„Poate că există nişte anticorpi instinctivi la ideologie. Frica şi sistemul poliţienesc i-a făcut pe oameni să mimeze supunerea, dar în creiere exista deja distanţa faţă de comunism. Putem numi acest lucru schizofrenie socială. Maşina de spălat creiere a funcţionat, până la urmă, în gol, ceea ce visau oamenii, în realitate, era să poată trăi ca în Occident. Adevărata spălare de creiere o realizează acum societatea de consum, care chiar a reuşit să creeze „consumatorul nou“. Comunismul nu a reuşit să creeze omul nou, dar societatea de consum a reuşit să creeze consumatorul nou, cel care suferă dacă nu are toate obiectele pe care le vede în spoturile publicitare, dacă nu trăieşte după modelele şi imaginile cu care este hrănit.”.
…
„În piesa mea (Buzunarul cu paine – n.m.), doi indivizi tot vorbesc în jurul fântânii şi nu sunt în stare să scoată câinele de acolo. Din când în când, însă, îi mai aruncă puţină pâine… Când am scris această piesă, mi se părea că am surprins o metaforă: câinele eram eu, câinele era România. Toţi eram prizonieri şi nimeni nu ştia ce ar fi trebuit să facem ca să ne eliberăm. Metafora este valabilă şi azi. După un moment de euforie, românii sunt din nou în fântână. Iar în jurul fântânii se află clasa politică românească, bogată şi arogantă, coruptă şi incompetentă, care le aruncă românilor, din când în când, câteva firimituri: cum ar fi salariile reduse cu 25%.”.
…
„Domnul K. eliberat apare după 20 de ani de la momentul în care a fost scris. De ce aţi avut nevoie de acest timp ca să îl publicaţi?
Am scris acest roman, mai precis, în 1988. Rezultatul final m-a îngrozit oarecum, toată povestea era destul de „neagră“, fără speranţă la orizont. Or, în 1989, în lume s-a născut speranţa, a căzut comunismul, mi s-a părut, deci, că romanul meu „negru“, chiar dacă era ficţiune, nu-şi putea găsi cititorii, ar fi fost în contratimp cu aşteptările lor. Acum însă, după 20 de ani de speranţă, mi se pare că lumea se află din nou în impas, democraţia se află în impas, economia se află în impas, progresul este un cuvânt care îşi pierde sensul, oamenii şi-au pierdut orizontul. Aş spune că romanul meu, care a stat 22 de ani în sertar, a fost ajuns din urmă de realitate. Ceva din ce am scris eu în el este din nou de actualitate, cel puţin întrebarea esenţială „ce facem astăzi cu libertatea noastră?“. ”
Matei Visniec, intr-un interviu foarte interesant in Corso, realizat de Eugenia Mihalcea
multumesc, dollo. ce frumos arata interviul meu la tine pe site 🙂
😛