Haloin de Dambovita

Tu cine esti, ma?! Pustiul, manjit cu carioca, se uita la mine ranjind, apoi o trage de pantaloni pe maica-sa: „Mama, io cine sunt?”. „Cum cine, moartea!”

T u cine esti, ma?! Pustiul, manjit in jurul gurii si al ochilor cu urme negre de carioca, se uita la mine ranjind niste dintisori de soricel, apoi o trage de pantaloni pe maica-sa: „Mama, mama, io cine sunt?!”. Maica-sa se uita razand la el, apoi la mine, si iar la el: „Cum cine, ti-am mai zis, moartea!”. Toata lumea rade. Pana la parada propriu-zisa, pustiul a mai uitat de cateva ori cine e, asa ca atunci cand i-a venit randul sa se prezinte juriului, cu dovleac cu tot, a zis ca e Dracula. Unul mic, de vreo patru ani, dotat cu o coasa pe masura lui, cu taisul facut din staniol de la ciocolate.

Cam asa a fost „haloinul” la care am fost eu. In satul Podul Dambovitei, undeva intre Rucar si Bran, intr-un peisaj care n-are nimic fioros in el, dimpotriva, copiii s-au distrat cum au stiut ei mai bine, costumandu-se dupa posibilitati. Nu stiau ei ce e cu Halloween asta, mai ales ca in urma cu o saptamana au sarbatorit „focul lui Sumedru”, un obicei mult mai vechi si mai local decat ar fi vreodata orice sarbatoare importata.

Dar a fost frumos si de „haloin”. La Clubul prieteniei (un proiect frumos despre care o sa va povestesc candva) s-au intalnit cateva scufite rosii, niste dracusori, un ingeras al iadului (cu aripioare rosii), cateva vrajitoare, o mumie infasurata in feșe capsate, cateva „țâgănci”, un batman si cativa dracula, un arab pe nume Fernando, o piele rosie, si doi presedinti foarte tepeni, patrunsi de importanta functiei. Eu am fost in juriu, si am ales cu greu doar patru castigatori dintre atatea mutrisoare haioase. Ziceti si voi:

Daca v-au placut astea, mai gasiti si altele aici.

Etichete: , ,

2 comentarii la “Haloin de Dambovita” Subscribe

  1. Gilbert 02/11/2010 at 11:27 #

    Superb! Impresionant. Spun asta abia acum, după ce am văzut cum e chestia cu haloinu' de pe-aici. Că altfel…

    • Dollo 02/11/2010 at 11:06 #

      Da, m-am gandit la tine cand am aprins un dovleac acolo 🙂

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Je suis doamna de la litera B

realitate

Doamna care răspunde de litera B mănâncă dintr-o caserolă, lucrează la un birou care nu se vede de dosare, zilnic cu o armată de oameni nerăbdători la ușă, care nu lasă nici măcar timpul să iasă bășina celui dinaintea lor din birou, că dau năvală să-i ia locul. Nu vreau să știu ce s-ar întâmpla dacă pe doamna ar apuca-o pântecăraia.

Secretul Rozaliei din Criţ: “Ne-a ferit Dumnezeu de emigrare aicea, că avem mult de lucru”

Minunata ciorba ardeleneasca a adunat Europa la aceasi masa

Cu timpul oamenii au constatat că activităţi pe care noi le considerăm plictisitoare, pentru că le facem zi de zi, pot fi vândute foarte bine străinilor, care nu le-au văzut niciodată

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Nu s-a furat, așa s-a votat. Și numărat

voturi2

Cum am fost observator la numărătoarea voturilor într-o secție de votare din București și mi-am revenit din iluziile cetățenești pe care le aveam.

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.