Acum mai bine de 150 de ani, un individ vizionar a candidat pe două liste – În Moldova și în Țara Românească – reușind performanța de a fi și ales, uninominal, pe amândouă, la câteva zile distanță. Așa a ajuns Alexandru Ioan Cuza să conducă două țări într-una, iar noi să sărbătorim pe fiecare 24 ianuarie ziua Unirii Principatelor. La vreo șapte ani distanță de la fericitul eveniment, lui Cuza i-a ieșit toată coeziunea socială pe nas, când „monstruoasa coaliție” i-a cerut să abdice. Pe vremea aia coalițiile nu stăteau prea mult în opoziție să-și împartă funcțiile după ratingul partidelor de la TV. Așa că bietul Cuza s-a retras din politică și s-a dus la muncă în Germania. Unde a și murit. Ne-a lăsat nouă coeziunea pe cap, la un loc cu statul social.
Aniversarea de anul ăsta a unirii cade „ca pusă cu mâna” pe discursul mobilizator individualist al președintelui Băsescu: „românii să aibă încredere în ei înșiși și să aștepte mai puțin de la stat”. Un fel de „nu te întreba ce poate face țara pentru tine, ci ce poți face tu pentru țară” (fie-i țărâna ușoară lui Kennedy săracul), dar în variantă românească.
Mărturisesc că sunt de acord cu președintele în sensul de mai sus (cu ambii președinți), dar s-a întâmplat să cunosc zilele trecute și un român de stânga, convins, de la care mă așteptam la orice, nu să fie un individ cult și carismatic.
E, acest domn, pe care-l cheamă Dan Mircea Popescu, mi-a zis așa (când a auzit că eu sunt de acord cu Băsescu și că vreau să moară ajutorul social):
„Când șeful statului vine și îmi spune că statul nu se mai simte răspunzător pentru cetățean, și că fiecare este pe cont propriu, eu ca cetățean ce să înțeleg? Pot să replic și eu, cetățeanul, că nu mai datorez nimic statului. Atunci unde mai este solidaritatea, coeziunea socială, națiunea română? Ce rost mai au statul și cetățeanul? E o pierdere de identitate.
Cetățenia română are o componentă socială. Eu, cetățean, am dreptul la educație, la sănătate, la asistență socială, dar am și obligații: a-mi căuta de lucru, a-mi plăti impozitele. Dacă tu șeful statului vii și spui că nu mai există această legătură, sigur că se pierde identitatea mea ca cetățean. E un lucru îngrozitor, iar atacul la adresa statului nu vine din afară, ci chiar de la persoana care ar fi trebuit să fie prima care să apere statul român”.
Eu i-am spus că mă identific cu discursul președintelui, pentru că lucrez de 16 ani în mediul privat, și văd că nu beneficiez de așa multe de la stat, comparativ cu cât dau. Apoi, daca profit nu e, nimic nu e, nici bunastare, nici coeziune. El mi-a replicat:
„Dar ați beneficiat de educație și v-ați format profesional în această țară. Poate că 10-20% din populație se regăsește în acest discurs, dar nu poți să translezi regulile economiei de piață în societate. Principalul scop al economiei de piață e profitul. Valorile societății sunt însă, solidaritate, coeziune socială, nu au nimic de-a face cu profitul. Or translarea asta nu merge. Oamenii nu sunt numai producători și cumpărători, sunt în primul rând oameni, au nevoie de solidaritate. Nu are nimic a face profitul.
Ideea că statul nu produce și stă pe spatele privaților e profund greșită. Una că dezbină păturile sociale și până la urmă e o mare prostie. Dimpotrivă, statul român produce bunăstare. Prin educație, cercetare, cultură, siguranța cetățeanului, asistentă socială. Așa cum sunt ele azi, totuși aceste servicii există”.
V-am spus că omul mi-a plăcut, surprinzător (nu cunosc mulți în PSD pe care să-i simpatizez), iar discursul lui mi-a dat ceva de gândit. Totuși, făcând un pas în spate m-am uitat mai bine și la ce zice Băsescu, și la ce spune omul de stânga. Și acum îmi pare că fiecare are dreptate în felul lui.
Pentru că, aș zice eu, primul care a rupt pactul de coeziune cu statul a fost cetățeanul. El s-a sustras de la îndatoriri (ca de aia e democrație, ce dracu!) și a întins mâna să i se dea, că doar e „de la stat”, fără să se gândească că de acolo unde nu pui, n-o să mai ai ce să iei. Statul, nici el n-a dat buzna să-l tragă de urechi pe cetățean, că nu muncește, că nu-și plătește dările, că mai și ciupește din avutul național. Și l-a tot înghesuit statul pe cetățean cu atenții, nemeritate, ca să-i cumpere voturile pentru politicieni, până când a ajuns la fundul sacului.
