F idela prințipului ca daca ai cazut de pe cal, trebuie sa te ridici si sa te urci inapoi imediat, ca sa nu ramai cu frica de calarit, dupa cazul cu conserva de peste pe jumatate goala, despre care v-am povestit saptamana trecuta, am decis sa mai acordam o sansa industriei conserverifere si am mai comis-o o data. Iata ce a iesit:
Deci, se poate, tovarasi!
Țara oamenilor drăguți (unii cu alții)
Carnavalul din Basel
Cum a ratat domnul Jean de la Sorbona ocazia de a rămâne filosof
Onoare de taximetrist
Ultimul preț care a ucis povestea
Primul an de expat, realizări și perspective
Cum să înfrunți un dictator. Și alte vise umede, jurnalistice
15 ani cu pisica Toshiba și relația cu alte animale
Stelian: Bucurestiul are o problema uriasa. Cind s-a dat le...
Florin: Irealitatea.🙂...
Cristina: Uite așa, mulțumită ție, am participat și la ...
alina: Este carnaval și la Köln. În ultima saptămân...
Flo: Deaga Dolo
Ca de obicei, o placere sa citesti des...
Nina: Nu am citit cartea pentru ca nu am găsit-o, înc...
Costin: Aventurile lui Tom, Huck si Jim mi-au luminat vaca...
Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților
Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.
și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.
Care n-a plecat din țară până acum – ca să se trateze sau să profeseze într-un sistem civilizat – e invitat s-o facă de la 1 martie 2013. România nu-și permite să mai încurajeze existența unei alternative private în sănătate.
Ca să vizitezi Machu Picchu – casa de vacanță a lui Pachacuti, omorât de spanioli cu varicelă, descoperită 500 de ani mai târziu de un american – trebuie să bagi 140 de dolari în pușculița din Bermude a vreunui politician peruan, pe cel mai scump bilet de tren din lume.
Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.
Mie și conserva asta îmi pare insuficient populată, dar e mai bine ca data trecută. A se reține că nu e același producător.
Da, producatorul e acelasi, dar intermediarul difera, nu mai e firma din Arad e de la Valenii de munte…
Daca tot esti asa "norocoasa" macar ai cantarit continutul sa vezi daca este acelasi cu cel specificat pe cutie ?
Deja devenim carcotasi. Plus ca nu detinem intrumente de masura atat de fine 😉
Conservele tale cu surprize mi-au adus aminte de alte vremuri… aveam un camarad in armata care primea "de acasa" borcane cu "Compot de piersici". Care ai peste treij' de ani le mai tii minte… la 840 grame, 5-6 piersicute, intregi. Se gaseau la orice alimentara, cu 7-8 lei. Cu capace galbene de pleu, pe care le puteai desface apasindu-le cu cotul. Si zeama era putin rosiatica… Moama ce ne-am imbatat de la coniacul ce-l pusese frate-sau in loc de zeama, ca sa scape de ochiul vigilent si gitul uscat al APV-istului de la poarta unitatii…
Si eu imi amintesc de compoturile de la alimentara din vremurile alea. Doamne, ce bune erau. Chiar si fara coniac 🙂
Tocmai m-a pocnit: conservele cu somon si ton sunt mai pline decat cele cu hering sau macrou. Habar n-am de ce, e doar o chestie pe care am observat-o. Cu ultimele conserve de somon chiar m-am chinuit putin, nu aveam idee cum as putea sa-l scot de acolo pe domnu' peste fara sa-l fac "franjuri" cu furculita sau cutitul.
Am zis io, cred ca heringul e mai pretentios, are nevoie de spatii largi 😉