Întotdeauna se întamplă la fel. Prima dată îmi zice așa, în trecere, de parcă n-ar fi asta părerea ei de când o știu, ci abia atunci îi trecuse prin cap: „nu te mai tunzi și tu, că parcă ești zăludă cu părul ăla!”. Nu zice „nu te coafezi si tu?” sau „nu te vopsești si tu?” sau „nu-ți aranjezi și tu părul ăla?”, ci folosește verbul „a tunde”. Iar la mine „a tunde” nu are nuanțe, cunoaște o dimensiune mică sau deloc.
Dacă n-o bag în seamă, reia subiectul altă dată. Poate chiar dupa mult timp, dar nu-l uită. „Ție întotdeauna ți-a stat mai bine cu părul scurt, nu știu de ce te încăpățânezi să-l lași lung?!”. Hai mă mamă, că de aia e păr, îl mai lași să crească, îi mai schimbi forma, ce rost are să-l porți mereu la fel, ca pe o perucă? Dar știu că de la momentul ăsta nu mai e cale de întoarcere și nici scăpare pentru bietele mele plete. Sămânța foarfecii e deja sădită în creierul meu și nu va trece mult până când ea va tăia toate șuvițele astea pe care le ocrotesc de mai bine de un an pe căpățână.
Intr-o paranteză mai lungă trebuie să vă spun că mama întotdeauna a vrut să facă din mine „o femeie serioasă, la casa ei”, iar părul face parte din scenariu. Imaginea asta i se trage din propria copilărie. Mama avea părul lung, des, creț și sârmos. Închipuiți-vă, după război, ce chin era spălatul pe cap, când balsamul nu se inventase prin satele românești, în schimb păduchii da. Își blestemau zilele și mamaie – care se chinuia să-l descâlcească -, și mama care era trasă brutal de păr în operațiunea de pieptănat și uns cu gaz. În ziua în care mama s-a dus la școală fără cosițele groase împletite, mamaie s-a pomenit la poartă cu învățătoarea, plângând de parcă se sfârșise lumea. „Ați făcut o crimă tăind un asemenea păr!”, i-a strigat ea bunicii. „Da lasa-ma în pace, doamnă, ce, veneai mata s-o speli pe cap și s-o piepteni?!”, i-a răspuns mamaie, și s-a intors la bătătura ei.
E, cam de acolo a rămas mama cu ideea că părul lung nu se potrivește cu maturitatea. Nu poți fi femeie serioasă cu părul lung. Femeia serioasă se presupune că are responsabilități, nu stă să mai aibă și grija aranjatului cosițelor în oglindă. Trebuie să recunosc că, deși nu mă pretind femeie serioasă, nici grija aranjării firului 13 peste firul 14 n-o am înainde de a ieși din casă. Merg rar la coafor, nu ma dau în vânt după vopsit, permanentizat sau alte tratamente chimice cu care femeile își schilodesc perii. Am trecut demult prin fazele astea, ce-i drept, nu mă dau lebădă, dar acum mi-a trecut. În plus, nu semăn deloc cu mama la păr, ci cu tata, care-l avea drept și moale. Așa că părul lung (trecut de umeri) strâns într-o coadă sau ridicat într-o clamă la spate îmi par soluții perfecte și comode ce îmbină utilul cu plăcutul. După cum, la fel de des, l-am purtat și foarte scurt, ca urmare a unor întâmplă precum cea de față.
Am închis paranteza și revin la subiect.
De la plantarea seminței, cum vă spuneam, nu mai e cale de intoarcere. Oglinda nu-mi mai place, coama nu-mi dă pace. Mi se pare că stă rău oricum l-aș pieptăna, că oricum nu e așa des ca al altora, mai și cade și îmi face și o figură gravă, mai matură decât aș vrea să par. Ca un făcut, încep să remarc pe stradă sau la TV numai fețe vesele, tunse scurt, care se simt bine coafându-se doar cu dușul și prosopul, fără să mai aibă grija prinsului în coadă, coc sau altă metodă savantă. Apoi, când merg la bazin abia încape în cască, iar din cauza cocului mă strâng și ochelarii de înot. În plus nici colegul de cameră nu e dat pe spate de eforturile mele estetice (apropos, cine spunea că toți bărbații se dau în vânt după femei cu părul lung, nu i-a cuprins chiar pe toți bărbații în ecuație).
Zilele trecute mama a insistat s-o programez la coafeza mea, că numai aia o tunde bine (sic!). Și am programat-o. Decizia era acolo, nici n-a mai fost nevoie s-o iau. Deja mă uitam după un gel de dat în freză, în raftul coafezei, cât timp am așteptat s-o tundă pe mama.
Și în timp ce eram pe scaunul rotativ, cu pelerina pe umeri, în mijlocul suvițelor lungi care cădeau din foarfeci, ce credeti că mi-a strigat mama din spate, întâlnindu-mi privirea hotărâtă în oglindă? „Te-ai chinuit tu atâta timp să-l crești, și acuma îl tai așa de scurt?!”
Ca sa vezi coincidenta! Si eu m-am tuns ieri. (Cred ca mama ta se infiltrase si printre piticii de pe creierul meu 🙂 )
Dupa ce mi-am crescut parul ca pe copilul meu un si ceva, am regretat numai cand m-am ridicat de pe scaun si am vazut cat par era pe jos. Si cand ieseam pe usa coaforului m-am hotarat sa-mi las parul sa creasca. Sa-ti fie de bine tunsoarea! Si sa stii ca si mie mi se pare ca iti sta mai bine tunsa scurt, desi cu parul in coada, coc, nu te-am vazut deloc. Da' am imaginatia bogata 😉
Sa-ti fie si tie de bine! Cum te-ai tuns? Pai sa stii ca parul meu arata mai bogat si ondulat pe jos, decat pe cap :)) Si da, piticii aia de pe creier sunt dati naibi, in orice imprejurare.
si cum arata resultatul final? doar nu ne lasi sedusi si abandonati?
Ca in poza 🙂
Io m-am tuns ca-n Franta, cica, sau Cleopatra dupa altii. Cert e ca ma gadila placut pe la urechi tunsoarea mea 🙂
Sa-ti fie de bine!
treaba cu parul lung/scurt m-a afectat foarte tare, mai ales k nu sunt femeie.In special cand locuiam cu parintii, k tot imi spunea mamaie de comentariile vecinilor la "radio-sat" si anume: "fai mario, ce se aranjeaza nepotu asta al tau, de-si pune paru pe bigudiuri". Bn acum mi-am dat oita jos si m-am facut baiat serios:)) (dar nu prea cum ne spune un contemporan pe utube).
La băieţi are alte înţelesuri 🙂