Acum suntem ca într-o căsnicie, în care femeia tot cere, iar bărbatul nu mai are de unde să dea. Rămâne de văzut dacă alegem divorțul sau dragostea cu sila. Deocamdată aniversăm așa, în virtutea inerției, data nunții, deși parcă nu ne mai leagă de vremea ai decât serviciul de masă cu supiera cu trandafirași ușor ciobită, primit de la mătușa din Italia.
Și pentru că tot am primit recent o analiză făcută de cineva din PDL (persoana importanta, dar n-am voie sa divulg sursa), vă invit să vedeți și voi cam cum devine treaba asta cu statul român. În cifre, ca vorbele pot fi amețitoare:
In episodul viitor va spun cum stam cu educatia. O sa va uimesc 😉
Pana atunci, Happy Unirea va doresc!
Oricum am da-o problema majora a Romaniei cred ca este coruptia. In baza ei se angajeaza rude in sistemul public. Se atribuie contracte. Se fac raportari in functie de cum vrei sa se uite seful la tine. Se primeste somaj cat timp omul lucreaza la negru. Toate acestea inseamna costuri imense pentru stat. Cat timp nu vor exista cinste si seriozitate, asigurate prin control si coercitie… ne vom continua mersul descendent.
Oana, coruptia tot de cetateni e facuta/intretinuta. Statul suntem tot noi…
Domnul Popescu m-a pierdut la „statul produce bunastare”. Pentru cine, Dollo?
Joburile create de stat sunt artificiale, e ca si cum ai plati niste oameni sa sape o groapa si apoi alti oameni sa o astupe. Faptul ca primariile nu au bani sa-si plateasca oamenii ar trebui sa le dea de gandit, poate au prea multi angajati, poate ca nu e nevoie de doi oameni ca sa porneasca un calculator si inca 3 sa plimbe hartiile de la imprimanta la xerox.
Sanateatea si educatia de la stat, alea despre care domnul Popescu zice ca sunt gratuite, ne costa de ne rup. Cine nu e de acord, sa calculeze cati bani plateste anual la bugetul de stat si mai vorbim dupa.
Personal, sunt enervata ca desi lucrez ca PFA si am asigurari si pensie privata, sistemul ma obliga sa cotizez si la cele de stat. Care costa mai mult decat la privat si de care pana una-alta nu beneficiez.
Cat despre solidaritate – e usor sa vorbesti asa cand ai un ditamai salariu si nu trebuie sa muncesti prea mult. Nu pot fi solidara cu bugetarii care fac greva, dar nu iau in calcul posibilitatea de a demisiona si de a lucra in mediul privat, pe bani mai multi. Sau cu cei care considera sub demnitatea lor sa isi mai ia un job, pe langa cel de la stat, care chipurile e prost platit. Cand bugetarii fac greva, se gandesc vreun minut ca orice marire de salariu la stat va duce la cresterea taxelor platite de mediul privat?
Eu zic ca ar trebui sa invatam sa fim un pic individualisti, sa incercam sa ne gandim mai intai la noi si apoi la „colectivitate” (asta daca ne lasa statul si nu ne mai jupoaie cu taxe peste taxe, redistribuite catre buzunarele politicienilor, de unde cad firimiturile catre asistatii sociali). N-or sa se „dezbine paturile sociale” daca fiecare isi va face treaba bine si nu va mai cere/astepta ajutor de la altii.
Monica, de acord cu tine, tot de la parerea asta am pornit si eu in discutia cu domnul Popescu. Ma rog, discutia cu el a fost mult mai lunga, si pe multe segmente am fost complet de acord. La partea asta cu solidaritatea, initial am fost socata. Apoi am mai reflectat. Am mai vazut si datele din analiza aia, pe care o sa vi le arat si voua in urmatoarele zile. Si mi-am mai nuantat un pic impresia ferma. Pana la urma in mod ideal statul social trebuie sa produca bunastare pentru cetațeni. Doar ca la noi bunastarea asta e rupta in fund.
Mi-am dat seama ca nu am raspuns la intrebarea din titlu: ne uneste (sau ar trebui sa ne uneasca) dorinta de a trai mai bine. Noi, oamenii, fiecare in parte. Nu noi, oamenii, contribuabili la bugetul unui stat in care intamplator ne-am petrecut mare parte din viata 🙂
Azi eram nevorbita, de-aia am comentat asa mult. 😛
Astept sa vad in zilele urmatoare si datele din analiza, ca mai am lucruri de zis despre sanatate si educatie 🙂