T u cine esti, ma?! Pustiul, manjit in jurul gurii si al ochilor cu urme negre de carioca, se uita la mine ranjind niste dintisori de soricel, apoi o trage de pantaloni pe maica-sa: „Mama, mama, io cine sunt?!”. Maica-sa se uita razand la el, apoi la mine, si iar la el: „Cum cine, ti-am mai zis, moartea!”. Toata lumea rade. Pana la parada propriu-zisa, pustiul a mai uitat de cateva ori cine e, asa ca atunci cand i-a venit randul sa se prezinte juriului, cu dovleac cu tot, a zis ca e Dracula. Unul mic, de vreo patru ani, dotat cu o coasa pe masura lui, cu taisul facut din staniol de la ciocolate.
Cam asa a fost „haloinul” la care am fost eu. In satul Podul Dambovitei, undeva intre Rucar si Bran, intr-un peisaj care n-are nimic fioros in el, dimpotriva, copiii s-au distrat cum au stiut ei mai bine, costumandu-se dupa posibilitati. Nu stiau ei ce e cu Halloween asta, mai ales ca in urma cu o saptamana au sarbatorit „focul lui Sumedru”, un obicei mult mai vechi si mai local decat ar fi vreodata orice sarbatoare importata.
Dar a fost frumos si de „haloin”. La Clubul prieteniei (un proiect frumos despre care o sa va povestesc candva) s-au intalnit cateva scufite rosii, niste dracusori, un ingeras al iadului (cu aripioare rosii), cateva vrajitoare, o mumie infasurata in feșe capsate, cateva „țâgănci”, un batman si cativa dracula, un arab pe nume Fernando, o piele rosie, si doi presedinti foarte tepeni, patrunsi de importanta functiei. Eu am fost in juriu, si am ales cu greu doar patru castigatori dintre atatea mutrisoare haioase. Ziceti si voi:
Daca v-au placut astea, mai gasiti si altele aici.
Superb! Impresionant. Spun asta abia acum, după ce am văzut cum e chestia cu haloinu' de pe-aici. Că altfel…
Da, m-am gandit la tine cand am aprins un dovleac acolo 🙂