Autobiografia lui Ceausescu, o comedie cu happy end

Un Ceausescu tanar, amuzant, spontan, curajos, patriot, asa cum niciunul dintre romanii care-si amintesc doar anii 70-80 nu l-au vazut vreodata. Un conducator luminat, un dictator cu fata umana. De fapt, din filmul „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, realizat de Andrei Ujica, nu razbate filonul dictatorial al lui Ceausescu. El este doar subînteles, pentru ca sta demult dincoace de ecran, in mintile spectatorilor, care aseara la premiera de la Sala Palatului au aplaudat mult si au ras copios. Spre deosebire de realitatea de acum 20 de ani, filmul s-a terminat altfel: Ceausescu a ramas incremenit in uimirea de a afla ca asupra poporului se trage. Asupra lui n-a mai tras nimeni, decat cu aplauze.

Filmul dureaza trei ore, dar inainte de a eticheta ca v-ar putea plictisi, cititi mai departe. Nu e o incercare de a rescrie istoria, nu e un mod de a o explica, in varianta Ujica. E chiar o autobiografie. O poveste bruta, fara interventii, compusa din scene filmate de-a lungul ultimilor 25 de ani din viata lui Ceausescu. Daca e sa-i reprosez ceva autorului filmului ar fi ca a mers atat de departe cu detasarea incat ne-a lasat de multe ori in ceata. Poate daca ar fi continut macar niste repere de timp, sa fi plasat din cand in cand niste ani pe ecran, mai des decat apareau ei in anumite evenimente oficiale, ar fi fost de ajutor ca sa intelegem si mai bine derularea faptelor.

Filmul este, asadar, o naratiune spusa sec doar de peliculele filmate de operatorii oficiali ai conducatorului iubit. Multe secvente nedifuzate vreodata, multe scene de viata personala, multe luari de pozitie ale lui Ceausescu in politica externa, ceea ce ii construieste acestuia o imagine extraordinara, de erou regional, lider carismatic, asa cum niciunul din presedintii Romaniai moderne n-a mai reusit sa fie de la el.

Premiera tinuta la Sala Palatului a dat un impact si mai mare filmului, pentru ca spectatorii au empatizat mai mult decat s-ar fi putut astepta cu oamenii care umpleau sala aceasta la plenare si congrese. Si, desigur, au facut ca luarea de pozitie contra lui Ceausescu, a lui Constantin Parvulescu la al 9-lea congres PCR, sa fie aplaudata „pe viu” la 30 de ani distanta.

Hohotele de ras s-au impletit cu aplauzele la vederea unui Ceausescu scund si incapabil sa trimita mingea peste fileul de volei, la vederea Elenei imbracata in capot si slapi, la acelasi joc de volei, la imaginea turistica, la plaja a celor doi.

Oamenii comentau in scaune si despre asemanarile dintre camarila de atunci, care scria slogane pe stadioane, si asta de acum, care scrie cu oi pe dealuri.

In vremea lui de glorie cuvantarile lui Ceausescu n-au starnit atata amuzament si ovatii sincere ca aseara la Sala Palatului, cand spunea, de exemplu, ca poezia de dragoste o fi ea frumoasa, dar femeile ar vrea cu siguranta sa auda si ceva versuri care sa preaslaveasca revolutia sociala. Sau ca in Romania capitalismul a apus definitiv, si ca nu se va intoarce nici macar daca genetica moderna va ajuta plopul sa faca pere si „richita” micsunele.

Filmul omite multe din lucrurile care s-au intamplat in epoca. De exemplu nu se vorbeste despre inaugurarea metroului, despre decretul antiavort si depasirea planului la nasteri, despre foame si frig. Totusi, judecand dupa numarul tot mai mic de tovarasi care raman la prezidiu pe masura ce trec anii, spectatorul poate sa inteleaga alienarea lui Ceausescu si tradarea, din final, a oamenilor care i-au intretinut cultul personalitatii. Fetele crispate ale liderilor comunisti intalniti la Bucuresti intr-o ultima intrunire a tratatului de la Varsovia, un Gorbaciov relaxat si apoi mascarada de proces in care Ceausescu nu raspunde decat in fata marii Adunari Nationale. Face o singura exceptie, la intrebarea-acuzatie in care i se spune ca asupra poporului se trage.

„Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” este dovada vie a faptului ca atunci cand te detasezi un pic de un anumit lucru, il vezi intr-o lumina mai clara si-l intelegi mai bine. E un film ce merita vazut nu numai de tinerii care habar n-au cine a fost Ceausescu, dar si de noi astia care avem impresia ca am trait si inteles vremurile alea. Iar timpul lui este exact asta. Nu putea nimeri pe un fond mai bun ca prezentul, pentru a fi pe deplin inteles.

Etichete: Andrei Ujica, autobiografia lui Ceausescu, Cronica, film