15-20 de ani au trecut de cand a fost „pus de gand”. Au trecut anii, s-au schimbat primarii. Pasajul Basarab ne-a fost propus de niste japonezi in anii 90; a vrut sa fie inceput de Traian Basescu in 2002, cand era primar, dar refuzat sistematic timp de patru ani de PSD; l-a reluat Adriean Videanu care i-a gasit si finantare, inceput in 2007 cu primele sapaturi, devieri de circulatie si expropieri; si va fi finalizat in martie la anul (2011) in mandatul lui Sorin Oprescu. Multa tevatura pentru nici doi km de pod, poate cei mai scumpi construiti in lume – 200 de milioane de euro. Pentru imbunarea zeilor s-a oferit si o ofranda: un portughez care a murit cazand peste liniile de cale ferata in zona in care podul traverseaza sinele peste Gara Basarab. Azi a fost prima zi in care podul a putut fi traversat (cu piciorul). Eu va ofer in premiera cateva fotografii. La primavara veti fi liberi sa-l traversati si voi.
Carlos Rojas e un spaniol din Alicante care de trei ani traieste in Romania. Vorbeste o romana invatata pe santier, cu multe „h”- uri si „ș”-uri pronuntate iberic, si se mandreste ca podul asta cu hobane este al doilea din cariera lui de inginer de poduri. Se mai mandreste si cu faptul ca luna asta o sa apara la TVE, care a venit si l-a filmat de curand aici, la podul pe care-l face in Romania.
20 de ani Carlos a construit poduri in Spania si n-a auzit de legenda mesterului Manole. La ei nu exista traditia asta romaneasca de a sacrifica pe cineva pentru trainicia unei ctitorii. De aia povesteste cu amaraciune de portughezul care s-a avantat imprudent si si-a aflat moartea in etapa in care podul cu hobane se intindea peste sinele de cale ferata. Asta a fost singurul mort pentru Pasajul Basarab. Poate si pentru ca romanii nu s-au strofocat prea tare ca sa-si puna si viata in pericol. „Romanii au un stil aparte de lucru, mai … altfel. Nu conteaza ca e platit mai mult sau mai putin, tot asa munceste!”, remarca Rojas resemnat, in timp ce ma pazeste ca sa nu cumva sa-mi frang gatul pe scandurile intinse intre hobanele podului.
Lui Carlos ii lipsesc aici soarele, marea si plaja de acasa, pestele si fructele de mare, si stilul de lucru mai sustinut al altor popoare. Nu putea sa gaseasca o vreme mai clara ca asta de azi, cetoasa si rece, ca sa-mi povesteasca despre plaja lui de acasa, in timp ce traversam podul asta mult discutat si hulit de bucuresteni in ultimii zece ani. Spaniolul lucreaza pentru firma FCC Construccion care, in asociere cu italienii de la Astaldi, au castigat in 2006 licitatia pentru ridicarea Pasajului Basarab
200 de milioane de euro, scump, doamna, scump!
Greu de spus acum cat ne costa concret toata distractia. Cand ni l-au propus, japonezii nu-l creditau cu mai mult de 20-30 de milioane de dolari, in cea mai scumpa varianta. Cand l-a dat spre proiectare si studiu, primarul Basescu a facut un imprumut la Banca Europeana de Investitii (BEI) de 70 de milioane de euro. Numai studiul facut de Proiect Bucuresti in 2001-2002 a costat un milion de euro, si a fost plagiat, dupa cum au descoperit atunci contestatarii proiectului. PSD era impotriva construirii pasajului, din diverse motive. Miron Mitrea de exemplu, ministru al transporturilor pe vremea aia, voia sa mute Gara de Nord ca sa scuteasca costurile cu constructia pasajului. Primarul sectorul 1, Vasile Gherasim (tot PSD), se opunea pe motiv ca pilonii podului vor fi mai adanci decat fundatiile blocurilor de pe Bulevardul Titulescu, si ca vor eroda solul, deci ii vor surpa blocurile. Consiliul General al Capitalei (majoritar PSD pe vremea aia), din care facea parte chiar primarul actual Sorin Oprescu, s-a opus constant votarii pasajului. Pana la urma proiectul a pierdut finantarea de la BEI.
