Do you believe in magic?

Poate că nu există magicieni cu adevărat, dar magia e în fiecare dintre noi.

o cronica de Eugenia Mihalcea

Do you believe in love? Do you believe in magic?
Ştiu că nu există Moş Crăciun. Ştiu că nu există un bătrânel grăsuţ şi zâmbăreţ care se îndeasă cu greu pe horn în fiecare noapte de Ajun pentru a ne aduce daruri. Dar abia aştept să vină. Nu cred că am vrut niciodată să ştiu cu adevărat de unde apare iepurele pe care îl scot magicienii din joben. Nu am căutat niciodată cu privirea în mânecile sacoului unui iluzionist. M-am mulţumit să-i urmăresc cu inocenţă.
Toţi cei care nu corespund descrierii de mai sus ar fi bine să nu meargă la filmul de animaţie Iluzionistul, pentru a nu fi dezamăgiţi.

Nu, nu pentru că este un film de animaţie, deci – presupunere greşită – pentru copii. Ci dintr-un motiv mult mai simplu: poate că nu există magicieni cu adevărat, dar magia e în fiecare dintre noi.
„Iluzionistul” („L’Illusionniste”), cel de-al doilea film de lungmetraj regizat de Sylvain Chomet („Les Triplettes de Belleville”, pentru cunoscători), este povestea desenată a magicianului Tatischeff – numele din buletin al lui Jacques Tati, regizor, actor şi scenarist francez, după al cărui ultim scenariu este adaptat filmul. Jacques Tati este realizatorul celebrelor „Vacanţa domnului Hulot” (1953), „Unchiul meu” (1958) sau „Zi de sărbătoare” (1949).
Iluzionistul Tatischeff depăşeşte cu greu perioada anilor 50-60, când trupele de rock cu băieţi gelaţi şi fane isterizate îi iau locul pe scenele din Europa. El călătoreşte cu trenul din Franţa, în Anglia, în Irlanda, în Scoţia, dar nu mai găseşte spectatori cărora să le smulgă măcar un rând de aplauze. Doar Alice, o fată în casă dintr-un sătuc îndepărtat scoţian, în care abia a ajuns electricitatea, percepe toate numerele iluzionistului drept … magie. Ea îl urmează pe acesta la Edinburgh, unde crede că Tatischeff îi „face rost” de pantofiori eleganţi, pardesiu la modă, rochie, şi alte accesorii doar prin magie.
Singurătatea şi tristeţea lui Tatischeff, conştient că nu există magicieni în această lume, este contrabalansată de inocenţa fetei care găseşte până la urmă sursa adevărată a magiei.
Filmul (pe care l-am vizionat graţie revistei Tabu) tocmai a fost premiat la Tallin pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie de către Academia Europeană de Film.

Etichete: ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Cât valorează un om? Dar după moarte?

sidonia cu geo bogza si miron

Cum am descoperit-o pe Sidonia Drăgușanu – scriitoare, ziarist freelancer în timpul războiului, activistă feministă, sfătuitoarea doamnelor, prietena domnilor – deși o uitase toată lumea, inclusiv Uniunea Scriitorilor

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Visiting Transilvania: “Traditional roma people on the left!”

Port traditional la un copil care cersea in Sighisoara

Turul bisericilor fortificate săseşti din Transilvania a fost, pentru cei şase ziarişti, o ocazie să cunoască România reală, cu drumuri proaste, cu monumente dărăpănate, cu prea mulţi “roma people” în locuri în care li se spunea că au trăit “the saxons”, dar şi cu oameni ospitalieri şi calzi, cu mâncare multă şi gustoasă, şi cu peisaje fabuloase.

Cum le iertăm greşiţilor noştri

Roland Jahn, intre dosarele Stasi

Şeful arhivelor Stasi din Berlin a aflat, când şi-a văzut dosarul, că avocatul care-l apăra era informatorul securităţii. Acum le predă lecţii de organizare şi de iertare trimişilor din ţările arabe care s-au trezit că au eliberat arhivele şi nu ştiu cum să le mânuiască

Ce ar fi de văzut/făcut în Portugalia

Porto, râul Douro și un pod făcut de Eiffel

Vizitat Lisabona, Porto, Estoril, Sintra, Coimbra, Fatima, Obidos&co; lăfăit pe plajele din Algarve, mâncat fructe de mare sau ce vă poftește apetitul, băut vin verde, ascultat Fado live, simtit bine pe bani putini

Ziua 2: Dragă, eu unde dorm? că mă întreabă recenzorul….

Ospitalitate, dar nu degeaba

Dacă vă calcă recenzorul oferiți-i, vă rog eu, un pahar cu apă. Nici nu știți ce nevoie are!