F idela prințipului ca daca ai cazut de pe cal, trebuie sa te ridici si sa te urci inapoi imediat, ca sa nu ramai cu frica de calarit, dupa cazul cu conserva de peste pe jumatate goala, despre care v-am povestit saptamana trecuta, am decis sa mai acordam o sansa industriei conserverifere si am mai comis-o o data. Iata ce a iesit:
Deci, se poate, tovarasi!
Trei săptămâni în Canada (IV) – Quebec City
Trei săptămâni în Canada (III) – Toronto și Niagara
Trei săptămâni în Canada (II) – Ottawa
Trei săptămâni în Canada (I)
Toshiba, 2010-2026
Nu m-a omorât AI-ul. Încă
Drepturile sunt doar pentru oamenii care ne plac
De ce credem toate tâmpeniile…
Toshiba, 2010-2026
Trei săptămâni în Canada (I)
Trei săptămâni în Canada (II) – Ottawa
Trei săptămâni în Canada (III) – Toronto și Niagara
Trei săptămâni în Canada (IV) – Quebec City
Dollo: Voi aveți și mână bună la ales cârciumi :)...
Dollo: Probabil nici nu era așa aglomerat traficul pe vr...
Om bun: Astept cu nerabdare si urmatoul episod....
Elena Halmaghi: Și încă una: la restaurant la CN Tower mi-am ui...
Elena: Uite ce pățesc dacă nu îmi fac notițe pentru ...
Elena: Încă nu am gustat poutine cu de toate, doar nu b...
Elena Halmaghi: La Ottawa nu am ajuns încă. O să o punem pe lis...
Dollo: Dacă o să fiți cuminți și citiți tot, poate ...
În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.
… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point
și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.
Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.
Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia
Mie și conserva asta îmi pare insuficient populată, dar e mai bine ca data trecută. A se reține că nu e același producător.
Da, producatorul e acelasi, dar intermediarul difera, nu mai e firma din Arad e de la Valenii de munte…
Daca tot esti asa "norocoasa" macar ai cantarit continutul sa vezi daca este acelasi cu cel specificat pe cutie ?
Deja devenim carcotasi. Plus ca nu detinem intrumente de masura atat de fine 😉
Conservele tale cu surprize mi-au adus aminte de alte vremuri… aveam un camarad in armata care primea "de acasa" borcane cu "Compot de piersici". Care ai peste treij' de ani le mai tii minte… la 840 grame, 5-6 piersicute, intregi. Se gaseau la orice alimentara, cu 7-8 lei. Cu capace galbene de pleu, pe care le puteai desface apasindu-le cu cotul. Si zeama era putin rosiatica… Moama ce ne-am imbatat de la coniacul ce-l pusese frate-sau in loc de zeama, ca sa scape de ochiul vigilent si gitul uscat al APV-istului de la poarta unitatii…
Si eu imi amintesc de compoturile de la alimentara din vremurile alea. Doamne, ce bune erau. Chiar si fara coniac 🙂
Tocmai m-a pocnit: conservele cu somon si ton sunt mai pline decat cele cu hering sau macrou. Habar n-am de ce, e doar o chestie pe care am observat-o. Cu ultimele conserve de somon chiar m-am chinuit putin, nu aveam idee cum as putea sa-l scot de acolo pe domnu' peste fara sa-l fac "franjuri" cu furculita sau cutitul.
Am zis io, cred ca heringul e mai pretentios, are nevoie de spatii largi 😉