Ce-i deranjeaza pe straini la Bucuresti

Oprescu le-a povestit ambasadorilor europeni ce proiecte marete de infrastructura are primaria, iar ei l-au intrebat ce face cu maidanezii si cu poluarea

Primarul Oprescu a luat ieri un pranz „de lucru” cu ambasadorul Frantei la Bucuresti. La masa s-a intamplat sa fie si alti colegi de-ai domnului Henri Paul, de prin Portugalia, Danemarca, Cipru, Slovacia, Grecia, Irlanda, Ungaria, Italia, Belgia, Finlanda, Spania, Olanda, Germania, Austria. Niste europeni. Si despre ce credeti ca au discutat?

Pai domnul Oprescu le-a povestit despre planurile marete pe care le deruleaza primaria. Citez din comunicatul primariei: „reabilitarea, modernizarea si echiparea spitalelor preluate de Municipalitate, statia de epurare a apelor uzate de la Glina, Pasajul Basarab, Pasajul suprateran Pipera, Stadionul National, dar si alte mari proiecte de infrastructura”. Adica le-a povestit despre acelelasi proiecte despre care le-or fi povestit, la vremea lor, si primarii Basescu sau Videanu (mai putin partea cu spitalele, care e o tusa personala a lui Oprescu). Cum ne-am saturat noi sa auzim de ele, asa s-or fi saturat si strainii.

Apoi, zice acelasi comunicat „Primarul General a cerut sprijinul tarilor U.E.  reprezentate in ceea ce priveste realizarea unor parteneriate in sistem public-privat tinand cont de faptul  ca urmeaza un an dificil din punct de vedere economic”.
Buuun. Si ce credeti ca i-au raspuns ambasadorii? Tot comunicatul spune: „In timpul pranzului, Sorin Oprescu a raspuns intrebarilor ambasadorilor prezenti referitoare la Millenium Building (cladirea pentru care un investitor strain, care a dat spaga la primarie, se judeca cu Catedrala catolica Sfantul Iosif, de vreo cinci ani), situatia cainilor comunitari sau a nivelului poluarii fonice din Capitala, subliniind ca aceste teme reprezinta prioritati pe agenda sa”.

Ca sa ne lamurim: Oprescu le-a desenat aceleasi proiecte pe care le-au mai colorat si altii inaintea lui, dar care ii ajuta pe expatii din Romania putin spre deloc. Trebuia sa le mai spuna si despre autostrada zburatoare si SF-ul era complet. (iar prin SF nu ma refer la studiu de fezabilitate;) Iar ei, strainii, l-au intrebat: ok, coane, e frumos sa faceti poduri, pasaje, e buna si infrastructura, noi am descoperit-o cu vreo suta de ani inaintea voastra, dar facem si noi ceva cu cainii aia de pe strazi? cu poluarea? daca dam o spaga la matale, ne asiguri ca putem sa ne punem si ditamai zgarie noru unde vrea muschiu nostru?

Ma intreb, daca n-ar fi venit Brigitte Bardot la Bucuresti de vreo doua-trei ori, si nu l-ar fi impiedicat nimeni din „lumea civilizata” pe Basescu sa eutanasieze maidanezii, prin 2000, despre ce mai vorbeau azi ambasadorii cu Oprescu, la o maslina?

Etichete: , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Viața și moartea într-un sat românesc. În 2012

Ale lor mâini bătrâne

Despre mutarea clasei muncitoare de la oraș la sat, înmormântarea organizată de firma de pompe funebre a preotului, despre UE care ne obligă să nu mai ținem mortul în casă, dar noi vrem să facem economie. Și despre politicieni.

De ce nu-i prieşte Mioriţei iarba din UE

turma-alergand

Oieritul românesc supravieţuieşte cu greu, între subvenţia europeană care vine târziu, dezinteresul tineretului pentru meseria de cioban, şi supremaţia supermarketurilor care ne bagă pe gât brânză de import.

Sanssouci, casa de la țară a unui rege cool

pajiste

La 1740 oricine putea să intre pe domeniul lui Frederick cel mare al Prusiei, cu condiția să fi fost îmbrăcat corespunzător. Azi intrarea costă 19 euro și îți dezvăluie un colț de rai și o poveste frumoasă.

De ce ea? (3)

tarau-victoriei

Viața de după: reabilitarea, mai grea decât pușcăria, a muncit la negru pentru că nu o angaja nimeni, victoria de la CEDO și rejudecarea procesului în țară, pierderea și regăsirea dosarului, apariția unor „victime” noi atrase de ideea de potențial câștig, facultatea de drept, doctoratul și victoria finală.

Mama mi-a zis să nu mă duc, dar eu nu și nu…

parapanta3

Cu parapanta e ca și cu un bărbat, prima dată nu e bine, dar ceva te face să mai vrei măcar o dată 😉

Cum s-a întors ţurcana în Haţeg, în loc să emigreze

iovaneasa

Şapte tineri de la poalele Retezatului s-au apucat să crească oi când alţii ca ei voiau să emigreze. În câţiva ani au adunat în jurul lor peste o sută de crescători şi speră să fie urmaţi şi de consătenii care acum stau la poartă şi-i bârfesc.