articol scris de Dollores Benezic, publicat pe site-ul cursdeguvernare.ro în ianuarie 2011
Combinată cu migrația externă, scăderea natalității a schimbat iremediabil structura populației românești, inversând piramida demografică sănătoasă: baza e formată din bătrâni, iar vârful din ce în ce mai firav e dat de generațiile tinere. Populația României îmbătrânește, urmând trendul european general. Dacă vi se pare că acum sistemul de pensii nu se simte bine, aflați că peste 20 de ani cuvântul colaps va face parte din acronimul care azi definește Contribuția pentru Asigurări Sociale (CAS).
În 2030-2032 vor ieși la pensie brusc cele două milioane de copii născuți între 1967-1972 la ordinul lui Ceaușescu. În acel an România va avea, potrivit prognozelor, 19 milioane de locuitori, din care peste 10 milioane vor fi bătrâni. Cine va munci atunci ca să plătească pensiile celor care muncesc acum? E o întrebare la care niciun politician nu poate răspunde azi. Pentru că toate partidele guvernează de pe un an pe altul, niciunul nu are o viziune și o strategie de dezvoltare a României pe termen lung.
Cine sunt decrețeii…
”Decrețeii” sunt copiii născuți începând din vara lui 1967, când rata fertilității în România a explodat de la 1,9 la 3,7 copii/femeie, în urma politicii de interzicere a avorturilor. După Decretul 770/1966, în perioada iulie-octombrie 1967, numărul nașterilor a fost de trei ori mai mare decât în perioada ianuarie-mai 1967. Curba s-a menținut ascendentă cu un maxim în 1967-1968 și a scăzut în următorii ani, până în 1972, la o rată a fertilității de 2,5 copii/femeie.
În ciuda diverselor metode empirice de avort, practicate ilegal până în 1989, rata natalității în România s-a menținut suficientă cât să asigure înlocuirea naturală a populației și să ducă poporul român comunist la mândra cotă de 23 de milioane de locuitori.
În 1990, abolirea infamului decret 770 s-a tradus printr-un număr record de avorturi – peste un milion în numai un an – iar următorii 20 de ani au scăzut rata fertilității la1,3-1,1 copii născuți de o femeie.
Sociologic și economic vorbind, această explozie demografică nu a avut efectele promise în discursurile triumfaliste ale lui Ceaușescu. Generațiile numeroase de decreței au supus – până în 1990 – națiunea la costuri suplimentare pentru creștere, educație, asistentă medicală și formare profesională, costuri care n-au fost recuperate ulterior de la mare parte dintre beneficiari. Deschiderea granițelor după 1989 a însemnat și plecarea în Occident a multor vârfuri profesionale, deci pierderea valorii pe care ei ar fi redat-o societății românești.
În ultimii 20 de ani au reimplementat capitalismul și au plătit pensiile și ajutoarele sociale
Vasile Ghețău, directorul Centrului pentru Cercetări Demografice „Vladimir Trebici” – Academia Română, consideră că decrețeii sunt o pierdere socială și istorică pentru România: „Decrețeii au fost generații care nu și-au putut valorifica potențialul economic. Tot ce s-a investit în ei nu s-a putut valorifica. E o pierdere a societății. Va fi o pierdere și la pensie, pentru că vor fi mulți și vor trebui întreținuți de cei născuți după 1989. La ora actuală avem 24 de adulți la 100 de persoane. În 2050 vor fi 54 de adulți. Dacă noi acum avem probleme atât de mari în colectarea și canalizarea resurselor, ce va fi în 2030-2050?”, se întreabă Ghețău.
În condițiile în care sporul natural a fost negativ în ultimii 20 de ani și nimic nu ne îndreptățește să credem că natalitatea se va redresa în secolul ăsta, se pune așadar o legitimă întrebare: căți români vor mai fi apți de muncă peste 20 de ani, când le va veni și rândul decrețeilor să se pensioneze?
