea cu lux de amanunte cum se fura un capac de canal, cu caruta fara fund, care trece peste canale, iar in ea niste oameni de bine, niciodata identificati, se apleaca si scot capacul, aproape fara sa opreasca in loc caruta. Tonul vicelui era usor umbrit de invidie profesionala, vezi bine, de vreme ce oamenii primariei nu erau asa bine dotati ca sa prinda infractorii.
Toata treaba a fost mimata de la un capat la altul, ca multe alte actiuni ale statului. Ca pana la urma, ca si coruptia, si furtul capacelor se baza pe o cerere si o oferta. Centrele de fier vechi cumparau, tiganii vindeau ce furau. Ulterior, cand centrelor de fier vechi li s-a interzis sa mai cumpere capace, hotii le duceau sparte in bucati, ca sa nu mai existe discutii.
In timp ce lumea le conserva pe cele vechi ca pe niste monumente, noi le taiem si le vindem la fier vechi, ca sa avem ce manca. Imi amintesc ce frumoase erau capacele de la Bruxelles, de exemplu.
In ultimii ani probabil ca segmentul furacios de canale a emigrat. Oare de ce acolo n-au furat tot canale? Faptul ca in toata tara s-a inmultit anul asta numarul canalelor lasate cu gura cascata inseamna doua lucruri: ca hotii s-au intors acasa si ca saracia a inceput sa luceasca la fel ca acum 20 de ani, cand s-a descoperit aceasta sursa de venit.
Dupa reaparitia jocului Bingo si a faunei din jurul lui, dupa renasterea filosofiei „sa mai punem o haina in plus ca sa facem economie la caldura”, ma intreb ce naiba mai urmeaza, ca sa ne intoarcem cu 20 de ani in urma? In loc sa progresam, noi ne bazam tot pe Bingo ca sa ne scoata din foame, tot pe furaciuni, tot pe practici degradante, ca sa facem chipurile economie.
Acum ceva timp m-am suparat tare pe un om care mi-a zis ca noi, romanii, n-am progresat in niciun fel in astia 20 de ani. Ca majoritatea suntem la fel de saraci si de lipsiti de posibilitati si de sanse ca in 1989. I-am replicat ca e o prostie ce spune, si ca progresul se vede peste tot in jurul nostru. Si ca numai cine nu vrea, nu progreseaza. Nici acum nu stiu exact care dintre noi are dreptate. Daca sunt de vina oamenii sau conducatorii pentru regresul asta permanent?
Si de parca ar fi nevoie de un capac la canalul asta in care ne-am intors, azi am aflat doua stiri care nu mai au nevoie de niciun comentariu:
Actorul Iurie Darie (81 de ani) si sotia lui Anca Pandrea au pozat in ipostaze jenante pentru varsta si statutul lor, in incercarea de a convinge ca vor si pot sa joace intr-un film porno. Imaginile, daca aveti stomacul tare, le gasiti aici.
Parlamentarul PD-L Dan Pasat, un baiat de baiat, a fost inregistrat in timp ce-i spunea unui partener de afaceri „du-te ma in p–la mea, vrei sa vezi cum arata un om impuscat in cap si sa urmezi tu?!”. DNA il cerceteaza pe Pasat si a cerut ridicarea imunitatii parlamentare. Pasat zice, intr-un interviu la Realitatea, ca e o lucratura a opozitiei. Normal, in cazuri din astea nu poti niciodata sa stai cu gura suficient de inchisa ca sa nu-ti bage altii p–la in ea.
UPDATE – Ca sa vedeti ca nu va mint cu privire la respectul altora fata de canalele patriei, aruncati o privire aici, ca sa vedeti cum se pastreaza si arata capacele prin alte tari.
"down the drain"
Păi, exemple de progres sunt chiar cele "nominalizate" de tine (actorul şi parlamentarul). Ţi le-ai fi putut imagina acum 20 de ani? 🙂
Relax, există şi partea bună a lucrurilor: cu toţii ştim foarte bine că nu ne putem împotrivi progresului, indiferent de cum arată el…
Gilbert – nu stiu daca in ritmul asta mai prind sa traiesc si eu progresul ala inevitabil…
Mircea – Un fel de Manhattan de sectorul 3, cu renume bun, dar atmosfera de Bronx, in ultima vreme. In anii 90 s-au spart aproape toate apartamentele din bloc. Asociatia a decis angajarea unui portar. Rolul lui e simbolic, insa, fiind un nene din categoria scos la pensie inainte de termen, cu certificate medicale false, mai castiga si el un ban ca e pensia mica…
"portarul de la blocul meu"…
Locuiesti in Manhattan? 🙂
bravo Dolly!chiar ca aveam nevoie de o doza !:))
Cred ca mori de dorul tarii 😛
Capace de canal, aka manholes, aka bouches d'égout, aka regards de chaussée: http://www.manhole-covers.net/galerie/slide.php3?…
wow, cat sunt de misto!
Avem si un muzeu in Cluj cu galerie de capace http://www.tv-net.ro/Video-Muzeul-Apei+50