Ce-i deranjeaza pe straini la Bucuresti

Oprescu le-a povestit ambasadorilor europeni ce proiecte marete de infrastructura are primaria, iar ei l-au intrebat ce face cu maidanezii si cu poluarea

Primarul Oprescu a luat ieri un pranz „de lucru” cu ambasadorul Frantei la Bucuresti. La masa s-a intamplat sa fie si alti colegi de-ai domnului Henri Paul, de prin Portugalia, Danemarca, Cipru, Slovacia, Grecia, Irlanda, Ungaria, Italia, Belgia, Finlanda, Spania, Olanda, Germania, Austria. Niste europeni. Si despre ce credeti ca au discutat?

Pai domnul Oprescu le-a povestit despre planurile marete pe care le deruleaza primaria. Citez din comunicatul primariei: „reabilitarea, modernizarea si echiparea spitalelor preluate de Municipalitate, statia de epurare a apelor uzate de la Glina, Pasajul Basarab, Pasajul suprateran Pipera, Stadionul National, dar si alte mari proiecte de infrastructura”. Adica le-a povestit despre acelelasi proiecte despre care le-or fi povestit, la vremea lor, si primarii Basescu sau Videanu (mai putin partea cu spitalele, care e o tusa personala a lui Oprescu). Cum ne-am saturat noi sa auzim de ele, asa s-or fi saturat si strainii.

Apoi, zice acelasi comunicat „Primarul General a cerut sprijinul tarilor U.E.  reprezentate in ceea ce priveste realizarea unor parteneriate in sistem public-privat tinand cont de faptul  ca urmeaza un an dificil din punct de vedere economic”.
Buuun. Si ce credeti ca i-au raspuns ambasadorii? Tot comunicatul spune: „In timpul pranzului, Sorin Oprescu a raspuns intrebarilor ambasadorilor prezenti referitoare la Millenium Building (cladirea pentru care un investitor strain, care a dat spaga la primarie, se judeca cu Catedrala catolica Sfantul Iosif, de vreo cinci ani), situatia cainilor comunitari sau a nivelului poluarii fonice din Capitala, subliniind ca aceste teme reprezinta prioritati pe agenda sa”.

Ca sa ne lamurim: Oprescu le-a desenat aceleasi proiecte pe care le-au mai colorat si altii inaintea lui, dar care ii ajuta pe expatii din Romania putin spre deloc. Trebuia sa le mai spuna si despre autostrada zburatoare si SF-ul era complet. (iar prin SF nu ma refer la studiu de fezabilitate;) Iar ei, strainii, l-au intrebat: ok, coane, e frumos sa faceti poduri, pasaje, e buna si infrastructura, noi am descoperit-o cu vreo suta de ani inaintea voastra, dar facem si noi ceva cu cainii aia de pe strazi? cu poluarea? daca dam o spaga la matale, ne asiguri ca putem sa ne punem si ditamai zgarie noru unde vrea muschiu nostru?

Ma intreb, daca n-ar fi venit Brigitte Bardot la Bucuresti de vreo doua-trei ori, si nu l-ar fi impiedicat nimeni din „lumea civilizata” pe Basescu sa eutanasieze maidanezii, prin 2000, despre ce mai vorbeau azi ambasadorii cu Oprescu, la o maslina?

Etichete: , ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Viceroy vrea să-și ia permisul, Bianca – doar să se mărite

IMG_2114

Pentru că statusul social adevărat stă în Dacia papuc, cu care se poate căra „marfa”, și în numărul de puradei agățați de fusta nevestei. Restul e deșertăciune.

Suntem mai proști decât ne credem, dar ne și cam place

ignoranta

Oamenii sunt mai puțin înclinați să caute informații după ce află că se înșală, deoarece le place să se simtă bine, nu incompetenți. În plus, când li se confirmă părerile, chiar false, creierul lor secretă dopamină și se simt ca atunci când fac sex sau mănâncă ciocolată.

Cu prejudecățile la Roma

Vaticanul după ploaie

Cum am cheltuit pensia pe o lună a mamei la o masă de fițe la Pierluigi în Roma

De unde ne informăm în epoca dezinformării

informare

Câteva metode de informare alternativă și de verificare a știrilor, pentru aceia debusolați și preocupați să nu se lase manipulați de presă.

Din câte încercări reușește un nevăzător să intre la metrou

florin georgescu metrou2

Din cel puțin două, la fel ca noi ăștia care nu nimerim să băgăm cartela cum trebuie în noii turnicheți. Asta de când s-a lansat aplicația gratuită Tandem acces, care le permite nevăzătorilor să folosească metroul ca toată lumea

Tata

tata

Mama, aplecată asupra crucii lui, exclamând cu o imperceptibilă urmă de satisfacție: „Deh, Nelule, ai murit așa cum ai trăit, ca un câine!”. Mi-am dat seama că ea nu l-a iertat niciodată.