În 2025 vom pensionarii vor fi 32% din populație
În 2009, a apărut raportul comisiei prezidențiale pentru analiza riscurilor sociale și demografice, comisie prezidată de Marian Preda, decanul Facultății de Sociologie din București. La vremea respectivă, presa a bătut monedă mai mult pe unele aprecieri ale raportului făcute pe marginea legalizării prostituției sau a consumului de droguri.
Iată însă ce spune raportul, referitor la evoluția demografiei în următoarele zeci de ani:
Cum stăm acum:
- Din rândul populaţiei ocupate, ponderea salariaţilor, cei pe care se bazează PIB-ul şi Bugetul României, deşi a înregistrat o tendinţă crescătoare după anul 2001, a ajuns în perioada 2004-2008 să fie de doar 65%-66% din populaţia ocupată, prin comparaţie cu circa 85% în ţări precum Slovenia, Ungaria sau Bulgaria. Problema cea mai mare este ponderea redusă a salariaţilor în mediul rural unde reprezintă doar 36% din populaţia ocupată faţă de 92% în mediul urban.
- Procentul pensionarilor este în prezent de aproximativ 28% din populaţie pentru că avem (încă) o populaţie tânără şi nu pentru că vârstnicii ar lucra până la vârste înaintate. Oricum şi procentul actual al pensionarilor este mare, ca dovadă faptul că a crescut de la 15% din populaţie în 1990 la 28% în 2007.
- Cheltuielile totale anuale pentru pensii în România se cifrează la peste 10 miliarde de Euro constituind cea mai mare categorie de cheltuieli bugetare. Ponderea lor în PIB a fost în anul 2008 de aproximativ 7,3% (fără a lua în calcul pensiile agricultorilor şi cele din sistemele militare care ridică toate cheltuielile la aproximativ 9% din PIB), iar în bugetul general consolidat de peste 26%.
- Studii credibile prognozează că ţări cu situaţie similară cu a României (Polonia, Ungaria) vor ajunge la cheltuieli pentru pensii de 16 – 21% din PIB în 2050. Pentru România care are cheltuieli publice totale de aproximativ 30 – 35% din PIB, a ajunge chiar la acest nivel ar însemna să aloce jumătate din Buget numai pentru pensii ceea ce este de-a dreptul imposibil.
Cum va fi în următorii 25 de ani:
- Una dintre problemele cu consecinţe grave pe termen lung este slaba acoperire cu asigurări de pensie a populaţiei de vârstă activă. În prezent, mai puţin de jumătate din populaţia activă este asigurată pentru pensii (sub 5 milioane din cele 10,5 milioane cât numără populaţia activă). Peste 25-35 de ani cei care lucrează „la negru” sau nu lucrează deloc (semnificativi ca număr) vor atinge vârsta de pensionare fără să fie asiguraţi şi vor împovăra sistemul de asistenţă socială (solicitând din bani publici venitul minim garantat sau alte forme de ajutor social).
- Pe termen mediu şi lung raportul dintre pensionari şi salariaţi se va menţine ridicat, structura populaţiei României fiind una atipică, cu cohorte/generaţii foarte numeroase la vârsta de 19-41 de ani (rezultat al politicilor pro-nataliste agresive din perioada Ceauşescu) şi foarte mici la vârstele de 0-18 ani (generaţiile tranziţiei). Ca urmare, pe piaţa muncii vor intra în viitor generaţii puţin numeroase, iar numărul de salariaţi nu va putea creşte foarte mult, chiar în eventualitatea unei creşteri economice. Numărul de pensionari, pe de altă parte, se va menţine constant un timp.
- După 2032 (când generaţiile născute după 1967 vor atinge 65 de ani) un val suplimentar de pensionari va intra din zona de contributori în zona de beneficiari afectând grav rata de dependenţă pentru următorii 22 de ani. De-abia spre 2050 sistemul de pensii se va stabiliza pe componenta demografică, echilibrul lui depinzând atunci doar de componenta economică.
