F idela prințipului ca daca ai cazut de pe cal, trebuie sa te ridici si sa te urci inapoi imediat, ca sa nu ramai cu frica de calarit, dupa cazul cu conserva de peste pe jumatate goala, despre care v-am povestit saptamana trecuta, am decis sa mai acordam o sansa industriei conserverifere si am mai comis-o o data. Iata ce a iesit:
Deci, se poate, tovarasi!
De toți banii
Ce-am găsit să fie al meu
Cum și-au instalat primarul, păgânii ăștia de francezi
Vechituri
Țara oamenilor drăguți (unii cu alții)
Carnavalul din Basel
Cum a ratat domnul Jean de la Sorbona ocazia de a rămâne filosof
Onoare de taximetrist
POMIAN IONUT: Pot să cumpăr undeva carioca pic? Dacă știți ...
Ioana Spiridonica: Apropo de vorbit, mă chinui de aproape un an să ...
Dollo: Hei, bine te-am regăsit! Poate facem niste schimb...
Ioana Spiridonica: Exact cum povestea Stelian, și aici în Canada ex...
alina: Bine că ați vizitat zona cât timp a fost pace. ...
Dollo: Încercăm...
Dollo: Da, diferența e cā la ei nu pare să fie nevoie ...
Dollo: Mai avem şi țâfnă, că fără ea ce ne-am face...
Impresii de călătorie din Norvegia, încă o țară care nu suferă vreo comparație cu România.
Pentru cine zicea că presa e plină de ingineri, făcuți ziariști de ocazie, am un mesaj încurajator: vine tare din urmă generația copy/paste. Hold your breath!
Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.
Dar ce căutași, maică, taman în Cuba? l-am întrebat noi pe albanez. Și el nu pricepea ce-l întrebăm, dar râdea la noi. Noroc că nevastă-sa mai scăpa câteva cuvinte englezești și până la urmă ne-a arătat stâlpii casei, a bătut cu mâna în ei și am priceput că albanil nu era albanez, ci zidar.
Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.
În proiectul „Nu aștepta supereroi, cere-ți orașul înapoi”, orice bucureștean poate să adopte un consilier general și să-l întrebe ce face el pentru oraș. Eu l-am adoptat pe Victor Stan, unul dintre veteranii consiliului, și așa a decurs prima mea discuție cu el.
Mie și conserva asta îmi pare insuficient populată, dar e mai bine ca data trecută. A se reține că nu e același producător.
Da, producatorul e acelasi, dar intermediarul difera, nu mai e firma din Arad e de la Valenii de munte…
Daca tot esti asa "norocoasa" macar ai cantarit continutul sa vezi daca este acelasi cu cel specificat pe cutie ?
Deja devenim carcotasi. Plus ca nu detinem intrumente de masura atat de fine 😉
Conservele tale cu surprize mi-au adus aminte de alte vremuri… aveam un camarad in armata care primea "de acasa" borcane cu "Compot de piersici". Care ai peste treij' de ani le mai tii minte… la 840 grame, 5-6 piersicute, intregi. Se gaseau la orice alimentara, cu 7-8 lei. Cu capace galbene de pleu, pe care le puteai desface apasindu-le cu cotul. Si zeama era putin rosiatica… Moama ce ne-am imbatat de la coniacul ce-l pusese frate-sau in loc de zeama, ca sa scape de ochiul vigilent si gitul uscat al APV-istului de la poarta unitatii…
Si eu imi amintesc de compoturile de la alimentara din vremurile alea. Doamne, ce bune erau. Chiar si fara coniac 🙂
Tocmai m-a pocnit: conservele cu somon si ton sunt mai pline decat cele cu hering sau macrou. Habar n-am de ce, e doar o chestie pe care am observat-o. Cu ultimele conserve de somon chiar m-am chinuit putin, nu aveam idee cum as putea sa-l scot de acolo pe domnu' peste fara sa-l fac "franjuri" cu furculita sau cutitul.
Am zis io, cred ca heringul e mai pretentios, are nevoie de spatii largi 😉