State of play

Un film excelent despre cum se face politica si mai ales presa in Marea Britanie.

TVR a difuzat saptamana trecuta o excelenta miniserie produsa de BBC in 2003. Titlul original „State of play” a fost tradus la noi „Jocuri cu moartea” si, in proasta traditie teveristica, nu i s-a facut deloc reclama inainte de difuzare. Ca sa nu mai zic ca a fost dat in trei nopti la rand, dupa ora 12.30, dar ma rog, pentru insomniaci ca mine a fost o surpriza placuta.

Filmul pune in scena o poveste foarte bine scrisa si dozata pana in ultimul moment – scenariu scris pentru BBC de unul Paul Abbott – ce urmareste uciderea unei tinere consiliere din cabinetul unui parlamentar britanic, si firele cu care aceasta crima leaga industria petroliera si guvernul englez.

Ceea ce m-a facut sa-l urmaresc cu sufletul la gura a fost si o oarecare invidie profesionala, pentru ca in film ancheta se desfasoara in paralel, jurnalistic si judiciar. Si ghiciti ce, jurnalistii sunt mereu inaintea politistilor, desi nu dispun de arme comparabile.

Am avut ocazia sa vad in acest film – si nu ma indoiesc ca asa se lucreaza si in realitate in institutiile de presa occidentale – cum se documenteaza un subiect intr-un ziar din Anglia. Era o echipa de cinci-sase jurnalisti care si-au pus priceperea si curiozitatea la un loc ca sa descalceasca afacerea, lasand la o parte concurenta, invidia sau orgoliile de semnatura care apar la noi si pe subiecte de rahat.

Personajele sunt excelent interpretate de actori care la noi nu sunt foarte cunoscuti – David Morrissey, John Simm, Kelly Macdonald, Polly Walker, Bill Nighy, si James McAvoy – dar care reusesc sa te transpuna acolo, in redactie, in tensiunea, bucuria si frica descoperirilor pe care le fac. Filmul are si un praf de umor, multa tensiune, si rasturnari spectaculoase de situatie.

La un moment dat ziaristii sunt siguri ca au demonstrat legatura dintre moartea tinerei si uriasa firma petroliera, desi se bazau mai degraba pe dovezi indirecte si pe declaratii „pe surse”, si vor sa publice textul, numai ca patronul ziarului ii spune redactorului sef sa puna capac investigatiei, pentru ca „nu ne permitem sa suparam guvernul. Avem de luat doua licente de radio”…  Si redactorul sef, da, are si el familie, nevoi, costuri, ganduri de pensionare linistita. Si totusi risca sa infrunte patronatul publicand in ziar primele trei pagini albe, pe care scrie mare: „Aceasta este povestea pe care nu avem, voie sa v-o spunem. Intrebati-va guvernul, parlamentul si pe firma X de ce!”.

Cate ziare din astea stiti in Romania? Exact!

Ulterior, pentru ca scandalul se iscase astfel, chiar si fara sa fie spusa povestea, patronul le trimite pe cap jurista firmei, care chipurile le va lua ancheta la puricat, ca sa vada daca se sustine juridic cu probe, astfel incat ziarul sa nu fie dat in judecata si sa piarda. Pana la urma era vorba de o firma petroliera puternica, de guvern, si de niste acuzatii de crima.

Jurista pare initial unealta pretext pentru cenzura, dar in realitate se dovedeste elementul necesar pentru ca ancheta sa fie cu adevarat dusa pana la un capat pe care nici ziaristii nu-l banuiau, si mai ales nu se credeau in stare sa-l descopere. Sunt siliti sa sape mai adanc, dupa probe, si ceea ce descopera da finalul neasteptat al filmului.

Va sugerez sa-l cautati, pentru ca exista pe DVD si e un film care merita toti banii. In 2009 au facut si americanii un film de doua ore dupa aceasta serie britanica, dar nu le-a iesit asa de bine. Se pare ca a rulat si la noi, si s-a tradus „Jocuri la nivel inalt”.

Gasiti aici trailerul seriei BBC. Din pacate peste tot pe internet sunt trailere dupa flmul american, pentru ca asa stiu americanii sa-si promoveze marfa, chiar daca e mai proasta. Se pare ca a existat si trailerul BBC pus pe youtube, dar a fost inlaturat de autori. Desi nu stiu sa se vanda ca americanii, va recomand cu caldura varianta englezilor. N-o sa va para rau.

Etichete: ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

De ce nu s-a surpat Bucureștiul când „ne-a făcut Ceaușescu” metroul

metrou5

Pentru că pe vremea aia s-au folosit mulți mineri cu târnăcoape, care au săpat cu grijă tuneluri, pentru că specialiștii de atunci și-au făcut doctoratele pe bune la metrou, nu plagiindu-i pe alții, și chiar și atunci au existat tasări de teren.

Scrisoarea pe care n-a mai primit-o Eugen Ionescu

dosarul-profesorul

Povestea profesorului Ion Nițulescu – un „element dușmănos” față de orânduirea socialistă – și a delatorilor săi, dintre care numai securistul șef mai trăiește azi bine mersi, măncându-și pensia într-o vilă somptuoasă chiar în satul natal al victimei sale

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.

Cum stăm cu moralitatea, noi ăștia educați în comunism

pionieri

Dacă e adevărat că predarea religiei în școli are rol de moralizare a maselor, atunci noi decrețeii, pionierii, șoimii patriei, de unde am învățat onoarea și moralitatea?

Și ce ne-a dat nouă UE? Mai mult ne-a luat!

dabuleni

Cum se vede Uniunea Europeană de la margine, de pe malul românesc și mai prost al Dunării – de la Cazane până la Dăbuleni.

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor