Cati oameni care produc cunoasteti?

Cunosc oameni care vand, intermediaza, consiliaza, modereaza, informeaza, dezinformeaza, administreaza, fotografiaza, filmeaza, editeaza, posteaza, manageriaza, si tot felul de alti „aza”, dar printre cunoscutii mei nu gasesc – desi ma strofoc de ceva vreme – pe cineva care produce efectiv ceva. Cu mainile, priceperea si sudoarea lui sa scoata ceva concret, palpabil si folositor omenirii. Altceva, deci, decat idei si vorbe. Un fel de surub, sa zicem, ca sa-l citez pe Basescu, pe vremea cand era primar si zicea ca majoritatea politicienilor de la noi nu sunt in stare, dupa un an de mandat, sa-i prezinte electoratului un surub pe care l-a facut el pentru popor (v-as da un link aici, dar din pacate nu-l am. Afirmatia e dintr-un interviu pe care mi l-a dat omul cand el era la primarie si eu la Curierul national).

Cand eram mica, la tara la mamaie, cunosteam multi oameni care produceau:

– mamaie crescuse gaini la CAP, ca pensionara isi cultiva gradina din care mancam toti (si ma punea mereu sa plivesc buruienile stand cu curu in sus, ca ea, si cu capul in jos. Mie nu-mi place pozitia asta, si stateam pe vine, lucru pe care mamaie il considera un semn de lene – „te faci ca muncesti asa!”, zicea ea),

– un frate al mamei lucra la fabrica de sarma din Buzau, si ca semn al meseriei lui grele imi arata mereu degetul lui aratator de la mana dreapta, ciuntit de un colac de sarma,

– un vecin al bunicii, nea Mihai,  isi construise singur in spatele casei o instalatie de biogaz, si  a devenit astfel o celebritate locala, pentru ca nu mai avea nevoie de butelii, si la el ardea mereu focul,

– un alt vecin, nea Ion, isi cultiva terenul cu tutun si ne chema si pe noi la claca la insirat frunze de tutun pe sfoara, la uscat,

– era si un vecin – betivul satului – care-si batea nevasta si copiii toata ziua, dar nu retin din ce traia…

– o verisoara terminase liceul si iesise mecanic de utilaje agricole.

La Bucuresti:

– o alta verisoara lucra la fabrica de paine Titan, si cand venea acasa la mama aducea mereu o franzela calda,

– un var lucra la 23 August, turnator, iar fratele lui era strungar.

Si cam aici se opresc cunostintele mele producatoare. Odata cu migratia spre oras, familia mea a saracit in producatori de bunuri. Mai ales copiii au aspirat la statutul de intelectuali. Sau macar de bagatori de seama prin vreun loc caldut, fara munca multa, dar cu salariu sigur. Asa ca:

– mama a lucrat cea mai mare parte din viata la un birou, arhivand niste hartii tehnice la Intreprinderea Optica Romana. Desi la baza avea scoala profesionala de viticultura de la Pietroasele. N-a facut niciodata vin decat acasa, in balcon, storcand strugurii in butoiul de varza,

– dupa 1989, verii mei care produceau in uzinele patriei au ramas someri. Nu pentru ca au vrut, ci pentru ca fabricile s-au „privatizat”, apoi inchis si vandut pe bucati, pentru ca doar terenul de sub ele era valoros. In locul fabricii de paine Titan e un cartier de blocuri, 23 August nu stiu daca mai produce ceva, verisoara mecanic de utilaje agricole sta acasa cu copiii de aproape 20 de ani. Varul turnator a ajuns sofer, si plimba toata ziua niste pliante cu minciuni pe care le editeaza o firma.

– un amic, inginer, s-a apucat in ultimii ani de „afaceri” mai soft, pentru ca altele nu mergeau. Face cursuri de calificare sau recalificare pentru diverse categorii de personal, majoritatea finantate european. Iar forma de organizare a „firmei” sale e asociatie nonprofit. Ca numai astea mai merg in Romania azi. Nu stie daca cursurile lui ajuta pe cineva, dar castiga si el o paine. Are doi fii, ambii emigrati.

– eu am terminat liceul cu o diploma de „prelucrator prin aschiere”. Puteam sa fiu strungar, frezor, rabotor. In 1988, cand am terminat liceul, fabrica la care am primit repartitia a zis merci ca cer negatie, ca tot n-aveau ce sa faca cu diploma mea. M-am angajat necalificat la un institut, care-i dadea mamei impresia ca lucrez si eu cu lumea buna. Dar eram de fapt tiparitor tipar plan, in subsolul institutului.

Intre timp am facut o facultate si am ajuns manuitor de cuvinte. Goale. De 16 ani nu fac decat sa plimb vorbele de la unii la altii, fara rezultate concrete. La fel ca mine sunt toate cunostintele mele mai apropiate sau relative. Am aproape 300 e „prieteni” pe Facebook (nu stiu cand i-am strans). Cei mai multi sunt din domeniul „comunicarii”, al „imaginii”, al „artelor”. Pe altii nici nu-i cunosc, nu stiu cu ce se ocupa, dar mi-au cerut „prietenia” pe criterii superficiale care ne caracterizeaza pe toti.

Intr-o vreme am cunoscut cativa care au incercat sa ma atraga intr-un soi de MLM (multi-level marketing) la Amway, unde toata lumea visa sa ajunga diamant, platina sau safir, daca reuseau sa fraiereasca destui care sa cumpere produsele alea. Tot niste vanzatori de iluzii, dar la nivel international.

Singurele mele contacte cu oameni care se chinuiau sa produca ceva, dupa 1989, au fost reportajele facute in tara, pe diverse teme, dar pe oamenii aia nu pot sa-i trec la cunoscuti, ci cel mult la personaje „vazute la tv”.

De curand am avut ocazia sa completez un soi de chestionar pentru un interviu, in care am fost intrebata „care este cea mai mare realizare a vietii tale, dar cel mai mare esec?” Si n-am stiut ce sa raspund. Dar m-am gandit sa ma uit in curtea altora. Si asa am ajuns sa ma intreb: daca nimeni din anturajul meu restrans sau largit nu produce bunuri materiale, exista doua explicatii posibile. Ori eu traiesc intr-o bula a parazitilor societatii, ori in tara asta se produce putin spre deloc, si atunci orice discutii pe marginea „relansarii economiei” sunt tot vorbe de „imagine” plimbate pe la televizor (si) de unii dintre cunoscutii mei din categoria „aza” de care va spuneam la inceput.

Voi ce ziceti, cunoasteti „oameni ai muncii” care se incadreaza in categoria „producatori de bunuri?

Etichete: comunicare, productie, Romania