Viata de homeless in Canada

O radiografie excelenta a traiului pe strazi in Vancouver, facuta de un ziarist care a intrat in raiul canadian in slip, cautand mancare si haine gratis

Vancouver, cel mai bun oras din lume in care poti sa traiesti. Un ziarist a facut un experiment, ca sa probeze renumele asta. S-a aruncat in apa inghetata a oceanului si a „intrat” in Vancouver in slip, la zer0 grade, incercand sa afle de la trecatori unde poate gasi „free food and clothes”. A ajuns sa traiasca pe strazi, sa se drogheze si sa „beneficieze” de toate lucrurile minunate care se pot gasi in gunoaiele canadiene. A facut o radiografie excelenta a sistemului canadian de asistenta a oamenilor strazii, culminand cu un scurt interviu cu primarul din Vancouver care a castigat alegerile chiar cand ziaristul nostru facea filmul. Promisiunea primarului in noaptea alegerilor: „Vom rezolva problema oamenilor strazii. Nu vor mai fi oameni ai strazii in Vancouver!”. Yeah, right! Intretinerea unui om al strazii costa anual orasul Vancouver 75.000 de dolari, cica, in timp ce venitul mediu al unui canadian care munceste ar fi de 28.000 de dolari.

Va recomand sa aveti rabdare si sa urmariti toate cele sapte episoade ale documentarului. Primul v-ar putea face o impresie superficiala 🙂 Le gasiti aici.

P.S. Am ajuns la filmele astea gratie romanului convins recent ca acolo in Canada e cel mai bun loc de pe pamant in care sa traiesti 😉

Etichete: , ,

6 comentarii la “Viata de homeless in Canada” Subscribe

  1. Gilbert 23/10/2010 at 08:51 #

    Oare cum ar fi dacă tipul ar reedita isprava şi la Bucureşti? 😛

    Şi cât dă Oprescu şi ai lui pentru oamenii străzii?

    • Dollo 23/10/2010 at 12:53 #

      Cred ca ar putea sa fie un pic mai cald la Bucuresti :)) Apoi, daca nimereste iarna gaseste niste containere instalate la Spitalul Municipal, la initiativa lui Oprescu. In rest, Bucurestiul nu are azile de noapte, doar niste servicii oferite de diverse ONG-uri. De multi ani se discuta despre asa ceva, dar ca de obicei am ramas cu discutiile. Statul nu are cladiri pentru asa ceva, ca le face cadou bisericii 😉

  2. xanaxdu 23/10/2010 at 16:00 #

    m-am uitat la filme (pe srite): copilul increzut, rasfatat si plin de el vrea sa dovedeasca un punct de vedere, ocazie cu care face tot felul de giumbuslucuri jurnalistice ('vreau clase de yoga','nu port decit haine de firma', etc). Mi s-a parut extrem de regizat si putin credibile unele chestii (in 90% din cazuri mai era cineva cu el sa filmeze). Intr-un cuvint, nu m-a prea convins filmuletul, pe ideea ca prezenta destul de unilateral problema, si oarecum dispretuitor atit fata de homelesi, cit si fata de serviciile sociale. O problema care clar nu e explicata este 'cum' ajunge cineva homeless, Normal ca puiului de capitalist rasfatat, cu apartament in zona cea mai scumpa din Vancouver nu ii convine sa intre in detalii legate de societatea de consum (pe care o reprezinta el si parintii lui well off), si sa explice cum 'addiction' incepe de la faptul ca iei o doza ca sa scapi din lumea cu care nu prea te poti identifica.

    Uite aici un documentar mult-mult mai profesionist despre drogatii din Vancouver. Cei care l-au facut au avut o cu totul alta agenda: nu sa judece faptul ca prea multi bani merg pe homeless people, ci sa faca preventie in folosirea drogurilorintre tineri. Mult mai realist si mai impresionant:

    https://www.youtube.com/watch?v=WTH1rbTeqyg

  3. xanaxdu 23/10/2010 at 16:13 #

    …am uitat sa spun, e o serie de filme, linkul meu era doar la primul

    • Dollo 24/10/2010 at 13:51 #

      Huh, da, documentarul propus de tine e mult mai realist. Celalalt pare un soi de sf pe langa asta 🙂 Totusi, nu cred ca putem nega ca exista chiar si acele facilitati prezentate ironic de tipul din primul documentar. Da, putem sa-i reprosam primului autor maniera pamfletara in care a facut filmul, dar intr-o oarecare masura a surprins si el o bucatica de adevar, apropos de dependenta aia. Dependenta pe care nu o neaga nici cei din al doilea documentar. Sa luam de exemplu cazul femeii din partea a 3-a, care spune ca in cea mai proasta zi face 10 dolari/ora din cersit, iar in cea mai buna aduna 600 de dolari pe zi. Sunt o gramada de bani pe care chiar ea admite ca-i pierde pe droguri. Nu stiu cat e vina sistemului si cat e vina individul ca nu se salveaza. Probabil ca asta e cel mai groaznic scenariu in care poti afla ca de fapt nimeni nu „tine cu tine” in orice lume te-ai afla. Esti singur si doar de tine depinde tot ce faci ca sa-ti fie bine sau nu.

Trackbacks/Pingbacks

  1. Bune de citit: 18-24 octombrie 2010 | Dojo Blog - 25/10/2010

    […] Viaţa de homeless in Canada – faţa nevăzută a oraşului, un documentar-serial ce merită vizionat. […]

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Dacă ai vrea să trăiești doar atât cât poți

maini

Când mai vedeți reclame cu bătrâni râzând cu toată placa într-o lumină caldă, solară, să știți că ăia nu sunt nici români, nici la azil. Și poate nici așa bătrâni 😉

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!

Casa Becali, fostă Groza, fostă Auschnit, fostă Manu

Palatul lui Becali din București

“Intrați, bey, fotografiați ce vreți voi, vizitați tot, mi se rupe! O să văd eu ce-o să scrieți după aia, dacă sunteți cu sufletul curat… Intrați, faceți ce vreți, numa’ să nu furați!”. Așa ne-a primit Gigi Becali în curtea casei sale din Aleea Alexandru nr.1

Depre ziduri

pano

și oamenii care se încăpățânează să le construiască și să repete istorii de care omenirea ar trebui să se rușineze.

Ziua 7: Facerea de bine e ca recensământul fără CNP

Cuvantul recenzorului de la blocul meu

Azi am recenzat prin telefon o persoană care se afla la coadă la moaștele sfântului x. CNP-ul încă era facultativ.

Ziua 8 – Dumneata scrie ce trebuie, eu mă fac că nu văd… și semnez

Sursa foto: http://monstersketch.blogspot.com/2009_05_01_archive.html

Cea mai drăguță văduvă din blocul recenzat de mine, mă roagă să nu-i arăt ce am bifat la starea civilă, pentru că ea încă îl simte alături pe bărbatul ei mort de 35 de ani.