În 2005, cand Adriean Videanu a devenit primar, proiectul a fost in fine aprobat, finantat si licitat. Contractul a fost semnat in iulie 2006, iar constructia a inceput in 2007, cu termen de finalizare de 28 de luni – conform contractului, si un pret dublu – 140 de milioane de euro. Multi au spus ca pretul e exorbitant pentru nici 2 km cat se intinde pasajul, dar asta n-a contat nici macar anul asta cand primarul Sorin Oprescu a cerut si el o suplimentare a bugetului pentru pasaj cu 60 de milioane de euro.
Cum istoria e ciclica, azi Vasile Gherasim (primarul de la sectorul 1 care se opunea pasajului) e parlamentar PDL, iar Oprescu, care vota tot impotriva in consiliu in 2003, ii va taia panglica si se va mandri cu podul.
La ce ne foloseste
Dupa cum ni s-a tot explicat in ultimii 10-15 ani, pasajul asta ar urma sa inchida inelul median al orasului, adica aia care vor sa treaca dintr-o parte in alta sa nu mai traverseze centrul orasului, ci sa-l ocoleasca prin nord. In varianta Basescu (recomandata si de japonezi) podul ar fi traversat doar sinele de cale ferata. Varianta Videanu fiind mai lunga, pana dincolo de Orhideelor, traverseaza Dambovita si se varsa in Bulevardul Vasile Milea.
Podul trebuia sa fie deja gata, daca in vara lui 2008, la schimbarea mandatelor intre Videanu si Oprescu, n-ar fi fost o pauza de sase luni in care n-a fost finantat. Practic Oprescu a refuzat atunci sa dea vreun ban pentru pasaj. Ulterior a revenit la sentimente mai bune, si azi a declarat ca e mandru ca va finaliza cea mai importanta constructie din Bucuresti din ultimii 20 de ani. Jumatatea dinspre Orhideelor si Vasile Milea e aproape gata, se poate circula cu masina pe ea, si constructorii spun ca e posibil sa fie deschisa traficului pana la finele anului. Ramane inca in lucru cealalta jumatate, care traverseaza sinele de cale ferata, si la care exista si cele mai multe emotii. Hobanele podului (acele fire cu care e legat de cei doi stalpi centrali) sunt greu de montat. Din 60 cate vor fi in final au fost montate pana acum 33, in aproape doua luni. Deci e foarte probabil ca anul asta sa nu se incheie montarea lor, pentru ca e o operatiune complexa, ce depinde mult de vreme.
Hobane, luminat artistic, carciuma, tramvai
Hobanele astea au fost ridicate in slavi la momentul alegerii constructorului si modelului. Oamenii primariei au spus atunci ca Romania n-ar mai fi vazut hobane pana la Basarab, noroc ca vin italienii si ni le fac. Ulterior s-au gasit destui care sa-i contrazica. Se pare ca inca de pe vremea lui Ceausescu, romanii au fost in stare sa construiasa un pod cu hobane peste Dunare, in zona Agigea.
Italienii de la Astaldi au propus la un moment dat sa amenajeze sus, intre cei doi stalpi de care se leaga hobanele, un restaurant. Iar podul sa fie luminat artistic. Romanii n-au fos de acord deocamdata cu restaurantul, doar cu iluminatul. Pe motiv ca pentru o carciuma trebuie sa ai niste cai de evacuare (respectiv lifturi instalate in cei doi stalpi), iar privelistea, chipurile, n-ar fi spectaculoasa, „pentru ca pana la urma ne aflam intr-o zona industriala, ce ar vedea turistii?”, ma intreaba George Calinescu, unul dintre reprezentatii proiectantului roman, care mi-a infirmat promisiunea italianului Francisco de la Astaldi.
Intre hobane, pe toata lungimea pasajului, vor circula tramvaie, iar masinile vor trece pe cate doua benzi laterale, de-o parte si de alta a hobanelor. Podul va fi prevazut in final cu doua statii de tramvai, una chiar deasupra Garii Basarab, iar a doua undeva la Orhideelor. Ambele statii vor fi legate de statiile de metrou de dedesubt, cu lifturi.
