Totul porneste cu un preludiu banal de coca de clatite, si sfarseste in „adunari” de cate 2-5 si chiar opt, „condimentate” cu umpluturi neasteptate: urda cu marar, ciuperci calite cu ceapa si sunca, smantana, cascaval. Iar la final doua cu miere si nuci, asa, ca sa-ti faci ficatul sa se simta ca un foie gras si sa nu mai poti inghiti dupa aia decat cel mult un digestiv.
Pofta mea a fost de clatite cu urda si marar. Mama facuse asa ceva cu ani in urma si eu, care prefer intotdeauna saratelele in locul prajiturilor, am ramas cu gustul clatitelor cu urda mai viu si imbietor decat orice alta umplutura clasica de clatita.
Mama, care intotdeauna vrea sa adauge o tusa personala mancarurilor care ies din aragazul ei, a plusat si uite ce a iesit.
Ce va trebuie: faina, doua oua, lapte, zahar, 500 de grame de urda, vreo 7-8 ciuperci mari, doua felii de sunca presata, doua cepe mici, o legatura de marar.
Coca de clatite se face cum o stiti: doua albusuri batute, adaugati faina si lapte (in functie de ce cantitate vreti sa va iasa), amestecate pana cand se omogenizeaza si au consistenta unei smantani mai subtire. In mod normal intr-o coca de clatite se adauga zahar dupa gust, dar de data asta o faceti mai cu moderatie, astfel incat coca sa nu iasa prea dulce. Nu uitati si un praf de sare, ca asa iese totul gustos. La final o lasati un pic la frigider ca sa se odihneasca.
Intre timp pregatiti urda, pe care o framantati cu cele doua galbenusuri de la oua. Adaugati sare, dupa gust, si mararul tocat marunt.
Apoi va apucati sa coaceti clatitele. Daca nu aveti o tigaie mai usurica, nu va avantati sa le intoarceti artistic, aruncandu-le in sus, ca s-ar putea sa va accidentati. Mai bine le intoarceti cu o spatula. Ca sa nu iasa prea uleioase, mama unge tigaia cu o pensula inmuiata in ulei, inainte de fiecare clatita.
Cand se racesc un pic foile, se umplu cu urda amestecata cum v-am spus, si se ruleaza … ca niste clatite. Apoi se aseaza intr-o tava, unsa cu unt, se toarna peste ele un pic de smantana, se rade niste cascaval si se baga la cuptor pentru 10-15 minute.
In timpul asta tocati marunt ciupercile, ceapa, sunca, le caliti in tigaie, adaugati condimente si marar, si umpleti alte foi de clatite. Le adaugati si pe astea intr-o tava, le inveliti cu smantana si cascaval (ar fi indicat sa radeti un pic de cascaval si in compozitia de ciuperci, ca sa lege un pic continutul) si le bagati la cuptor.
Rezultatul e spectaculos si poate fi un pranz excelent. Sunt, evident, mult mai bune calde, dar daca va raman puteti sa le incalziti, alta data, la microunde.
Ca desert, daca va mai raman foi, ungeti cateva cu miere si nuca tocata, si lasati-le sa alunece pe gat.
La final merge si un digestiv, ca s-ar putea sa va cada greu atata smantana, cascaval, urda si coca. Dar ce ar fi viata daca n-am face si cate un exces din cand in cand? 🙂
Fiindca sunt si eu fan, iti ofer un pont: pune o lingura de cacao in amestec. Schimba foarte putin gustul, dar culoarea e …. deosebita.
Dumnezero – Cacao in coca de clatite? Si ies maronii?
Oana B. – 🙂
Iar imi pare rau ca am plecat – amandoua – de la ziar. :))
Da, ies maro-violet inchis, cam de culoarea strugurilor. Cand eram lacto-vegetarian imi faceam si eu cu branza sau cas… era interesant contrastul.
Am batut-o, lasat-o in frigider la dospit si dupa aia dai si trage cu coptul la doua tigai… Dar au iesit tare bune, clatitele cu branza si gem. Nu am avut curajul sa incerc si alte umpluturi, dar stiu ca merg, pentru ca am mancat in Franta tot felul de sortimente. Mersi pentru retete, Dollo. De acum nu o sa mai bantui netul pentru retete de mancaruri traditionale. O sa vin direct la tinta. Apropos, am mai facut odata una, pe cea cu cartofii umpluti…
Mă bucur ca ti-au ieșit și că împărtășim aceleași gusturi 🙂 Mama să trăiască! 🙂
Clatitele umplute cu miere si nuci se numesc „Scutecele Domnului” si se mananca in postul Craciunului.