- Ponderea pensionarilor va fi de aproximativ 32% din întreaga populaţie în 2025 şi de peste 45% în 2050 în situaţia păstrării vârstei medii reale de pensionare din prezent. Pentru a menţine o pondere acceptabilă a pensionarilor în populaţia totală, de aproximativ 30%, vârsta medie reală de pensionare ar trebui să fie de 65 de ani iar vârsta legală de aproximativ 70 de ani.
Niciun guvern nu a elaborat nicio strategie până acum. Pe ce soluții s-ar putea conta
Vasile Ghețău, directorul Centrului pentru Cercetări Demografice „Vladimir Trebici” – Academia Română, spune că ministerele care ar trebui să aibă o viziune și o strategie pentru această problemă nu manifestă încă nici un interes.
Măsurile care trebuie luate pentru ameliorarea situaţiei trebuie să pornească de la eliminarea inechităţilor şi nu de la creşterea continuă a cheltuielilor pentru pensii pentru a acorda compensaţii celor nedreptăţiţi păstrând nealterate drepturile acordate nejustificat.
O reformă a sistemului de pensii care să prevadă:
1) Reducerea numărului de pensionari (şi implicit a ratei de dependenţă) şi echilibrarea fondului de pensii:
– Creşterea vârstei medii reale de pensionare, (care acum este de doar aproximativ 54 de ani) până spre o medie de 60 de ani prin descurajarea pensionărilor anticipate, pensionărilor nejustificate pe motive medicale şi interzicerea cumulului pensiei publice cu salariul.
– Egalizarea vârstei de pensionare între bărbaţi şi femei şi între categorii ocupaţionale la 65 de ani pentru ambele sexe este imperativă din perspectiva egalităţii în drepturi a cetăţenilor şi este necesară pentru echilibrarea în timp a cheltuielilor cu pensiile.
– Trebuie evitată dezechilibrarea financiară a fondului de pensii prin decizii politice (mai ales în perioadele electorale) sau judecătoreşti, prin introducerea în legislaţie a obligativităţii demonstrării acoperirii financiare pe termen mediu şi lung pentru orice drept de pensie acordat.
2) Eliminarea inechităţilor din sistem prin reducerea pensiilor aberante (exagerat de mari) şi unificarea sistemului public de pensii. Trebuie recalculate pensiilor pentru toate categoriile care au obţinut privilegii şi eliminarea prevederilor privind păstrarea unui drept odată obţinut dacă acesta este plătit din fonduri care nu au existat la data acordării sau este obţinut printr-o procedură incorectă/inechitabilă faţă de generaţiile actuale sau viitoare.
3) Introducerea unei pensii minime (sociale) este o măsură pozitivă şi trebuie menţinută.
Încurajarea, în anii următori, a imigrației.
România ar avea avantajul că, fiind o țară din UE, ar putea oferi imigranților (adică mâinii de lucru) standarde de viată mai bune decât în țările de unde vin. În plus, această strategie a fost adoptată de țări precum Italia, Spania și Franța, la ale căror fonduri publice de pensii contribuie acum și românii care au emigrat.
O astfel de soluție ar putea modifica, însă, pe termen lung structura etnică a populației și, în plus, nu ar fi decât o măsură provizorie. Odată ajunși în România, adică în UE, imigranții ar putea alege o țară cu condiții de viață și de muncă mai bune.
Dezvoltarea și extinderea unui sistem de pensii private coerent
Aceasta pare cea mai eficientă soluție pentru o generație care va secătui sistemul public de pensii. Nici asta nu poate fi însă o soluție garantată. Experiența acestei criza arată că există state care, sub presiunea deficitelor la fundurile publice de pensii, nu ezită să naționalizeze, intregral sau parțial, pensiile private. E cazul ungariei și Poloniei, dar fenomenul s-ar putea extinde.
