Cât credeți că strânge zilnic un chelner din bacșișuri? Depinde de modul în care se poartă cu clienții, vor zice unii. Depinde și de locul în care lucrează, aș adăuga eu. Ce e cert e că ospătărimea nu cunoaște criza, pentru că probabil românii vor renunța ultima dată sau deloc la fudulia de a a plăti cu generozitate nota la cârciumă. De aici se trage, probabil, și lipsa de profesionalism a multora din branșa asta.
Am băut azi o cafea cu un prieten care trăiește în Franța de câțiva ani. Cafeneaua era plăcută – Meu Cafe de lângă Camera de Comerț a României (în zona Unirii, pentru cine nu cunoaște Bucureștiul) – chiar dacă nu avea niciun loc pentru nefumători și muzica dată ceva cam tare. Dar, la ora aia de dimineață, fiind aproape goală, am zis că n-or să tabere pe noi hoardele de fumători.
Prietenul a cerut zahăr brun la espresso. Evident, chelnerița a uitat și i-a adus tot alb. Pentru că e la modă memoria, chelnerii nu-și mai notează comanda.
În mijlocul discuției, omul a rupt pliculețul cu zahăr și l-a turnat în ceașcă, fără să-și dea seama că nu era brun. Când a văzut zice:
– Ce crezi, îmi schimbă cafeaua? În Franța mi-ar schimba-o, pentru că eu am cerut zahăr brun, și ea mi-a adus alb, iar eu n-am observat și l-am turnat în cafea…
Apoi adaugă:
– Bine, tot în Franța e posibil să întâlnești un chelner care ți-o toarnă în poală, așa că… :))
Dispus să riște, a chemat-o pe chelneriță și, foarte amabil, i-a explicat ce dorea. Fata a stat un pic în cumpănă, a zis un „mddaaa” neconvins, dar a luat până la urmă cafeaua. S-a întors cu alta și cu zahărul brun de data asta, plus un recipient cu lapte, bonus.
La notă, omul i-a dat banii și i-a explicat să-și oprească 10% pentru ea. Fata a dat din cap, dar când a adus restul, s-a constatat că își oprise mai puțin.
La final, prietenul o cheamă din nou și-i zice, părintește:
– Nu prea știți matematică, ați oprit prea puțin. Și-i dă restul de bani până la cei 10 la sută.
***
Mai târziu, tot azi am dat întâmplător și peste un nepot de văr, care a lucrat astă vară la una din terasele din Centrul istoric. Nu luase BAC-ul (v-am povestit aici) și părinții l-au trimis la muncă. Era foarte mulțumit, nu atât de salariul de 800 de lei, cât de bacșiș.
Acum, când l-am văzut, l-am compătimit gândindu-mă că pe timp de iarnă terasele alea și-au cam restrâns activitatea, în interior. Puștiul, dimpotrivă, vesel ca un cintezoi, ieșise la plimbare prin centru, cu ochii după fete. Îmi zice că s-a mutat de la terasa aia, nu pentru că nu mai avea de lucru, ci pentru că a găsit ceva mai bun. Ce?, zic. „Păi lucrez într-un club acuma, în Piața Coșbuc. E cam țigănie acolo, dar bacșișul e mult mai gras. La terasă câștigam un milion pe zi, dar aici e muuult mai bine!”, și-mi face cu ochiul. Păi de ce e mai bine în club? „Nu știu, se îmbată ăia mai repede și sunt mai darnici, cred”.
Pe drum spre casă m-a pus dracu să fac o înmulțire cu numărul zilelor lucrătoare dintr-o lună și mi-a dat că un chelner (relativ fără experiență) ajunge să câștige mai mult decât mine, care mă pretind o intelectuală.
Și mi-am mai dat seama că pesemne oamenii lasă pe lângă nota de plată sume mult mai generoase decât las eu când merg la cârciumă. De exemplu ultima dată când am băut o bere cu o prietenă, nota a fost 11 lei și ea a insistat să-i lăsăm chelneriței 3 lei bacșiș. Eu mă gândisem la doi lei. Unul eu și unul ea. Cică aș fi zgârcită.
Voi ce ziceți, cam cât lăsați bacșiș la cârciumă?
UPDATE: azi a fost ziua chelnerilor, că am descoperit și la Beranger o chestie interesantă despre prostul renume al ospătărițelor în Valahia 😉
Nu e rea meseria asta de zici tu!
Gandeste-te ca , cel putin unu, a ajuns din asta …ministru! si inca al apararii!
Pacat ca se poarta si acum tot ca un ospatar!
Mai tineti minte cand am fost la o carciuma, ex-CN-istii, undeva pe Stirbei Voda (Florin ne-o recomandase) si cand a venit chelnerul cu nota am constatat ca se arsese ca boul la bani? El se certa si o batea pe femeia de serviciu, ne-a calculat nota in minus si noi l-am rugat sa recalculeze nota, ca sa-i dam banii corect. Ala s-a enervat si a inceput sa tipe la noi. Dupa ce a inceput sa recalculeze tot ce am baut si am mancat, boul s-a prins ca gresise nota in defavoarea sa. De atunci, n-am mai intalnit un astfel de chelner.
