Ce-i deranjeaza pe straini la Bucuresti

Oprescu le-a povestit ambasadorilor europeni ce proiecte marete de infrastructura are primaria, iar ei l-au intrebat ce face cu maidanezii si cu poluarea

Primarul Oprescu a luat ieri un pranz „de lucru” cu ambasadorul Frantei la Bucuresti. La masa s-a intamplat sa fie si alti colegi de-ai domnului Henri Paul, de prin Portugalia, Danemarca, Cipru, Slovacia, Grecia, Irlanda, Ungaria, Italia, Belgia, Finlanda, Spania, Olanda, Germania, Austria. Niste europeni. Si despre ce credeti ca au discutat?

Pai domnul Oprescu le-a povestit despre planurile marete pe care le deruleaza primaria. Citez din comunicatul primariei: „reabilitarea, modernizarea si echiparea spitalelor preluate de Municipalitate, statia de epurare a apelor uzate de la Glina, Pasajul Basarab, Pasajul suprateran Pipera, Stadionul National, dar si alte mari proiecte de infrastructura”. Adica le-a povestit despre acelelasi proiecte despre care le-or fi povestit, la vremea lor, si primarii Basescu sau Videanu (mai putin partea cu spitalele, care e o tusa personala a lui Oprescu). Cum ne-am saturat noi sa auzim de ele, asa s-or fi saturat si strainii.

Apoi, zice acelasi comunicat „Primarul General a cerut sprijinul tarilor U.E.  reprezentate in ceea ce priveste realizarea unor parteneriate in sistem public-privat tinand cont de faptul  ca urmeaza un an dificil din punct de vedere economic”.
Buuun. Si ce credeti ca i-au raspuns ambasadorii? Tot comunicatul spune: „In timpul pranzului, Sorin Oprescu a raspuns intrebarilor ambasadorilor prezenti referitoare la Millenium Building (cladirea pentru care un investitor strain, care a dat spaga la primarie, se judeca cu Catedrala catolica Sfantul Iosif, de vreo cinci ani), situatia cainilor comunitari sau a nivelului poluarii fonice din Capitala, subliniind ca aceste teme reprezinta prioritati pe agenda sa”.

Ca sa ne lamurim: Oprescu le-a desenat aceleasi proiecte pe care le-au mai colorat si altii inaintea lui, dar care ii ajuta pe expatii din Romania putin spre deloc. Trebuia sa le mai spuna si despre autostrada zburatoare si SF-ul era complet. (iar prin SF nu ma refer la studiu de fezabilitate;) Iar ei, strainii, l-au intrebat: ok, coane, e frumos sa faceti poduri, pasaje, e buna si infrastructura, noi am descoperit-o cu vreo suta de ani inaintea voastra, dar facem si noi ceva cu cainii aia de pe strazi? cu poluarea? daca dam o spaga la matale, ne asiguri ca putem sa ne punem si ditamai zgarie noru unde vrea muschiu nostru?

Ma intreb, daca n-ar fi venit Brigitte Bardot la Bucuresti de vreo doua-trei ori, si nu l-ar fi impiedicat nimeni din „lumea civilizata” pe Basescu sa eutanasieze maidanezii, prin 2000, despre ce mai vorbeau azi ambasadorii cu Oprescu, la o maslina?

Etichete: , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Anunță-mă prin email când apar comentarii noi.
Te poti abona si fara sa comentezi.

Oldies but goldies

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

De ce picură în Casa Poporului

casa poporului senat

Un accident umed a fost descoperit ieri, pe Facebook, în Parlament. Pentru că am apucat s-o cunosc pe mama Casei Poporului înainte să moară, vă invit să citiți un text din care veți afla și voi cum e când se sparge o țeavă în Palat, cum intră zăpada în birouri iarna, de ce unii zic că ar fi nevoie de termopane noi, câtă apă, curent și nervi consumă Casa Poporului ca să fie ceea ce este: locul în care cei mai iubiți fii ai poporului muncesc zi de zi pentru propășirea noastră, a tutulor.

Ce bucurie aș vrea eu să-mi facă Volksbank

bucurie

Banca pe care au dat-o mii de clienți în judecată oferă trei „lozuri” de câte 1000 de euro pentru satisfacerea unor bucurii omenești. Bucuria mea de client ar fi să-mi achit mai repede creditul la ei și să nu-i mai calc pragul niciodată.

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Sărăcia se învață în familie și e ocrotită de stat

teclas

În Deltă oamenii se zbat ca peștii pe uscat: nu au de lucru, dar fac copii ca să trăiască din alocații. Copiii lor le vor călca pe urme. Needucați, necalificați, vor fi următoarele generații de votanți cu sacoșa.

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.