Vanzatoarea de masline de la Cora

De două ori mi s-a întâmplat până acum, și sunt nelămurită: cu cine țin ele, vânzătoarele de măsline de la Cora Pantelimon? Cu mine, clientul, sau cu patronul lor? Încă nu m-am prins, de asta vă întreb și pe voi. Judecați:

Degustarea interzisă

Prima dată, mai demult, am cerut să gust, că voiam să încerc o marcă nouă de măsline. Eu sunt pretențioasă la măsline, îmi plac de regulă alea roșietice, uleioase, gustoase, cărnoase. Dar și alea verzi cu cimbru și usturoi. De regulă cumpăr, însă, felul Kalamon, care întrunesc cele mai multe calități din cele căutate într-o măslină. Numai că și Kalamon e pe mărimi și forme, după cum am văzut eu prin magazinele noastre. Ba sunt lunguiețe și ascuțite, ba gogonate și grăsune. Plus că unii nu știu deloc cum să le păstreze, de aia le vedeți sleite sau cu saramura uscată pe ele în vitrină.

Revenind la Cora, vânzătoarea mi-a zis atunci că

– N-am voie să vă dau să gustați. Dar vă cântăresc și vă dau punga, și vă duceți mai încolo printre rafturi, o desfaceți, le gustați, și dacă nu vă plac le lăsați acolo.

Mă uit la ea și nu-mi vine să cred. Diferența dintre noi e că ea trăiește din salariul pe care i-l plătesc ăștia de la Cora. Și tocmai le faultează biznisul. Pentru mine, clienta.

De atunci am ținut minte și n-am mai cerut să gust. Dar nici nu m-am ascuns printre rafturi ca să le dezvirginez pungile și să le scuip sâmburi printre mărfuri. Am cumpărat cam ce știam eu că îmi place, și n-am luat (prea multe) țepe 🙂

Nu luați că sunt sărate

Ieri m-am îndreptat hotărâtă spre vitrina măslinăreselor. M-am uitat după Kalamoane, dar nu erau. În schimb erau niște fâțe mici și roșcovane, de care mai luasem și în alte dăți. Zic:

– Vreau și eu juma de kil.

– Nu sunt bune, sunt sărate rău!, zice vânzătoarea.

Și culmea, îmi întinde câteva măsline pe paletă, să le gust. O clipă mă gândesc că face mișto de mine. Așteaptă să întind mâna să iau măslina și o să retragă paleta, și o să-mi râdă în nas: „V-am zis că n-aveți voie să gustați, ce, credeți că e luna cadourilor și gata, se gustă măslinele?!”

Dar nu, femeia m-a lăsat să iau o măslină.

Săratăăă, ocnă! Zice:

– V-am zis! Eu știu ce căutați, dar n-avem. Dacă vreți vă dau ceva pe negru.

– Nu-mi plac măslinele negre.

– Da, Kalamon nu avem. N-are rost să vă păcălesc și să le luați pe astea…

Am plecat gândindu-mă, totuși, cum gândește femeia asta? Și colega ei care m-a învățat cum să degust pe ascuns măslinele. Oare dacă ar ști patronii lor, cum ar gândi?

O să ziceți că e normal ca vânzătorul să te apropie, ca să-i mai calci pragul, jucând rolul empatiei cu consumatorul. Dar cred că regula asta e aplicabilă mai degrabă micilor magazine de cartier, băcăniilor, unde vânzătorul știe că de calitatea mărfii și relaționarea cu clientul îi depind vânzările. Însă în cazul hypermarket-urilor nu prea se potrivește. De unde știe vânzătoarea aia că eu o să mai trec pe acolo? Ca doar sunt zeci de mii de oameni pe care-i vede la vitrina ei. Și dacă nu mai vin eu, o să vină sigur alte câteva mii. Iar rolul ei acolo ar fi să vândă nu să rămână cu stocul nevândut, nu? Când o să tragă linie, patronul ei, n-o s-o întrebe cu câți clienți s-a împrietenit, ci câtă marfă a vândut, nu?

Voi ce ziceți? că eu sunt bulversată 🙂

Tags: Cora Pantelimon, masline Kalamon