Do you believe in magic?

Poate că nu există magicieni cu adevărat, dar magia e în fiecare dintre noi.

o cronica de Eugenia Mihalcea

Do you believe in love? Do you believe in magic?
Ştiu că nu există Moş Crăciun. Ştiu că nu există un bătrânel grăsuţ şi zâmbăreţ care se îndeasă cu greu pe horn în fiecare noapte de Ajun pentru a ne aduce daruri. Dar abia aştept să vină. Nu cred că am vrut niciodată să ştiu cu adevărat de unde apare iepurele pe care îl scot magicienii din joben. Nu am căutat niciodată cu privirea în mânecile sacoului unui iluzionist. M-am mulţumit să-i urmăresc cu inocenţă.
Toţi cei care nu corespund descrierii de mai sus ar fi bine să nu meargă la filmul de animaţie Iluzionistul, pentru a nu fi dezamăgiţi.

Nu, nu pentru că este un film de animaţie, deci – presupunere greşită – pentru copii. Ci dintr-un motiv mult mai simplu: poate că nu există magicieni cu adevărat, dar magia e în fiecare dintre noi.
„Iluzionistul” („L’Illusionniste”), cel de-al doilea film de lungmetraj regizat de Sylvain Chomet („Les Triplettes de Belleville”, pentru cunoscători), este povestea desenată a magicianului Tatischeff – numele din buletin al lui Jacques Tati, regizor, actor şi scenarist francez, după al cărui ultim scenariu este adaptat filmul. Jacques Tati este realizatorul celebrelor „Vacanţa domnului Hulot” (1953), „Unchiul meu” (1958) sau „Zi de sărbătoare” (1949).
Iluzionistul Tatischeff depăşeşte cu greu perioada anilor 50-60, când trupele de rock cu băieţi gelaţi şi fane isterizate îi iau locul pe scenele din Europa. El călătoreşte cu trenul din Franţa, în Anglia, în Irlanda, în Scoţia, dar nu mai găseşte spectatori cărora să le smulgă măcar un rând de aplauze. Doar Alice, o fată în casă dintr-un sătuc îndepărtat scoţian, în care abia a ajuns electricitatea, percepe toate numerele iluzionistului drept … magie. Ea îl urmează pe acesta la Edinburgh, unde crede că Tatischeff îi „face rost” de pantofiori eleganţi, pardesiu la modă, rochie, şi alte accesorii doar prin magie.
Singurătatea şi tristeţea lui Tatischeff, conştient că nu există magicieni în această lume, este contrabalansată de inocenţa fetei care găseşte până la urmă sursa adevărată a magiei.
Filmul (pe care l-am vizionat graţie revistei Tabu) tocmai a fost premiat la Tallin pentru cel mai bun lungmetraj de animaţie de către Academia Europeană de Film.

Etichete: ,

No comments yet.

Lasă un comentariu

Oldies but goldies

Copiii proști nu ies din școli proaste, ci din părinți

Lasă și tu copiii la școală

După ce dau lunar, la grădiniță, sume cât salariul mediu pe economie, părinții se înghesuie să plătească oricât ca să-și vadă plozii înscriși „la o școală bună”, dar își păstrează intactă lipsa de disponibilitate pentru a petrece timp cu copilul lor.

Ce înseamnă să fii cioban

cioban

În pofida unei potenţe proverbiale, datorată chipurile cărnii de oaie, ciobanii nu mai au căutare la fete, iar o viaţă de celibat şi mizerie la oi nu mai e pe placul tinerilor.

Zen and the Art of Marcela Maintenance*

marcela

Calitatea service-urilor din București: prețuri europene, servicii făcute românește, pentru că „așa facem noi și n-am avut niciodată probleme”. Avatarurile unui șofer care se încăpățânează să citească manualul mașinii.

Doctorul cu 2000 de pacienţi şi 350 de oi

doctorul

Medicul Emil Crişan a făcut medicina de drag, dar a moştenit şi dragostea de animale de la strămoşii săi, aşa că azi îşi împarte priceperea între oameni şi animale.

Primăria Capitalei cumpără lumina soarelui la suprapreț

panouri

Aministrația parcurilor București a cârpit sistemul de iluminat din Parcul Tineretului cu niște panouri fotovoltaice pe care le-a cumpărat cu de patru ori prețul pieței, de la o firmă care a făcut în viața ei o singură afacere: asta.

Când Manhattanu era un soi de Ferentari…

Martha-Cooper-Kids

… iar Martha Cooper, prima femeie fotograf de la New York Post. Azi e septuagenară, dar se aleargă cu poliția și grafferii prin Brazilia ca la tinerețe. Și vine la București în 13-15 octombrie la Make a Point