Autobiografia lui Ceausescu, o comedie cu happy end

Autobiografia lui Ceausescu, un film savuros care nu putea nimeri pe un fond mai bun ca prezentul, pentru a fi pe deplin inteles.

Un Ceausescu tanar, amuzant, spontan, curajos, patriot, asa cum niciunul dintre romanii care-si amintesc doar anii 70-80 nu l-au vazut vreodata. Un conducator luminat, un dictator cu fata umana. De fapt, din filmul „Autobiografia lui Nicolae Ceausescu”, realizat de Andrei Ujica, nu razbate filonul dictatorial al lui Ceausescu. El este doar subînteles, pentru ca sta demult dincoace de ecran, in mintile spectatorilor, care aseara la premiera de la Sala Palatului au aplaudat mult si au ras copios. Spre deosebire de realitatea de acum 20 de ani, filmul s-a terminat altfel: Ceausescu a ramas incremenit in uimirea de a afla ca asupra poporului se trage. Asupra lui n-a mai tras nimeni, decat cu aplauze.

Filmul dureaza trei ore, dar inainte de a eticheta ca v-ar putea plictisi, cititi mai departe. Nu e o incercare de a rescrie istoria, nu e un mod de a o explica, in varianta Ujica. E chiar o autobiografie. O poveste bruta, fara interventii, compusa din scene filmate de-a lungul ultimilor 25 de ani din viata lui Ceausescu. Daca e sa-i reprosez ceva autorului filmului ar fi ca a mers atat de departe cu detasarea incat ne-a lasat de multe ori in ceata. Poate daca ar fi continut macar niste repere de timp, sa fi plasat din cand in cand niste ani pe ecran, mai des decat apareau ei in anumite evenimente oficiale, ar fi fost de ajutor ca sa intelegem si mai bine derularea faptelor.

Filmul este, asadar, o naratiune spusa sec doar de peliculele filmate de operatorii oficiali ai conducatorului iubit. Multe secvente nedifuzate vreodata, multe scene de viata personala, multe luari de pozitie ale lui Ceausescu in politica externa, ceea ce ii construieste acestuia o imagine extraordinara, de erou regional, lider carismatic, asa cum niciunul din presedintii Romaniai moderne n-a mai reusit sa fie de la el.

Premiera tinuta la Sala Palatului a dat un impact si mai mare filmului, pentru ca spectatorii au empatizat mai mult decat s-ar fi putut astepta cu oamenii care umpleau sala aceasta la plenare si congrese. Si, desigur, au facut ca luarea de pozitie contra lui Ceausescu, a lui Constantin Parvulescu la al 9-lea congres PCR, sa fie aplaudata „pe viu” la 30 de ani distanta.

Hohotele de ras s-au impletit cu aplauzele la vederea unui Ceausescu scund si incapabil sa trimita mingea peste fileul de volei, la vederea Elenei imbracata in capot si slapi, la acelasi joc de volei, la imaginea turistica, la plaja a celor doi.

Oamenii comentau in scaune si despre asemanarile dintre camarila de atunci, care scria slogane pe stadioane, si asta de acum, care scrie cu oi pe dealuri.

In vremea lui de glorie cuvantarile lui Ceausescu n-au starnit atata amuzament si ovatii sincere ca aseara la Sala Palatului, cand spunea, de exemplu, ca poezia de dragoste o fi ea frumoasa, dar femeile ar vrea cu siguranta sa auda si ceva versuri care sa preaslaveasca revolutia sociala. Sau ca in Romania capitalismul a apus definitiv, si ca nu se va intoarce nici macar daca genetica moderna va ajuta plopul sa faca pere si „richita” micsunele.

Filmul omite multe din lucrurile care s-au intamplat in epoca. De exemplu nu se vorbeste despre inaugurarea metroului, despre decretul antiavort si depasirea planului la nasteri, despre foame si frig. Totusi, judecand dupa numarul tot mai mic de tovarasi care raman la prezidiu pe masura ce trec anii, spectatorul poate sa inteleaga alienarea lui Ceausescu si tradarea, din final, a oamenilor care i-au intretinut cultul personalitatii. Fetele crispate ale liderilor comunisti intalniti la Bucuresti intr-o ultima intrunire a tratatului de la Varsovia, un Gorbaciov relaxat si apoi mascarada de proces in care Ceausescu nu raspunde decat in fata marii Adunari Nationale. Face o singura exceptie, la intrebarea-acuzatie in care i se spune ca asupra poporului se trage.

„Autobiografia lui Nicolae Ceausescu” este dovada vie a faptului ca atunci cand te detasezi un pic de un anumit lucru, il vezi intr-o lumina mai clara si-l intelegi mai bine. E un film ce merita vazut nu numai de tinerii care habar n-au cine a fost Ceausescu, dar si de noi astia care avem impresia ca am trait si inteles vremurile alea. Iar timpul lui este exact asta. Nu putea nimeri pe un fond mai bun ca prezentul, pentru a fi pe deplin inteles.

Etichete: , , ,

4 comentarii la “Autobiografia lui Ceausescu, o comedie cu happy end” Subscribe

  1. Béranger 29/10/2010 at 19:36 #

    Îhî. Văzând pedeliştii de astăzi cum raportează relizări şi împliniri măreţe, şi cum sunt strâns uniţi în jurul Conducătorului Mult-Iubit (şi a blondei din pleşcoa), chiar că mă trec fiorii…

    Filmul ăsta ar trebui oricum scos pe DVD. Ar fi cereri şi prin Canada…

    • Dollo 29/10/2010 at 20:35 #

      Mie imi pare ca nici PDL nu mai e chiar asa strans unit in ultima vreme. Pare ca suntem undeva pe la mijlocul anilor 80, cand incep sa se rareasca sustinatorii 🙂
      Da, la un DVD ma gandeam si eu, merita pastrat ca document istoric.

  2. Gilbert 30/10/2010 at 10:49 #

    @Béranger: Io sunt primul la DVD! …Şi să se dea câte unul, să ajungă la toţi 😀

    @Dollo: Istoria care e dată uitării are şanse să se repete 😉

    • Dollo 30/10/2010 at 11:14 #

      Neah, om ca Ceausescu… poate la 100 de ani 😉

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Ce zice FMI de finanțarea găurii negre „biserica”, de la buget?

prefericitul Daniel arata calea

Biserica Ortodoxă Română nu vrea concurență pe piața lumânărilor și a locurilor de veci, dar vrea bani de la buget pentru salarii și catedrale. Oare FMI știe?

Discuție cu o viitoare ziarizdă/piarizdă. Trizdă!

A fost odata copiutza - sursa foto: http://www.cheatingculture.com

Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!

Cum a salvat Vodafone caii din Deltă

Cai din Letea

Ca un violator care promite să ia fata de nevastă, ca să nu facă pușcărie, Vodafone promite să hrănească cu 20.000 de euro caii salvați de alții anul trecut. După ce le-a folosit imaginea fără să-i întrebe, ca să-și facă publicitate.

Cum e PSD-ul în Germania

metin-hakverdi2

Ce promite în campanie un parlamentar german de origine turcă, votat de peste 40% dintre alegători: impozitarea multinaționalelor, creșterea impozitelor pentru bogați, subvenții pentru femei și săraci

Ziua presei: Cum pui pe butuci o publicație

free press

Îi interzici secțiunea cea mai profitabilă, sub pretextul săvârșirii unei infracțiuni, apoi tărăgănezi ancheta penală și procesul până când concurența îi ia locul. La final nici nu mai contează verdictul judecătorului. Se întâmplă în România.