După 21 de ani

Pentru noi ăștia care n-am luptat la baricada de la Inter, Revoluția a fost o apariție alimentară neașteptată. Așa cum continuă să fie și astăzi

Acum 21 de ani, cam pe vremea asta, mancam pentru prima dată Finetti. Pentru noi ăștia care nici n-am luptat la baricada de la Inter, nici n-am avut pretenții după aceea, Revoluția a fost o apariție alimentară neașteptată. În Piața Amzei băgase mâncare. Brusc de parcă toată fusese până atunci într-o magazie și nu aștepta decât focurile teroriștilor ca să se reverse cu abundență peste populația înfometată. Erau cozi la chestii care nici prin cap nu ne-ar fi trecut că ne vor sta pe masă de Crăciunul acela: portocale, ciocolată Toblerone, cutii cu cremă de ciocolată Finetti.

În zilele alea cam tot colectivul de oameni ai muncii de la institutul la care lucram atunci, surprinși de subita eliberare culinară, ne petreceam cele opt ore regulamentare de lucru luând la rând cozile din Amzei. Mă rog, fiecare după posibilitățile financiare. Mi-a rămas în minte o zi în care luasem o cutie de Finetti și niște portocale. La metrou era filtru de revoluționari, care percheziționau călătorii ca să nu intre cu bombe. Umbla și zvonul ăsta, pe lângă cel cu teroriștii care otrăviseră apa din oraș.

Prin urmare, revoluționarii, nemâncați, nedormiți, nespălați, păzind din convingere și altruist intrările la metrou de ore sau zile, veneau și ei, pentru prima dată în contact, cu abundența din sacoșele noastre, ale ăstora care n-aveam sânge de luptători în noi, ci doar de avizi cumpărători.

M-am simțit prost când un tip murdar și obosit mi-a cerut să deschid sacoșa. Mi-a fost jenă să-i ofer eu o portocală, nu știu de ce. Așa că i-am zis să se servească. A zâmbit și a zis, nu, mulțumesc. Am plecat mai departe, cu aceeași senzație de jenă. Mai acută atunci decât acum, când ni se spune cu reproș că tinerii ăia au murit, ca să trăim noi… altfel. Adevărul e că acuma ni se cam rupe la toți de „tinerii ăia”. Viața merge mai departe. Cu excepția familiilor încercate atunci, nu cred că e vreun român care să moară acum de jenă că după 21 de ani trăim tot degeaba.

V-am povestit toate astea ca pretext pentru poze. Le-am făcut ieri când am nimerit la târgul de produse tradiționale din parcare de la Cina. În fața Ateneului, unde acum 21 de ani era alt „târg”, după cum puteți vedea în poza lipită.

Cum vă spuneam la început, pentru noi ăștia care n-am luptat la baricada de la Inter, Revoluția a fost o apariție alimentară neașteptată. Așa cum continuă să fie și astăzi, din păcate.

P.S. Acum un an, fostul meu coleg Codrin Prisecaru a făcut un proiect foto foarte interesant, punând alături fotografii din diverse părți ale orașului, de la Revoluție, și actuale. Din păcate acel proiect foto nu mai există nici pe blogul lui.

Tags: ,

2 Responses to “După 21 de ani” Subscribe

  1. Gilbert 24/12/2010 at 12:23 #

    Din păcate nici eu nu mai reuşesc să-mi fac timp pentru a continua destăinuirile despre cum am văzut/prins eu Revoluţia la Piatra-Neamţ şi Bucureşti (unde am ajuns tocmai pentru a o "apăra"). Dar, recunosc, pentru mine alea au fost şi vor rămâne momente pe care n-am să le uit niciodată…

  2. GeorgeL 24/12/2010 at 22:57 #

    Mda, din pacate am aceeasi parere.

    Aseara am vazut la TVR un documentar foarte misto despre cum Iliescu, intr-o camera la CC, dadea telefoane si forma noua putere, noul FSN, pe care nu stia cum sa-l numeasca si a fost nevoit sa propuna un brainstorming la care au particiapt Petre Roman, Barladeanu, Brucan si generalu Militaru. In timp ce astia dezbateau aprins, iar Petre Roman spunea ca "nu putem sa-i spunem Frontul Socialist National, ca suna ca dracu", afara, in fata la CC si la biblioteca nationala, se tragea de zor si niste soldati mureau aiurea, nevinovati.

Leave a Reply

Oldies but goldies

Fatalismul mioritic se tratează cu drujba

diana

Vă mai amintiți că în Drumul Taberei începuse construcția unei noi linii de metrou? Asta e povestea oamenilor care i-au împins liniile și peroanele mai pe mijlocul bulevardului, ca să nu le afecteze pomii.

Restul de 60% e tăcere

deget

Portret colectiv al celor 60% absenți de la vot: Vine inspecția sanitară și o întreabă pe asistentă dacă anumite aparate de pe care trebuie să ia probe sunt dezinfectate. Asistenta zice că nu, că nu a avut timp. Inspectorul pune mâna pe soluție, dezinfectează aparatul, ia proba și pleacă mulțumit

Metodologia bătutului în ușă

suricate

Sau cât de mult seamănă românul cu americanul, când trebuie să-și dea zăpada din fața casei sau să facă front comun cu vecinii în fața autorităților

Cât ne costă să „stârpim” prostituția și cât am câștiga dacă am legaliza-o

ashley

Statul a cheltuit un milion de lei și doi ani de anchete ca să descopere că prostituția se face și prin mica publicitate. Printre „proxeneți” – o femeie de serviciu care cumpăra prezervative la un salon de masaj, o studentă care-i organiza agenda unei fete, un ziar de mică publicitate…

Când gardul te dă de gol că ești nababul satului (III)

gardul

Proba șanțului și a zidului drept la sate; Viață de turnător de beton la mână; Azi ești tânăr și mâine îți cumperi gard jaluzea

Cum se aproba un film pe vremea lui Ceaușescu

gabriela petre

Povestește Mihai Constantinescu, regizor care și-a început cariera cu niște pușcărie pentru delict de opinie, a stat pe bară zece ani după asta, fiindu-i interzis să lucreze în branșă, apoi a făcut un balet ideologic ca să nu-i fie rușine azi cu filmele semnate în vremea aia