Victoria – acum nu mai asteapta bacsis 🙂
GeorgeL – uitasem complet intamplarea aia. Ala s-a incurcat, parca, la niste gramaje de coniac, daca nu ma insel. Ce vrei tu sa zici e sa nu ne mai para rau de aia care gresesc nota in defavoarea lor, ca au de unde sa dea? 🙂
Exista oameni care chiar calca in astfel de locuri (cluburi/terase/baruri/restaurante clasice/de tip fast food/cafenele/ce-or mai fi) suficient de des incat sa nu poata numara iesirile de gen/an pe degetele de la o mana???
Ah, da si in alea doua dati pe an cand ajung in astfel de locuri nu las bacsis. Niciodata.
Good for you Ana! 🙂
Ana draga, tu pe ce lume traiesi?
Io rotunjesc la 5. Daca nota e de 42 lei devine 45, daca-i 46 devine 50. Cu conditia sa nu trimit friptura inapoi fiindca-i arsa sau sa nu astept pina taie porcul si pina se invecheste piinea.
Mircea – deci nu calculeaza nimeni acel faimos 10% pe la noi
dAImon – am fost si eu in situatii din astea si cand am constatat ca grupul a fost prea generos, s-a mai retras din bacsis. Desi intotdeauna se gaseste in grup cate un nabab care sa protesteze, pe motiv ca „lasa ma daca tot i-am dat…!”
Pai cum sa nu 😂😂😂😂 dacă nota e 345 , tu lasi 340 , și zici vaiii câta șpagă i am lăsat , dar de 10 % n ai auzit ???
Am avut ocazia să cunosc vreo 2-3 chelneriţe (nu vă gândiţi la prostii), şi ce-am învăţat a fost că în majoritatea timpului nu-i aşa greu precât pare. Singura chestie e să ai memoria bună şi talent cu oamenii (people skills), respectiv să poţi „duce” un eveniment prelung (e.g. nuntă). În rest, nu lucrează ei mai greu ca un sudor.
Pe ideea asta, bacşişul este o favoare şi nu o obligaţie. Am dezvoltat următorul algoritm pentru grupurile în care fiecare ştie ce-a băut: unul pune banii lui, dacă are nevoie de rest i se dă de la altcineva şi acela îşi scade din totalul propriu. Şmecheria funcţionează estimând fiecare în plus ce are de dat (în special ce-i sub 1leu), aşa că după un grup de 10 tot rămân bacşiş 10-15 lei. Arhi-suficient având în vedere că aduni de la 4-5 grupuri şi ai scos încă o dată banii pe o zi de muncă ..
Doll, mi-ai facut ziua cu…”. Puștiul, dimpotrivă, vesel ca un cintezoi, ieșise la plimbare prin centru, cu ochii după fete. ”
Super :)))
Cred ca el era vesel si de la bacsisuri 😉
Am lucrat în timpul facultăţii ca barman şi chelner, prin urmare, pot să spun din proprie experienţă că lucrurile nu stau întotdeauna aşa. N-aş spune nici că românii sunt zgârciţi, dar nici că sunt corecţi când vine vorba de servire. În general, se comportă ca nişte copii. Nu au maturitatea tipsului. Când sunt serviţi bine, spun că aşa era normal. Când e servirea proastă nu e cazul, dar când totul este în regulă, dintr-o dată îşi aduc aminte că oricum sunt plătiţi cu un salariu aşa că ar trebui să-şi facă treaba. Pentru cei care gândesc aşa, le recomand acest clip https://www.youtube.com/watch?v=Z-qV9wVGb38
În plus, îndeletnicirea asta presupune o limitare de vârstă foarte abruptă. Îmi aduc aminte cum eram în bar cu prietenii mei şi le-am spus că ar cam fi timpul să o ştergem de acolo, asta după ce citisem un anunţ de angajare cu limita de vârstă de 25 de ani, noi aveam cam 26-30 pe vremea aia. Bani mulţi întâlneşti cluburi eventual, dar trebuie ştiut că pentru fiecare leu câştigat mai uşor sau mai greu, va trebui să plăteşti întreit, fie pe loc, fie pe termen lung.
Ce spui tu e ca asta ar fi o meserie pe care n-o poti practica pana la pensie. Si cred ca ai dreptate, desi exista compensatii. Uite in politica romaneasca, de exemplu, indivizi care au ajuns destul de sus din simpli chelneri sau cel mult sefi de sala 😉 Pe urma, e drept ca nu toti romanii dau bacsisuri grase, dar nu stiu de ce tind sa cred ca procentul alora generosi e putin mai mare decat al celorlalti ca mine 😉 Ce zici?