F idela prințipului ca daca ai cazut de pe cal, trebuie sa te ridici si sa te urci inapoi imediat, ca sa nu ramai cu frica de calarit, dupa cazul cu conserva de peste pe jumatate goala, despre care v-am povestit saptamana trecuta, am decis sa mai acordam o sansa industriei conserverifere si am mai comis-o o data. Iata ce a iesit:
Deci, se poate, tovarasi!
Abu Dhabi, sora mai bogată, dar modestă, a Dubaiului
My Dubai
De ce au emigrat, dacă nu vor să se schimbe
Cum se închiriază o casă în Franța
Povești la mâna a doua din aeroport
În care Dollo va au marché*
Viața trece ca un glonț, chit că nu știi ce vrei de la ea
Un po’ d’Italia non fa mai male
Daniel: In aprilie 2025 se fac 3 ani de cand am devenit pr...
Stefan: Se pot aduna in sezon si usca . Sunt utile doar pe...
Angela: Perfect de acord.
Nu pot sa am dacat compasiune ...
Mmmaria: Chiar a picat bine aceasta poveste (ca de fapt eu ...
Om bun: Mai da cat ai mai scris. Am crezut că w un roman ...
Marius: Foarte interesant! Astept cu nerabdare si material...
Adrian: Perfecta descrierea in procent de 100%, dar daca e...
Adina H: La multi ani!
Frumoase scrieri, descrieri, povest...
Cum ne privesc turiștii care ne vizitează Casa Poporului. Ce diferență e între uimirea lor și a noastră când le vizităm catedralele lor, vechi de secole. Și la ce ne ajută clădirile astea impunătoare pe noi, oamenii de rând.
Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.
Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma
Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.
De la Ceaușescu, în 1988, care voia să fie iubit, la Vaclav Klaus, în 2013, care a vrut să scape niște corupți, Europa a trecut prin mai multe aministii și grațieri colective. Președinții care le-au dat nu s-au bucurat, însă, de simpatia populară.
Zicătoare norvegiană: cu ce fel de fost deținut ai vrea să te întâlnești seara, pe o alee pustie? Aplicată în România, zicătoarea ar suna așa: cu ce fel de ziarist sau politician ai vrea să ai de-a face într-o campanie electorală?
Mie și conserva asta îmi pare insuficient populată, dar e mai bine ca data trecută. A se reține că nu e același producător.
Da, producatorul e acelasi, dar intermediarul difera, nu mai e firma din Arad e de la Valenii de munte…
Daca tot esti asa "norocoasa" macar ai cantarit continutul sa vezi daca este acelasi cu cel specificat pe cutie ?
Deja devenim carcotasi. Plus ca nu detinem intrumente de masura atat de fine 😉
Conservele tale cu surprize mi-au adus aminte de alte vremuri… aveam un camarad in armata care primea "de acasa" borcane cu "Compot de piersici". Care ai peste treij' de ani le mai tii minte… la 840 grame, 5-6 piersicute, intregi. Se gaseau la orice alimentara, cu 7-8 lei. Cu capace galbene de pleu, pe care le puteai desface apasindu-le cu cotul. Si zeama era putin rosiatica… Moama ce ne-am imbatat de la coniacul ce-l pusese frate-sau in loc de zeama, ca sa scape de ochiul vigilent si gitul uscat al APV-istului de la poarta unitatii…
Si eu imi amintesc de compoturile de la alimentara din vremurile alea. Doamne, ce bune erau. Chiar si fara coniac 🙂
Tocmai m-a pocnit: conservele cu somon si ton sunt mai pline decat cele cu hering sau macrou. Habar n-am de ce, e doar o chestie pe care am observat-o. Cu ultimele conserve de somon chiar m-am chinuit putin, nu aveam idee cum as putea sa-l scot de acolo pe domnu' peste fara sa-l fac "franjuri" cu furculita sau cutitul.
Am zis io, cred ca heringul e mai pretentios, are nevoie de spatii largi 😉